Festivalul Național de Teatru, rampă de lansare pentru spectacolele românești în străinătate
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-national-de-teatru-rampa-de-lansare-pentru-spectacolele-romanesti-in-strainatate/

Ne face o deosebită plăcere să salutăm succesul repurtat de trupa Teatrului Maghiar de Stat Cluj, prezent în premieră la Festivalul Internaţional de Teatru Clasic din Almagro (FITCA), Spania, cu spectacolul „Julius Caesar” de William Shakespeare, în regia lui Silviu Purcărete.

Un articol de Petre Ivan|6 august 2017

Reprezentaţiile au avut loc pe 28 şi 29 iulie, în ultimele zile ale ediţiei aniversare cu numărul 40 a Festivalului de la Almagro, considerat unul dintre cele mai importante evenimente ale lumii dedicate teatrului clasic.

Constatăm astfel că invitarea şi participarea la Bucureşti, în cadrul Festivalului Naţional de Teatru, a directorilor şi selecţionerilor unor importante Festivaluri din lume se dovedeşte fertilă şi inspiraţională. Aşa s-a petrecut şi în ediţia FNT 2016, când între invitaţii directorului artistic al FNT, Marina Constantinescu, s-a aflat şi coordonatorul programului internaţional al Festivalului de la Almagro, doamna Teresa Pérez-Prat, care şi-a manifestat interesul pentru trei dintre spectacolele vizionate, alegând în final pentru ediţia din acest an al FITCA producţia „Julius Caesar” de la Cluj.

Aflaţi pentru prima dată la Almagro, românii de la Teatrul Maghiar din Cluj au triumfat cu excelentul lor Julius Caesar” – titra pe 01 august cotidianul Lanza din La Mancha – Castilia. („Los rumanos del Hungarian Theatre triunfan en el estreno de su excelente Julio César” ), în timp ce cotidianul madrilen El Pais scria în 30 iulie despre montarea renumitului regizor Silviu Purcărete: „O punere în scenă viguroasă, strălucitoare şi traversată de un filon poetic violent. Un Julius Caesar fără compromisuri sau irosiri, interpretat formidabil de trupa Teatrului Maghiar din Cluj”.

Julius Caesar” a fost singurul spectacol din România invitat la acest important festival al Europei, care s-a desfăşurat în perioada 06–30 iulie 2017 şi care programează atât spectacole semnificative pentru epoca barocului european (drame elisabetane, piese franceze neoclasice sau texte scrise în epoca de aur a Spaniei) cât şi spectacole din tradiţia teatrului oriental (teatrul sau kabuki).

În aceeaşi serie de reuşite ale prezenţei teatrului românesc pe scenele europene având ca punct de plecare colaborarea şi vizionările înlesnite de FNT, se înscrie şi succesul înregistrat în toamna anului trecut (17-24 octombrie 2016)  în cadrul Ciclului Teatral Internaţional „Una mirada al mondo”, organizat de Centrul Dramatic Naţional din Madrid şi ICR Madrid, unde trupa bucureşteană a Teatrului Odeon a prezentat spectacolul „De vânzare/ For sale” semnat de Gianina Cărbunariu. Acesta a fost remarcat de d-na Ioana Anghel, director al ICR Madrid, în cadrul ediţiei a 24-a a Festivalului Naţional de Teatru, care a depus toate eforturile ca „De vânzare,” să poată fi vizionat de publicul din capitala Spaniei.

Bucurându-se de o largă apreciere, producţia Teatrului Odeon a revenit în peninsula iberică şi în acest an, la sfârşitul lunii mai, cu două reprezentaţii în cadrul celei de-a 18-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru şi Artă de Stradă (TAC) de la Valladolid.

