Festivalul Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-international-de-teatru-radiofonic-grand-prix-nova/

Radio România organizează o conferinţă de presă la Marshall Garden Hotel, în data de 29 mai, ora 12, cu ocazia deschiderii celei de a V-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova, dedicat inovaţiei în creaţia radiofonică. Grand Prix Nova este singurul festival de producţii sonore care îşi propune ca temă inovaţia. Ediţia din acest an continuă o tradiţie onorantă, aceea de a se afla sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principesa Moştenitoare Margareta a României.

Un articol de Petre Ivan|29 mai 2017

Secţia competiţională a festivalului Grand Prix Nova aliniază 45 de producții din 26 de țări în șase zile de audiţii la Mashall Garden Hotel, din 29 mai până pe 3 iunie. Limba oficială a festivalului este engleza. Festivitatea de decernare a premiilor va avea loc în cadrul elegant al Palatului Elisabeta, vineri, 2 iunie, ora 18.00.

Toate cele 45 de producţii radiofonice şi textele în limba engleză ale acestora (în format pdf) pot fi accesate pe site-ul www.eteatru.ro

Festivalul Grand Prix Nova și-a cucerit o frumoasă reputaţie în mediul internaţional şi, prin calitatea producţiilor selectate în competiție, se află printre susținătorii experimentului în  creația radiofonică, stimulând inovația în spectacolul de teatru radiofonic din întreaga lume. Anul acesta Grand Prix Nova primeşte la Bucureşti un număr record de participanţi dornici să trăiască nu numai emoţiile concursului, ci şi experienţa acestei întâlniri a profesioniștilor creației radiofonice, prin atelierele și performance-urile din secțiunea Soundscape Eden, în care se oglindesc diversitatea şi creativitatea artiştilor din domeniul teatrului radiofonic.

Competiţia

Personalităţi din 26 de țări de pe toate continentele îşi vor disputa şase trofee la Bucureşti, distincţii dedicate celor două secţiuni – Spectacole Radiofonice şi Forme Scurte. Din Australia până în Canada și Statele Unite, festivalul cartografiază Europa pentru a ajunge în Iran, Israel, în Extremul Orient. Spectacolele prezente la Bucureşti vor oferi o panoramă unică a stilisticilor şi reperelor culturale la nivel mondial.

Juriul format din cinci personalităţi internaţionale, printre care un nume de marcă al creaţiei radiofonice româneşti, va decide câştigătorii. Preşedintele juriului este anul acesta Dimitriy Nikolaev, regizor din cadrul departamentului Radio Drama și Ars Acustica de la Radio Rusia (Radio Kultura), autor distins cu numeroase premii pentru spectacole de teatru radiofonic și Ars Acustica. Din juriul acestei ediții mai fac parte Bernanrd Clarke, autor și producător la RTÉ lyric fm Irlanda, Amandine Casadamont din Franța, sound artist independent, colaborator constant cu France Culture, Shanti Bhagirathan, directorul grupului The Capital Maharaja Organisation (PVT) Ltd din Sri Lanka și Ilinca Stihi, regizor, unul din fondatorii Festivalului Grand Prix Nova, membră în numeroase jurii internaționale ale festivalurilor de profil și autoare a numeroase spectacole multi-premiate de-a lungul anilor.

Premiile Teatrului Naţional Radiofonic

Radio România îşi onorează în fiecare an actorii, dovedind încă o dată apreciere pentru ceea ce reprezintă specificul interpretării la microfon în reuşita unui spectacol sonor.

Oferim anual, în cadrul ceremoniei de premiere a competiţiei internaţionale Grand Prix Nova, distincţii pentru interpretările cele mai valoroase ale stagiunii Teatrului Naţional Radiofonic din anul precedent.

În 2017, selecţia profesioniştilor se îndreaptă cu admiraţie spre:

Maria Ploae – Premiul pentru cel mai bun rol feminin, în spectacolele Olga Greceanu – Pe urmele paşilor Tăi, Iisuse… scenariu radiofonic de Ion-Costin Manoliu. Regia artistică: Dan Puric şi Maria Rosetti – Prima ziaristă din România, Maria Rosetti – De la Plymouth la Bucureşti, scenarii de Raisa Radu, regia artistică: Petru Hadârcă

Dan Aştilean – Premiul pentru cel mai bun rol masculin, în Gaev din spectacolul Livada de vişini de Anton Pavlovici Cehov, regia artistică: Gavriil Pinte şi Robinson Crusoe din spectacolul O zi din viata lui Robinson Crusoe de Dan Cojocaru, regia artistică: Diana Mihailopol

Bianca Elena Babaşa – Premiul pentru debut,  în pentru rolul Bianca, din spectacolul Pisica verde de Elise Wilk, adaptarea radiofonică şi regia artistică: Mihnea Chelaru

Mai mult decât o competiţie

Festivalul Grand Prix Nova a devenit în ani un spațiu al dialogului și al întâlnirilor culturale majore în spaţiul bucureştean. Având convingerea că radioul îmbină cu abilitate înalta calitate artistică şi comunicarea, festivalul îşi doreşte să devină un spaţiu privilegiat de vehiculare a valorilor autentice din ţară şi străinătate. De aceea, la ediția a V-a, Grand Prix Nova 2017 propune capitalei o serie de evenimente dedicate specialiştilor, dar şi marelui public. Singurul festival din România consacrat creației radiofonice vă invită în premieră, la patru zile de dialog și performance cu artiștii experimentului radiofonic internațional în secțiunea Soundscape Eden.

