Festivalul Internațional al Școlilor de Teatru, la Metropolis, Bulandra și UNATC
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-interna%c8%9bional-al-%c8%99colilor-de-teatru-la-metropolis-bulandra-%c8%99i-unatc/

Primăria Capitalei, prin Centrul pentru Tineret al Municipiului Bucureşti, vă invită între 2 şi 8 iulie la Festivalul Internaţional al Școlilor de Teatru. Festivalul Internaţional al Școlilor de Teatru (FIST) reprezintă proiectul implementat de Primăria Municipiului Bucureşti prin Centrul pentru Tineret al Municipiului Bucureşti şi în parteneriat cu Asociaţia FIST, UNATC ”I. L. Caragiale”, Teatrul Tineretului Metropolis şi Teatrul Municipal Bulandra. Obiectivul festivalului îl constituie promovarea şi dezvoltarea valorilor culturale în rândul tinerilor şi studenţilor bucureşteni.

Un articol de Petre Ivan|29 iunie 2018

Proiectul își propune să reunească în sălile teatrelor Metropolis, Bulandra, și la UNATC cele mai apreciate și performante școli de teatru din Franța, Rusia, Slovacia, Polonia, Serbia, Ungaria, Republica Moldova, Italia și România, reprezentate de tineri artiști – promotorii teatrului de cea mai bună calitate și exploratori ai valorilor culturale românești și internaționale. Misiunea spectacolelor de teatru este de a forma în rândul tinerilor o extraordinară capacitate de percepere, înțelegere, observare și explorare a simțului abstractizării”, precizează CTMB, organizatorul evenimentului. Intrarea pentru toți spectatorii este liberă, în limita locurilor disponibile.

Conf. univ. dr. Paul Chiribuță, directorul artistic al FIST 2018, spune că acest festival a reușit să creeze prin edițiile precedente „o comunitate de oameni pasionați care vor să treacă prin corpul și sufletul lor suferința și speranța umanității, pentru a le ridica la nivel de simbol. Acești tineri și mai puțin tineri se întâlnesc pentru a se sprijini reciproc în efortul lor de a crea o lume mai bună. Se întâlnesc pentru a vedea spectacolele colegilor și pentru a discuta noile abordări pedagogice care să-i conducă mai aproape de visul lor. Dar obiectivul lor cel mai important este să întâlnească spectatorii, singura instanță care poate valida demersul lor. Sper ca publicul să răspundă în număr cât mai mare chemării lansate de tinerii artiști ai Europei.”

Actrița Catinca Maria Nistor, co-fondatorul și selecționerul festivalului, a descris ideea care a stat la baza acestui festival drept „curiozitatea de a fi aproape de alte culturi și de a vedea cum își potrivesc busola, ce îi inspiră pe alții, ce îi frământă și ce îi determină să gândească într-un anume fel. Așa a apărut nevoia acestui festival care acum cinci ani nu exista nicăieri în țară. Existau festivaluri naționale, internaționale de teatru profesionist, de teatru amator, de teatru tânăr, dar niciunul de școli de teatru, niciunul unde generația mea s-ar fi putut regăsi, identifica, compara sau deosebi de o alta.”

Festivalul Internațional al Școlilor de Teatru, a V-a ediție – Emotion in motion. Lumea se mișcă prin emoție

Festivalul Internațional al Școlilor de Teatru își propune să crească cu fiecare ediție și, într-un viitor apropiat, să aducă laolaltă și școli de teatru de pe alte continente.

La ediția din 2018 au fost invitate școli din mai multe țări: Civica Scuola di Teatro Paolo Grassi (Milano, Italia), La Cité/Théâtre /Les comédiens-stagiaires (Caen, Franţa), Russian State Institute Of Performing Arts (St. Petersburg, Rusia), The Polish National Film, Television and Theatre School (Lodz, Polonia), VSMU, Academy of Performing Arts, Bratislava (Bratislava, Slovacia), Faculty of Dramatic Arts (Serbia, Belgrad), University of Arts, Kaposvár, Theatre department (Kaposvár, Ungaria), Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice (Chișinău, Republica Moldova), Universitatea „Lucian Blaga” (Sibiu), Universitatea Națională de Arte “George Enescu” (Iași), Universitatea „Ovidius” (Constanța), Universitatea “Dunărea de Jos” (Galați) și, bineînțeles, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale“ (Bucureşti).

Detalii despre eveniment puteți găsi pe www.ctmb.eu, www.fistromania.ro și pe pagina de Facebook a festivalului.

15
/01
/24

Teatrul Maghiar de Stat Cluj își ia cu tristețe rămas bun de la actorul András Csíky, laureat al premiilor Kossuth și Jászai Mari, distins cu Premiul UNITER pentru întreaga activitate, care s-a stins din viață în data de 13 ianuarie 2024, la vârsta de 94 de ani

12
/01
/24

Proiectul „Narațiuni ale națiunii”, produs de PostModernism Museum cu ocazia Zilei Culturii Naționale 2024, abordează valorile naționale într-o perspectivă multidisciplinară, prin teme dedicate unor genuri și mijloace de exprimare atractive: bandă desenată, muzică rock și folk, literatură, arte vizuale, istoria artei, în care reprezentările naționale sunt înțelese ca valori democratice, dimensiune europeană, influențe creative specifice unui spațiu de spiritualitate și limbaj comun.

12
/01
/24

Luna ianuarie aduce în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă două noi vernisaje: acumulare.colecție 3, expoziția-colecție de lucrări dăruite de prieteni artiști a co-fondatorului Celulei de Artă, Daniel Loagăr, la spațiul-vitrină din B-dul Carol nr. 53 și experimental I, expoziția de fotografie experimentală a artistului vizual Marius Adrian, la Pop Up Window de la Galeria Kulterra (str. Știrbey Vodă nr. 104 – 106).

12
/01
/24

Scrisoarea trimisă de către scriitorul Mircea Damian din închisoare, jurnalul intim al unei doamne de la curtea regală, un jurnal de front din cel de-al Doilea Război Mondial, catrenul dedicat de Lucian Blaga uneia dintre muzele sale și ultima scrisoare trimisă de Ion Antonescu către soție s-au numărat printre cele mai discutate obiecte de colecție licitate la finalul anului trecut.

11
/01
/24

Institutul Cultural Român anunță lansarea ediției din 2024 a Programului CANTEMIR*, program de finanțare pentru proiecte culturale destinate mediului internațional. ICR va acorda finanțare nerambursabilă pentru inițiative culturale din domeniile arte vizuale (arte plastice, arte decorative, știință/cercetare și arhitectură, design, noile media, fotografie, performance) și artele spectacolului (teatru, muzică, dans).