Festivalul Internațional de Film BUZZ CEE 2018 și-a desemnat câștigătorii
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-international-de-film-buzz-cee-2018-si-a-desemnat-castigatorii/

Câştigătorii celei de-a treia ediţii a Festivalului Internaţional de Film BUZZ CEE au fost desemnaţi aseară, 7 iulie, în cadrul festivităţii de închidere. Premiile au fost acordate pentru următoarele categorii de film: documentar scurt, scurtmetraj, scurtmetraj studenţesc, film documentar şi lungmetraj.

Un articol de Liliana Matei|8 iulie 2018

Trofeul Long Buzz, pentru cel mai bun film de lungmetraj a mers la Pădurea (The Forest), în regia lui Roman Zhigalov, film rusesc, a cărui poveste a convins membrii juriului format din: Domnica Cîrciumaru – director de casting, George Kalomenopoulos – producător din Grecia și Daniel Sandu – regizor.

„Dacă extragi povestea din acest film și o așezi în orice alt teritoriu din lume, funcționează la fel de bine. Este vorba de dramele și problemele cu care se confruntă oamenii din zonele rurale, care se ocupă cu exploatarea lemnului, mai mult sau mai puțin legal. Este un film de debut, în care jocul actorilor este credibil”, spune Daniel Sandu, regizorul filmului Un Pas în Urma Serafimilor.

La categoria documentar de lungmetraj, Trofeul Real Buzz a fost câștigat de filmul Voiaj la clasa a 3-a, în regia lui Rodion Ismailov. Documentarul extrage personaje și povești, anecdote și amiciții pe care le organizează într-un portret sincer și uman al Rusiei de azi.

Piciorul (The Leg), în regia lui Anton Sukharev, a luat Trofeul Short Buzz, pentru cel mai bun scurtmetraj, iar filmul Marele Premiu (Superprize), regizat de Konstantin Chelidze, a câștigat premiul la categoria cel mai bun scurtmetraj studențesc.

Diploma Doc Buzz, acordată celui mai bun documentar de scurtmetraj, a mers la Afganistanbul, regizat de Ulaş Tosun. „Un documentar care funcționează foarte mult pe ideea de noutate și capacitatea regizorului de a intra într-o lume care este total ascunsă, atât celor din Istanbul, cât și celor din restul lumii. S-a creat o legătură foarte bună între regizor, operatori și personaje, o simbioză, prin care mesajul creat de ei a fost transpus perfect.” – Mihai Dragolea, regizor de documentar și câștigătorul trofeului Real Buzz din 2016!

„Le mulțumim oamenilor din Buzău pentru că au venit în număr mare să vizioneze proiecțiile și ne bucurăm că au fost alături de noi și la această ediție BUZZ CEE. De asemenea, îi mulțumim Primăriei Municipiului Buzău, pentru deschiderea de care a dat dovadă în fiecare an pentru acest festival și le mulțumim partenerilor și sponsorilor noștri, fără de care evenimentul nostru nu ar putea exista”, transmite Mihaela Constantinescu, director al BUZZ CEE.

BUZZ CEE 2018 este un proiect finanțat de Primăria Municipiului Buzău și Centrul Național al Cinematografiei.

La fel ca la edițiile anterioare, intrarea la toate filmele din cadrul festivalului a fost liberă.

28
/07
/19

CRONICĂ DE FILM Este greu de explicat cum un film în care se vorbește atât de mult – intelectuali care discută non-stop despre lumea în schimbare pe care o trăim – poate oferi o vizionare pe alocuri pasionată. Este ceea ce reușește regizorul francez Olivier Assayas în „Vieți duble” (2018).

26
/07
/19

Festivalul Cinemascop a debutat în 2018, în Grădina de vară din Eforie Sud, iar între 1-7 august 2019, această locaţie prinde viaţă din nou, odată cu a doua ediţie. În fiecare zi vor avea loc ateliere de creaţie pentru copii, vor fi realizate picturi murale, o expoziţie foto va putea fi vizitată, iar odată cu ora 21:00 încep proiecţiile de film.

26
/07
/19

De astăzi până duminică (26-28 iulie),  trei zile și trei nopți de soft adventures - asta te așteaptă la SHORTSUP - Marele Picnic Cinematografic. Domeniul Mogoșoaia devine o vacanță cu hamace și filme, frisbee și standup paddle-ing, cea mai lungă masă de picnic și cel mai mare ecran outdoor văzut la ShortsUP.

25
/07
/19

CRONICĂ DE FILM Câștigător al premiului pentru cel mai bun scenariu în competița Festivalului de la Cannes în 2018, „Lazzaro felice” („Lazzaro cel fericit”), scris și regizat de italianca Alice Rohrwacher, ajunge în sfârșit și în cinematografele de la noi. Un film de o tandrețe și de o inventivitate dezarmante.

24
/07
/19

Filmul documentar „Muzica Rănilor de război”, care tratează perioada dinaintea și din timpul Primului Război Mondial și abordează o fațetă mai puțin cunoscută a vieții lui George Enescu, va fi proiectat în cadrul evenimentelor asociate ediției din acest an a Festivalului, în urma unui parteneriat dintre organizatori și Asociaţia pentru Educație și Sănătate Mens Sana, sub egida căreia a fost realizat filmul.

24
/07
/19

CRONICĂ DE CARTE Criticul de film Lucian Maier revine în atenţie cu o carte provocatoare, „Timp şi conştiinţă în cinema”, proaspăt apărută la Editura Eikon. Un titlu ambiţios. Şi o premisă la fel: renunţarea la o analiză exclusiv estetică a cinemaului şi trecerea la o analiză a filmului ca discurs.

23
/07
/19

Producția maghiară „Versuri pocite” (2018), regizată de Gábor Reisz, a câștigat atât trofeul „Răzvan Georgescu” pentru cel mai bun film, cât și premiul publicului în competiția celei de-a șasea ediții a festivalului Ceau, Cinema!, care a avut loc între 18 și 21 iulie la Timișoara și Gottlob. Peste 3.500 de spectatori au luat parte la cele 30 de proiecții și evenimente programate în patru zile de festival.

17
/07
/19

Inspirat dintr-un caz real petrecut într-un sat izolat din Italia anilor ‘80, în urma căruia au fost descoperiți 50 de muncitori exploatați de o familie de aristocrați, cel de-al treilea lungmetraj al lui Alice Rohrwacher, „Lazzaro cel fericit” /„Lazzaro felice”, ajunge pe marile ecrane din România din 26 iulie, distribuit de Independența Film.

16
/07
/19

26, 27, 28 iulie - trei seri de filme scurte cum nu s-au mai văzut! Amuzante până la lacrimi, înnebunitor de frumoase, sensibile și apoi brusc brutale, delicios de deștepte și pe alocuri perfecte, scurtmetrajele de la Marele Picnic de anul acesta vor rămâne cu tine mult, mult după ce s-a terminat proiecția. Le vezi din hamace și de pe pătura de picnic, dar unde te duc ele - asta e cu totul și cu totul altă aventură.