Pe parcursul timpului şi alte spectacole româneşti, care au avut şansa de a fi vizionate în Festivalul Naţional de Teatru de invitaţii speciali prezenţi la Bucureşti, s-au bucurat de turnee şi reprezentaţii efectuate pe scenele europene. Între acestea amintim:

– spectacolul „20/20„, de Gianina Cărbunariu produs de „Studio Yorick” din Târgu-Mureş – invitat în anul 2011 la Festivalul Internaţional de Teatru „Dialog” din Wroclaw de directoarea acestuia – doamna Krystyna Meissner;

– spectacolele „Herr Paul” (pus în scenă de Radu Afrim la Teatrul Tineretului  din Piatra Neamţ) şi „Sado Maso Blues Bar” de Gianina Cărbunariu (Teatrul Mic, Bucureşti), invitate în 2011 să participe la cea de-a V-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru „Demoludy” din Olsztyn, Polonia, de către directorul acestuia – domnul Marcin Zawada;

– spectacolul „Amalia respiră adânc” al Teatrului Naţional din Cluj, invitat în anul 2015 de doamna Cristina Hoffman (fost director al ICR Berlin) să susţină reprezentaţii în capitala Germaniei;

– spectacolul „Parallel” al companiei independente „Reactor de creaţie şi experiment” din Cluj, invitat să participe în Italia la Festival delle Colline Torinesi, în 2015;

– sau spectacolul „Între noi e totul bine” de Dorota Masłowska pus în scenă de Radu Afrim la Teatrul Naţional din Bucureşti – care a fost recomandat de acelaşi Marcin Zawada, în anul 2016, să deschidă Festivalul de Dramaturgie Contemporană Poloneză din Wroclaw (capitală culturală europeană 2016).

Foto: Andrei Gîndac

04
/01
/24

Anul 2024 se anunţă unul bogat în filme româneşti de autor, fie ele de ficţiune, documentare sau hibride. V-am pregătit, în exclusivitate, o listă cu cele mai aşteptate titluri, care cuprinde noi filme de regizori consacraţi precum Andrei Ujică, Radu Jude, Cristi Puiu, Stere Gulea, Eugen Jebeleanu, Adrian Sitaru, Tudor Giurgiu sau Emanuel Pârvu, precum şi câteva debuturi foarte promiţătoare.

29
/12
/23

Se anunţă o lună ianuarie bogată în filme pentru care merită să te deplasezi la cinema, inclusiv la multiplexuri. Distribuitorii - mari sau mici - scot o parte din artileria grea chiar de la începutul anului. Ţi-am făcut o listă cu opt titluri de neratat.

28
/12
/23

Cea de-a cincea ediție a festivalului Classix va avea loc la Iași în perioada 18 - 25 februarie 2024. Primele bilete și abonamente au fost puse în vânzare online. Conceptul dedicat „descoperirii dorinței” va domina Classix Festival 2024 în 8 capitole distincte, asociate fiecărui concert și spațiu.

22
/12
/23

Oana Predescu, actrița Teatrului Excelsior din București, vorbește despre joacă, muzică și uitare, despre fascinație și anxietate, într-un interviu sub formă de alfabet.

22
/12
/23

„Mamma Mia!”, un spectacol de divertisment de calitate marca Musicals.ro, care rivalizează cu marile producții din Occident, o va readuc pe scena Sălii Palatului pe Loredana în rolul principal, Donna Sheridan, alături de alți artiști consacrați, care urmează să fie anunțați în curând.

22
/12
/23

Longevitatea este una dintre temele cele mai abordate în lumea de azi. Tipuri variate de diete, suplimente alimentare, ingrediente străvechi redescoperite acum și tehnici de meditație promit creșterea duratei de viață sau, mai mult, recuperarea sănătății și un organism întinerit. Cum le alegem pe cele mai bune dintre nenumăratele sfaturi?

21
/12
/23

Joi, 21 decembrie, de la ora 19:00, va avea loc la sediul Teatrului Masca (Bd. Uverturii, nr. 14) a treia întâlnire din seria dezbaterilor performative moderate de Alex Tocilescu. Tema ediției este ,,Suntem cel mai mișto popor nașpa”.

21
/12
/23

Un nou volum de excepție a apărut recent în seria Anansi. Mentor a Editurii Pandora M: „Puterea artei” de Simon Schama, profesor de istorie și istoria artei la Columbia University și autorul a numeroase cărți de succes, autor de eseuri pentru The New Yorker și realizatorul și prezentatorul a zeci de documentare pentru BBC, PBS […]

20
/12
/23

Topul personal al celor mai bune filme exclusiv din 2023 e dominat de francezi şi americani, la care se adaugă un român şi un finlandez. O listă capricioasă şi aparent eterogenă.