Filme scurte sub cerul liber – ShortsUP, în Piaţa Universităţii
https://www.ziarulmetropolis.ro/filme-scurte-sub-cerul-liber-shortsup-in-piata-universitatii/

Patru seri de scurtmetraje cu emoţii condensate, de joi până duminică, la ShortsUP Open Air. Prima ieşire a filmelor scurte sub cerul liber are loc anul acesta între 21 şi 24 mai, în Piaţa Universităţii, în cadrul expoziţiei World Press Photo 2015.

Un articol de Petre Ivan|21 mai 2015

Scurtmetrajele vor prinde viață în patru seri consecutive, de joi până duminică, începând de la ora 21.30 până la 23.30. După lăsarea serii, publicul bucureștean e invitat să descopere, prin film, căutările și frământările ce definesc lumea de azi.

Din program nu lipsesc animațiile, comediile, filmele documentare și ficțiunile care fac mintea să tresară. Câteodată zâmbitoare, alteori emoționante și dramatice, scurtmetrajele de la Open Air vor ține pasul cu fotografiile puternice din expoziția World Press Photo.

Colecția de filme proiectată joi, 21 mai, e intitulată Portrete și reunește oameni de pretutindeni și poveștile care ne aduc împreună.

Din selecție face parte Inventar la final de lume (r. Bernardo Britto, SUA, 2013), cel mai bun scurtmetraj de animație la Sundance.

Ce rămâne după o viață petrecută pe pământ? Primul sărut, temele nefăcute, planurile, încurajările, peștele la cuptor. Un bărbat se angajează în cea mai dificilă slujbă posibilă: trebuie să inventarieze istoria existenței umane înainte ca lumea sa dispară.

Iarna (r. Cristina Picchi, Rusia, 2014), scurtmetraj premiat la Clermont-Ferrand International Short Film Festival și Locarno International Film Festival va putea fi văzut de publicul bucureștean vineri, 22 mai.ShortsUP

Colecția Om și Natură ilustrează dinamica unei relații sensibile dintre două entități ce nu pot trăi nici împreună, nici separat.

Sâmbătă, pe 23 mai, ShortsUP celebrează diversitatea cu o selecție de filme pe tema comunităților LGBT (Lesbian, Gay, Bisexual, Transgender).

Când Iubești e o colecție de scurtmetraje îndrăznețe despre curajul de a-ți asculta inima într-o lume dominată de prejudecăți.

Seara e deschisă de Prima dată  (r. James Sweeney, SUA, 2011), povestea unui tânăr care-și descoperă identitatea sexuală într-o seară zbuciumată.

Seria de proiecții ShortsUP Open Air se încheie duminică cu selecția În Contemporan și cel mai bun scurtmetraj la premiile Goya, Cel de atunci  (r. Esteban Crespo, Spania, 2012), drama puternică despre viață unui fost soldat african în luptă directă cu amintirile chinuitoare.

Biletele la ShortsUP Open Air costă 20 de lei/ seară și includ vizitarea expoziției World Press Photo 2015 și acces la proiecția de filme ShortsUP.

Serile de film din Piața Universității inaugurează sezonul evenimentelor de vară ShortsUP, care va continua cu Noaptea Lungă a Filmelor Scurte, cea mai așteptată proiecție de scurtmetraj a anului, ce va avea loc pe 4 iulie la Romexpo.

ShortsUP face selecții tematice cu cele mai premiate filme scurte din toată lumea:  ficțiuni, animații, documentare sau filme scurte experimentale.

În ultimii 5 ani, evenimentele ShortsUP au fost experiențe interactive și mixuri neconvenționale între film și arte conexe cinematografiei. Cel mai așteptat eveniment ShortsUP, Noaptea Lungă a Filmelor Scurte, va avea loc pe 4 iulie 2015.

Foto: ShortsUP – shortsup.ro

03
/07
/15

O expoziție intitulată ''Audrey Hepburn, portrete ale unui simbol” s-a inaugurat joi la National Portrait Gallery din Londra. Expoziţia va prezenta, până la 18 octombrie, 35 de imagini ale celebrei artiste împrumutate de fiii acesteia, Sean Hepburn Ferrer și Luca Dotti.

02
/07
/15

Ceau, Cinema! (Festival de Buzunar) se deschide oficial miercuri, 22 iulie, la Grădina de Vară « Capitol », cu unul dintre cele mai discutate documentare ale anului. Prezentat la festivalul de film Sundance şi la cel de la Edinburgh, Chuck Norris vs Comunism (Marea Britanie, România, 2015) invită publicul timişorean să rememoreze era în care filmele occidentale erau disponibile doar pe casete video traficate ilegal în România comunistă.