Atelierele sunt susținute de membrii juriului secțiunii Concurs a acestei ediții.Grand Prix Nova

Accesul e liber. Atelierele se vor desfășura în limba engleză, în Grădina Eden (Calea Victoriei, nr.107), după următorul program:

30 mai 2017, 20.00-21.00,

Dmitry Nikolaev- Sunetul psihologic

Termenul de „gest psihologic” lansat de Michael Chekhov este binecunoscut și folosit de actori în procesul de studiu însă, din păcate, ideea sa despre sunetul psihologic nu a avut aceeași răspândire. Este o pierdere pentru că poate da aripi gândirii creative atât în teatru cât și mult dincolo de el…

31 mai 2017, 20.00-21.00

Bernard Clarke- Artă și politică/ Majoritate versus minorități

(eveniment în parteneriat cu SEMI/SILENT)

Întâlnirea cu opera sonoră a artistului irlandez Bernard Clarke poartă urmele intersectării cu opinii de natură politică. Alături de el, Matt Sarnecki, jurnalist de investigație la RISE Project va explora relaţia subtilă dintre cercetarea jurnalistică și opera artistică. La  masa rotundă vor participa şi Anamaria Pravicencu si Octav Avramescu (platforma de podcast SEMI/SILENT), şi Ilinca Stihi.

1 iunie 2017, 20.00- 21.00

Co-producție France Culture/Radio România

Amandine Casadamont –  Shinkanzen a prins o asemenea viteză încât o să deraieze, hörspiel live, transmisie directă la Radio3Net

Performance-ul live propus de Amandine Casadamont îmbină într-un peisaj sonor complex sunete înregistrate în zonele recent redeschise după decontaminare de la Fukushima (Japonia), cu cele ale protestelor antinucleare din fața parlamentului japonez, cu discuri de vinil cu muzică tradițională, sau de varieteu, alese și cumpărate în Japonia. Îmi doresc să spun o poveste pentru fiecare, dincolo de granițele limbii care ne desparte.

3 iunie, 17.00-19.00

(eveniment în colaborare cu Sâmbăta sonoră)

Workshop Bernard Clarke

Bernarnd Clarke ne propune o istorie selectivă a avangardei în radio din anii timpurii până în prezent, trecând prin personalități reprezentative ca Vertov, Hlebnikov, Brecht și Weill, Ruttmann, Welles, propaganda fascistă transmisă la radio din germania nazistă și Italia lui Mussolini, Artaud, propaganda americană despre bomba nucleară, vânătoarea de vrăjitoare a lui McCarthy, întoarcerea genului Horspiel după Al doilea război mondial, William Burroughs, radioul ca instalație, radioul de mase… și până la uriașii inovatori ai artei sonore ca Alessandro Bosetti și Gregory Whitehead.

20.00-21.00

Audiție cu primul spectacol audio surround (5.1) produs de Radio România.

Biblia neagră a lui William Blake de Ilinca Stihi a fost distins cu Mențiunea specială a juriului la Prix Italia 2016 și premiul UNITER pentru cel mai bun spectacol radiofonic al anului 2016.

Ajuns la a cincea ediţie, Grand Prix Nova 2017 susţine în continuare performanţa în inovaţie şi face din Bucureşti punctul de întâlnire al celor ce sunt acum sau vor deveni curând vizionarii viitorului pe unde sonore.

Foto: Festivalul Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova – facebook

20
/10
/15

Un festival precum „Les Films de Cannes à Bucarest,” iniţiat de Cristian Mungiu şi ajuns la cea de-a şasea ediţie, reînvie plăcerea de a merge la un cinematograf de artă – un act social şi cultural în suferinţă – şi reaminteşte diversitatea formelor de a face cinema.

20
/10
/15

Jazz de calitate, curat, interpretat fără emfază sau artificii. Pe 10 și pe 11 octombrie, Avishai Cohen a susţinut la Sala Radio din Bucureşti două concerte de promovare a noului său album ’’From Darkness’’, o formulă de trio - contrabas, pian şi percuţie.

