„Filarmonica de comedie” reuneşte – şi nu exagerez – mici bijuterii de umor, de pe vremea, din epoca, dinainte de vulgarizarea irecuperabilă a divertismentului televizat. E un umor cerebral, rezistent. Radu Gabriel pune oglinda în faţa realităţilor noastre cele de toate zilele, şi o face cu un talent de „Momente şi schiţe”.
Un articol de Andrei Crăciun|29 ianuarie 2014
N-ați auzit, probabil, de Teatrelli, și de unde să fi auzit? Cine să vă fi spus? Teatrelli nu e club de fițe, e altceva: aici se joacă spectacole de teatru, se cântă muzică la instrumente clasice, mai multe… Se stă frumos, confortabil, în fotolii, se bea ceai, se respiră ceva curat în orașul acesta îmbâcsit. E în Piața Alexandru Lahovari, lângă celebra cârciumă Embassy, acolo. Am fost să văd „Filarmonica de comedie”, o colecție de scheciuri cândva televizate. Am fost și bine am făcut.
Radu Gabriel, autorul spectacolului, căci nu greșim numindu-l așa, îl explică într-o manieră tranșantă, care lasă puține de adăugat cronicarului: „De-a lungul timpului am scris pentru televiziune peste 400 de scheciuri, scenete, miniaturi satirice. Unele au rămas în amintirea telespectatorilor, altele au rămas pe YouTube… Cele mai multe au fost uitate…
Dar oricare ar fi fost soarta lor, fiind nişte produse de televiziune, nu au trecut niciodată prin proba de foc a întâlnirii directe cu publicul. Am făcut acest spectacol-cocktail pentru a da ocazia celor care le-au văzut să le revadă pe scenă, iar celor care erau prea tineri, ori prea ocupaţi ca să se uite la televizor, să le prilejuim o întâlnire cu comedii scurte, cu și depre români”.
Ca și cum Caragiale
„Filarmonica de comedie” reunește – și nu exagerez – mici bijuterii de umor, de pe vremea, din epoca, dinainte de vulgarizarea irecuperabilă a divertismentului televizat. E un umor cerebral, rezistent. Radu Gabriel pune oglinda în fața realităților noastre cele de toate zilele, și o face cu un talent de „Momente și schițe”.
E ca și cum Caragiale ar trăi, încă, printre noi, și ar fi martor când un milionar de carton vrea să cumpere o filarmonică și să o transforme într-o sală de bingo, ca și cum i-ar vedea aievea pe vecinii de bloc perorând despre utilitatea fondului de rulment (căci, trebuie să admitem, nu se mai satură ăștia de rulmenți!), ca și cum ar fi de față când un nepot de la țară, cam bătut în cap, vrea să se facă actor, Hamlet, ce să mai!
Ca și cum Caragiale ar asista la o intervenție a unei echipe speciale de intervenție (compusă, ca la noi, din cinci membri) pentru repararea unei țevi (“se scoate țeava bolnavă…” e o replică pentru istoria globală a comediei), țeavă care, desigur, fiindcă „specialiștii” fac, așa cum se spune acum, tot ce este românește posibil, rămâne tot bolnavă, nereparată. Ca și cum Nenea ar fi acolo, la instrucția dură, louisdefunesiană, a viitorilor noștri agenți (îndeosebi, de circulație).
Ultima baricadă
Mă încântă încăpățânarea acestor actori de a juca încă aceste scheciuri, căci ele nu sunt, totuși, capodopere, și nici nu trebuie să fie. Mă încântă că nu își fac din ele armă morală, că au încredere în convingerile lor foarte burgheze că teatrul poate să educe, dar nu e obligatoriu să se întâmple așa, și că e, în definitiv, treaba fiecăruia cu ce pleacă acasă.
Sunt actori buni, profesioniști, îmi plac, dar și mai frumos e că ei cred în munca lor din tinerețe, că ei cred că ea e importantă, fără să fie trecătoare, că nu o lasă să se piardă, să putrezească, pe vechi casete video.
“Filarmonica de comedie” este, de aceea, un spectacol foarte viu. Mihai Munteniță e o revelație, Vizante e o confirmare (cum să nu îl iubești pe Vizante?, cum?, când el e un George Costanza al nostru, al românilor de pretutindeni).
Gigi Ifrim și Leonid Doni sunt actori pe care, cu timpul, vom învăța să îi prețuim tot mai mult. Iar Radu Gabriel, ei bine, Radu Gabriel m-a dezamăgit. A renunțat la inevitabila sa mustață neagră pentru un cioc ușor albit, prematur.
În rest, e la fel: tot o inimă. Ba chiar mai mult: un om inteligent care a luat pe umerii săi povara atâtor compatrioți care nu înțeleg din viață absolut nimic. Radu Gabriel ridică, acum, ultima baricadă care se mai poate ridica pe aici: propune, insistent, rezistența în hohote de râs.
Cine joacă
„Filarmonica de comedie” este un spectacol cu miniaturi umoristice, scrise de Radu Gabriel şi avându-i ca interpreţi principali pe Radu Gabriel, Marius Florea Vizante şi Gheorghe Ifrim, trei actori de comedie cunoscuţi din apariţiile de pe micul ecran (grupul Vouă, serialele “Las Fierbinţi”, ” Pariu cu viața”, “Ultimul stinge lumina”), cărora li se alătură tinerii și foarte talentații actori Leonid Doni (a jucat și în “Hârtia va fi albastră”) și Mihai Munteniță (vă este, poate, cunoscut de la Teatrul Studențesc Podul).
Foto cu Filarmonica de comedie – Teatrelli
