Festivalul Excelsior Teen-Fest, la sfârșit de septembrie
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-excelsior-teen-fest-la-sfarsit-de-septembrie/

Teatrul Excelsior organizează, în perioada 25 septembrie – 2 octombrie, prima ediţie a Festivalului de Teatru EXCELSIOR TEEN-FEST. În peisajul cultural bucureştean, adolescenţii nu au avut până în acest moment un festival profesionist care să îi privească direct.

Un articol de Liliana Matei|3 septembrie 2015

De aceea, TEEN-FEST le va da posibilitatea să se întâlnească cu spectacole ce le sunt adresate, cu ateliere şi evenimente colaterale prin care Teatrul Excelsior îşi propune să îi implice direct pe tinerii iubitori ai artelor.

Când toamna se instalează confortabil în toate colţurile oraşului şi un nou an şcolar îşi face loc în vieţile tinerilor, Teatrul Excelsior se întoarce din vacanţa de vară cu un plan bine ticluit, care priveşte fiecare adolescent/ă dornic/ă să exploreze o lume în care se regăsesc bucuriile, tristeţile, zbuciumul, încercările, căutările, dorinţele care clocotesc în noi toţi, la vârsta adolescenţei. Excelsior vă propune şi vă invită să luaţi parte la un eveniment unic şi atât de necesar în Bucureşti, Festivalul TEEN-FEST.

Prin organizarea acestui festival, Teatrul Excelsior vizează crearea unor punţi între educaţie şi cultură pentru tinerii bucureşteni. TEEN-FEST le oferă adolescenţilor o alternativă la cotidian, dar şi o posibilitate de afirmare, un eveniment „viu” dedicat tinerei generaţii, care să promoveze teatrul românesc de cea mai bună calitate, în scopul de a construi, prin artele spectacolului, un spaţiu creativ şi o platformă educaţională.

Festivalul va avea pe lângă pilonul principal – spectacolele de teatru – şi alte evenimente conexe adresate tinerilor: seri de filme cu invitaţi speciali şi sesiuni de Întrebări şi Răspunsuri, ateliere de dramaturgie, fotografie şi dans contemporan, susţinute de profesionişti în domeniu, mese rotunde dedicate directorilor de licee din Bucureşti şi directorilor de teatre bucureştene, al căror repertoriu include spectacole care vizează publicul tânăr.

Spectacolele de teatru şi evenimentele adiacente se vor desfăşura la Teatrul Excelsior, Sala Mare şi Sala Studio; Teatrul Bulandra, Sala “Toma Caragiu”; Un Teatru; Teatrul Odeon; Teatrul Naţional Bucureşti, Sala Mică; Teatrul Foarte Mic. Festivalul va avea caracter competiţional.

Cu toate că vizează adolescenţii, planul echipei Excelsior nu este unul exclusivist, deci sunteţi cu toţii bine-veniţi, indiferent de vârstă, la EXCELSIOR TEEN-FEST. În mod sigur, veţi găsi ceva care să vă suscite interesul şi curiozitatea.

02
/02
/24

În perioada 5 – 23 februarie 2024, Elite Art Gallery vă invită la expoziția artistului Leo Dolghier Oleg, „Symbiosis”, curatoriată de istoricul de artă, Felicia Acsinte. În cadrul vernisajului, care va avea loc pe data de 8 februarie, începând cu ora 18:00, expoziția va fi îmbogățită cu un element interactiv și dinamic, prezentat de artistul performer, Alexandru Medinschi, completând astfel călătoria vizuală printr-o experiență captivantă.

02
/02
/24

„Apropo de poveste” este despre poveste, poveștile în care credem cu toții și pe care ne place să le ascultăm. Dar povești reale, din socialul imediat. Proiectul propune un laborator de teatru dedicat tinerilor absolvenți, care combină ateliere pe estetici teatrale neconvenționale (măști, teatru-dans, teatru de animație) cu tematici sociale pentru a produce două producții noi de teatru, inovatoare.

31
/01
/24

RECOMANDĂRI Ziarul Metropolis vă recomandă, în prima lună din an, o întoarcere în fabuloasa lume a cărților. Biblioteci, obsesii, mistere, personaje și o pasiune salvatoare, în 3 cărți despre cărți, care fac deliciul oricărui iubitor de literatură.

31
/01
/24

Povestea din Ivona, Principesa Burgundiei de Witold Gombrowicz, cel mai mare dramaturg polonez, este adusă în contemporaneitate de Andrei și Andreea Grosu, la Teatrul Nottara, într-o montare inedită, tulburătoare, care îi va oferi spectatorului ocazia să se privească într-o oglindă a adevărului frust, neîndulcit. Premiera oficială are loc pe 9 februarie, la Sala „George Constantin”, de la ora 19:30.

31
/01
/24

În februarie, pe HBO Max ai conținut nou de urmărit în fiecare zi a lunii! Cu 29 de titluri noi, este la alegerea ta dacă vrei să urmărești cele mai noi filme, seriale, documentare, animații de pe HBO Max sau, de ce nu, să te pui la curent cu altele dintre sutele de titluri care sunt deja pe platformă.