20
/10
/15

Îndrăgitul actor Ion Dichiseanu a împlinit astăzi 82 de ani! Născut la Adjud, în 20 octombrie 1933, era student la Politehnică când a fost îndrumat spre actorie de către nepoata lui George Vraca. Dichiseanu este, de asemenea, un talentat cântăreţ şi un apreciat poet, în 1995 acesta publicând volumul de versuri „Frumoasa spaniolă, frumoasa suedeză”.

20
/10
/15

Pasajul Universităţii din Bucureşti se transformă, începând de luni, într-un loc dedicat teatrului şi actorilor, cu prilejul Festivalului Naţional de Teatru (FNT). Cea de-a 25-a ediţie FNT (23 octombrie - 1 noiembrie) are o ofertă culturală ce cuprinde 98 de reprezentaţii ale spectacolelor din program şi alte evenimente, precum expoziţii, conferinţe, dezbateri şi lansări de carte.

20
/10
/15

„Dorantes. Interacción” este titlul combinaţiei „incendiare” a două genuri muzicale: jazz şi flamenco, genuri ce atrag astăzi un public extrem de numeros. Iubitorii muzicii se pot bucura de aceasta sâmbătă, 24 octombrie (de la 19.00), în concertul susţinut de pianistul spaniol DORANTES, la Sala Radio.

20
/10
/15

Săptămâna acesta debutează cea de a IV-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara (FILTM), un proiect internațional dedicat literaturii, cu focus pe zona Europei Centrale și de Sud-Est. Sub sloganul „La Vest de Est / La Est de Vest”, peste 20 de evenimente vor avea loc în orașul de pe Bega în perioada 21-23 octombrie: lecturi publice, dezbateri, întâlniri ale scriitorilor invitați cu elevii de la cele mai importante licee din Timișoara, conferințe la Universitatea de Vest.

20
/10
/15

Festivalul Internațional de Film Timishort a încheiat cele patru zile pline de filme scurte cu o ceremonie de premiere a regizorilor celor mai bune scurtmetraje. Weekendul acesta, peste 2000 de cinefili au umplut rândurile Cinematografului Timiș, dar și pe cele din AMBASADA sau sala 2 a Teatrului Național Timișoara. Decernarea trofeelor a avut loc duminică, 18 octombrie la Cinema Timiș în prezența a peste 500 de spectatori.

19
/10
/15

Timp de șase decenii, pana lui Sadoveanu a dăruit lumii peste 100 de volume în care a cugetat despre oameni, despre viaţă, despre natură, într-o limbă viu colorată. „Neamul Şoimăreştilor”, „Hanul Ancuţei”, „Baltagul” sunt dovada unui fel de a povesti care rămâne etern. Scriitorul şi omul politic s-a născut pe 5 noiembrie 1880, la Paşcani, şi a decedat pe 19 octombrie 1961, la Vânători-Neamţ.

19
/10
/15

Teatrul Țăndărică este invitat, pentru al cincilea an consecutiv, să joace în cadrul Festivalului Național de Teatru, fiind singurul teatru de animație care a participat, de-a lungul anilor, în FNT. La ediţia 2015, acesta va fi prezent în FNT cu spectacolul pentru tineri şi adulţi, Adunarea Păsărilor, de Farid Uddin Attar, în regia lui Cristian Pepino, care este reluat într-o formulă nouă la 20 de ani de la prima punere în scenă la Teatrul Ţăndărică.

19
/10
/15

Romeo şi Julieta, Războiul, Ubuzdup!, Viaţa e suferinţă, Spargerea, Somnoroasa aventură sau Aventurile unui bărbat extrem de serios, Slugă la doi stăpâni şi multe alte spectacole, în această săptămână, pe scenele teatrelor din Capitală.

19
/10
/15

Controversatul regizor francez de origine argentiniană Gaspar Noé revine la București la cinci ani după ce a fost invitatul special al Les Films de Cannes à Bucarest (23 – 29 octombrie). Acesta își va prezenta cel mai recent film, melodrama sexuală 3D Love, proiectată în afara competiției la Cannes și interzisă minorilor.

19
/10
/15

Filmul biografic "Steve Jobs", portret în trei acte al fondatorului Apple, regizat de Danny Boyle și avându-l în rolul principal pe Michael Fassbender, a încheiat duminică a 59-a ediție a Festivalului de Film de la Londra. Al doilea film despre Steve Jobs este ecranizarea biografiei autorizate scrise de Walter Isaacson de către scenaristul de succes Aaron Sorkin, câștigător al premiului Oscar pentru scenariul peliculei "The Social Network".

19
/10
/15

Debutul în lungmetraj al regizorului Andrei Cohn, “Acasă la tata”, va fi lansat de Mandragora în cinematografele din România luna viitoare, pe 6 Noiembrie. Pelicula a avut premiera internațională în cadrul celei de-a 21–a ediții a Festivalului de Film de la Sarajevo.