Festivalul Internațional de Literatură și Traducere se autosuspendă în semn de protest
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-international-de-literatura-si-traducere-se-autosuspenda-in-semn-de-protest/

Organizatorii Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere (FILIT) au anunţat suspendarea, în semn de protest, a celei de-a treia ediţii a manifestării, care ar fi urmat să aibă loc în perioada 30 septembrie-4 octombrie 2015.

Un articol de Petre Ivan|25 iunie 2015

Motivele pentru care am fost nevoiți să ajungem la această decizie sunt, pe scurt, următoarele:

– Încercările repetate de a confisca politic festivalul, care s-au intensificat inacceptabil în ultima perioadă; considerăm că ingerința politicului în cultură, în sensul instrumentalizării acesteia, obligă la reacții radicale precum cea de față;

– Continua denigrare și tentativele insistente de decredibilizare a membrilor echipei organizatoare, a colaboratorilor și, în unele cazuri, chiar a invitaților, ajunse, în ultima săptămână, la nivelul unei campanii sistematice de defăimare. Suntem o echipă matură, responsabilă, care a creat un concept de succes internațional și a gestionat profesionist două ediții, şi tocmai aceste aspecte ne obligă la a sancţiona public, printr-un gest ferm, asemenea practici;

– Permanenta hărțuire instituțională care a îngreunat în mod semnificativ derularea proiectului, încă de la prima ediție;

– Atmosfera tensionată de dispute politice locale, imprevizibilitatea instituțională, birocratizarea excesivă și legislația rigidă, festivalulcare nu sunt deloc propice dezvoltării de proiecte solide, profesioniste, pe termen lung.

Organizatorii îşi exprimăm regretul în faţa celor peste o sută de invitați care au confirmat deja prezența la ediția a treia, în fața partenerilor instituționali şi, nu în ultimul rând, în faţa publiculului festivalului.

De asemenea, organizatorii Regretă faptul că publicul va fi văduvit de întâlniri cu  nume importante ale literaturii mondiale, precum György Konrád, Frédéric Beigbeder, Jean Rouaud, Evgheni Vodolazkin, Mihail Șișkin – doar câţiva dintre scriitorii străini care şi-au dat deja acceptul de participare la ediţia a treia a FILIT.

La cele două ediții organizate până acum, FILIT s-a bucurat de prezența unor nume mari ale literaturii precum Herta Müller (Germania, Premiul Nobel pentru Literatură, 2009), David Lodge (Marea Britanie), Guillermo Arriaga (Mexic), François Weyergans (Franța, Premiul Goncourt), Andrei Kurkov (Ucraina), Norman Manea (România), Mircea Cărtărescu (România) etc.

Foto: Festivalul Internațional de Literatură și Traducere – filit-iasi.ro

11
/11
/20

Autobiografia actriței Maia Morgenstern, „Nu sunt eu”, a apărut la Editura Litera și le oferă cititorilor o incursiune fascinantă în viața uneia dintre cele mai iubite artiste din România.

10
/11
/20

„O scurtă eternitate”, cel mai recent volum semnat de Pascal Bruckner, este o filosofie a longevității bazată nu pe resemnare, ci pe curaj. O reinventare spectaculoasă a modului nostru de viață.

06
/11
/20

„Bine ai venit în America!” de Linda Boström Knausgård, „Wuhan. Jurnal dintr-un oraș în carantină” de Fang Fang și „Zâmbește” de Roddy Doyle sunt trei dintre cărțile pe care vi le recomandăm în această lună. Două romane a căror acțiune are pe fundal orașul Napoli completează lista.

06
/11
/20

Editura Nemira lansează autobiografia legendarului muzician Carlos Santana – Tonul universal, în colecția Yorick de arte ale spectacolului, tradusă de Mihaela Ioncelescu. În 1967, la San Francisco, după doar câteva săptămâni de la Vara Iubirii, un tânăr chitarist mexican urcă pe scenă la Fillmore Auditorium și cântă un solo de neuitat. Doi ani mai târziu, după un concert legendar la Woodstock, întreaga lume îl știe pe Carlos Santana.

04
/11
/20

La finalul acestei săptămâni, Editura Pandora M le dă întâlnire online cititorilor cu scriitorii Marius Chivu și Bogdan-Alexandru Stănescu, într-un dialog în „VERSIUNE NEEDITATĂ”, față în față, în cadrul căruia cei doi invitați vor vorbi cu franchețe despre literatură, despre povești și zeii lor, despre supraviețuire prin literatură și despre supraviețuirea literaturii în „vremea holerei”.

01
/11
/20

Boualem Sansal se întoarce în librăriile din România cu o distopie-avertisment despre extremismul religios și pericolul pe care el îl reprezintă la adresa libertății.

30
/10
/20

Editura Art a publicat în această toamnă, într-o nouă ediție, a III-a, romanul „Preaiubita”, al americancei Toni Morrison, deținătoare a Premiului Pulitzer pentru Ficțiune și a Premiului Nobel pentru Literatură. O carte de o forță ieșită din comun, semnată de una dintre cele mai mari scriitoare din toate timpurile.

29
/10
/20

În această toamnă, Editura Humanitas Fiction a publicat, în colecția „Raftul Denisei”, prima ediție a romanului „Istoria apelor” de Maja Lunde, autoarea bestsellerului „Isoria albinelor”. Vă invităm să parcurgeți un fragment din noua carte. în centrul căreia regăsim natura și complexitatea spiritului uman!

26
/10
/20

„Arcașul fără arc. Poveşti, pilde și vorbe de duh din China, Japonia și Coreea alese, traduse și prefațate de Ștefan Liiceanu” este un volum captivant despre Asia Orientală, apărut în această lună la Editura Humanitas, din care vă oferim o povestire în exclusivitate. Ediția include ilustrații de Mihail Coșulețu.

26
/10
/20

Pentru lecturile din serile lungi de toamnă, vă propunem un roman nominalizat la Premiul Strega 2019, recent apărut și în limba română, la Editura Polirom: „Adio, fantasme”, de Nadia Terranova (traducere din italiană de Cerasela Barbone).

22
/10
/20

Asociația Culturală Control N a lansat în această săptămână prima ediție a programului educațional De Trei Ori (Poveste. Monolog. Scenariu) – ateliere de autocunoaștere prin scris, care se va desfășura în perioada 19 octombrie – 6 noiembrie, în varianta online, cu 30 de elevi din clasele a VI-a și a VII-a din trei școli bucureștene: Școala Gimnazială Nr. 197, Școala Gimnazială Nr. 169 și Școala Gimnazială “Sfinții Constantin și Elena”.

09
/10
/20

Curtea Veche Publishing a lansat volumul „Splendidul mistreț” de Péter Demény. Un poem în proză învăluit într-o atmosferă de basm, o lectură inedită într-un format de buzunar, potrivit pentru orice iubitor de literatură.

08
/10
/20

Romanele „Povestea slujitoarei” de Margaret Atwood și „Oameni anxioși” de Fredrik Backman, din colecția „musai” a Editurii Art, și autobiografia lui Elton John, recent apărută în limba română la Editura Publica, sunt trei dintre recomandările de lectură pe care vi le propunem în această lună.