01
/07
/15

Filmul documentar Gone Wild, în regia lui Dan Curean, va fi proiectat la Cinema Muzeul Țăranului luni, 6 iulie, de la ora 19:00. Producția din 2012 arată o altă față a Deltei Dunării, bogată în faună și floră, concentrându-se în mod particular asupra poveștii cailor sălbatici.

01
/07
/15

Caravana Metropolis – Cinema în aer liber revine vara aceasta cu cele mai bune 11 filme europene și de autor, în 4 orașe din România! Evenimentul se va desfășura în perioada 7 iulie – 23 august la Arad (7-12 iulie),  Timișoara (14-19 iulie), Brașov (28 iulie-2 august) și Sibiu (18-23 august), iar intrarea la toate proiecțiile este liberă.

01
/07
/15

Festivalul internațional al filmului de animație Anim’est și-a încheiat duminică seara cea de-a doua ediţie, prin proiecţia în aer liber a filmului Minuscule – Valley of the Lost Ants, din Piaţa Sfatului. Încrezători în rezultate, organizatorii încep deja planurile şi pregătirile pentru ediția a treia.

01
/07
/15

Poveștile care au inspirat o lume întreagă se îngrămădesc pe marele ecran al maratonului ShortsUP, sâmbăta asta, în Pavilionul Central Romexpo. A 7-a ediție Noaptea Lungă a Filmelor Scurte mixează scurtmetrajul cu o instalație foto de Alex Gâlmeanu, mapping video creat de grupul de artiști Tip-Toe și muzică funk și disco mixată de nicecream.fm.

30
/06
/15

Sâmbătă, 4 iulie, spectatorii de la Noaptea Lungă a Filmelor Scurte vor descoperi experienţa cinemaului interactiv. Evenimentul debutează la ora 19.00, în Pavilionul Central Romexpo, cu un video-show realizat de artiştii TIPTOE şi o instalaţie vizuală creată de fotograful Alex Gâlmeanu. Filmele încep de la ora 22.00.

29
/06
/15

MARI FILME ROMÂNEŞTI UITATE „Baloane de curcubeu” (1982), al doilea lungmetraj, necunoscut, regizat de Iosif Demian, este unul dintre cele mai nedreptăţite filme româneşti. Un film burlesc, cu un comic spectaculos, scăpat însă cu destule „răni” după lupta prelungită cu cenzura, dar, din fericire, salvat de la dispariţie.

29
/06
/15

Filmele "Comoara", de Corneliu Porumboiu, "Un etaj mai jos", de Radu Muntean și "Aferim!", de Radu Jude participă la cea de-a 50-a ediție a Festivalului de la Karlovy Vary (3- 11 iulie), unul dintre cele mai importante evenimente de acest gen din Europa.

29
/06
/15

Este unul dintre cei mai buni şi mediatizaţi actori din generaţia lui. Poate fi văzut în spectacole de teatru, în filme, în scurtmetraje (aproape în toate scurtmetrajele), ba chiar (foarte des) şi în reclame la televizor.

29
/06
/15

Ben Affleck și Matt Damon sunt pregătiţi să facă un film desprel Chuck Blazer și scandalul FIFA, scrie prosoccertalk.nbcsports.com. The Hollywood Reporter precizează că Affleck se va fi alătura prietenului său, Damon, ca producători ai companiei Warner Bros, care a câștigat în războiul pe dreptul de autor pentru cartea lui Ken Basinger, "Houses of Deceit", ce oferă detalii despre corupția din FIFA.

28
/06
/15

CRONICĂ DE FILM Nominalizată la Premiile Academiei Europene de Film şi la Premiile Cesar, excentrica animaţie franceză „Jack şi mecanica inimii”, de Mathias Malzieu şi Stephane Berla, care a deschis cea de-a doua ediţie anime’st Braşov (25-28 iunie), este un romance muzical cu influenţe steampunk.

27
/06
/15

CRONICĂ DE FILM Ce au în comun nişte oi dornice de emancipare şi aventură, trolii din cutie consideraţi, pe nedrept, monştri şi mai multe ouă tari cu înclinaţii mafiote? Toţi sunt personajele din trei filme prezentate în cea de-a doua zi a anim’est-ului braşovean (25-28 iunie).