Filmele Freeman Entertainment, 16 nominalizări la Globurile de Aur
https://www.ziarulmetropolis.ro/filmele-freeman-entertainment-16-nominalizari-la-globurile-de-aur/

„Fără armă în linia întâi”, „Florence” şi „La La Land”, titluri distribuite de Freeman Entertainment în cinematografele din toată ţara sunt printre filmele cu cele mai multe nominalizări în cadrul celei de-a 74-a ediţii a Globurilor de Aur care va avea loc pe 8 ianuarie 2017.

Un articol de Petre Ivan|14 decembrie 2016

Din lista potenţialilor câştigători anunţată luni, drama de război regizată de Mel Gibson „Fără armă în linia întâi” a fost selecţionată la principalele trei categorii: „Cel mai bun film”, „Cel mai bun actor” şi „Cel mai bun regizor”. Cu Andrew Garfield în rolul principal, povestea primului obiector de conştiinţă poate fi urmărită încă în cinematografe.

Comedia „Florence”, care a avut premiera naţională pe 11 noiembrie, a fost selectată la categoriile: „Cel mai bun musical sau comedie”, „Cea mai bună actriţă într-un musical sau comedie”, „Cel mai bun actor într-un musical sau comedie” şi „Cel mai bun actor în rol secundar într-un musical sau comedie”.

Extrem de apreciat de critici la nivel internaţional, filmul „La La Land” se regăseşte pe lista nominalizărilor la şapte categorii: „Cel mai bun musical sau comedie”, „Cea mai bună actriţă într-un musical sau comedie”, „Cel mai bun actor într-un musical sau comedie”, „Cel mai bun scenariu”, „Cel mai bun regizor”, „Cea mai bună coloană sonoră originală” şi „Cea mai bună melodie originală”. Filmul îi aduce pe Ryan Gosling şi Emma Stone în premieră pe marile ecrane din România din 23 decembrie.

Jonah Hill a fost nominalizat la categoria „Cel mai bun actor într-un musical sau comedie” pentru interpretarea din filmul „War Dogs: Tipii cu arme”, lansat în cinematografe de Freeman Entertainment în această vară. În acelaşi timp, la categoria „Cea mai bună melodie originală” a intrat noul film al lui Matthew McConaughey „Goana după aur” care ajunge în cinematografele din România în data de 3 februarie.

În doar doi ani de activitate, Freeman Entertainment a reuşit să se poziţioneze drept unul dintre cei mai importanţi distribuitori de film pe piaţa din România şi deţine în exclusivitate licenţa Warner Bros. Pictures, dar şi un portofoliu impresionant de titluri ale unor producători de top ca: Lionsgate, Dreamworks Pictures, STX şi Nu Image. Printre cele mai importante producţii care au avut încasări spectaculoase în 2016 se numără: „Brigada sinucigaşilor”, „Bunicul dezlănţuit”, „Batman vs. Superman: Zorii dreptăţii”, „Now You See Me: Jaful perfect 2” sau „Animale fantastice şi unde le poţi găsi”.

În 2017, Freeman Entertainment va aduce în cinematografele din ţară mult anticipatele „Lego Batman: Filmul”, „John Wick 2”, „Wonder Woman”, „Dunkirk”, „Kong: Insula craniilor”, „King Arthur”, „Justice League”, dar şi altele.

02
/02
/24

„Apropo de poveste” este despre poveste, poveștile în care credem cu toții și pe care ne place să le ascultăm. Dar povești reale, din socialul imediat. Proiectul propune un laborator de teatru dedicat tinerilor absolvenți, care combină ateliere pe estetici teatrale neconvenționale (măști, teatru-dans, teatru de animație) cu tematici sociale pentru a produce două producții noi de teatru, inovatoare.

31
/01
/24

RECOMANDĂRI Ziarul Metropolis vă recomandă, în prima lună din an, o întoarcere în fabuloasa lume a cărților. Biblioteci, obsesii, mistere, personaje și o pasiune salvatoare, în 3 cărți despre cărți, care fac deliciul oricărui iubitor de literatură.

31
/01
/24

Povestea din Ivona, Principesa Burgundiei de Witold Gombrowicz, cel mai mare dramaturg polonez, este adusă în contemporaneitate de Andrei și Andreea Grosu, la Teatrul Nottara, într-o montare inedită, tulburătoare, care îi va oferi spectatorului ocazia să se privească într-o oglindă a adevărului frust, neîndulcit. Premiera oficială are loc pe 9 februarie, la Sala „George Constantin”, de la ora 19:30.

31
/01
/24

În februarie, pe HBO Max ai conținut nou de urmărit în fiecare zi a lunii! Cu 29 de titluri noi, este la alegerea ta dacă vrei să urmărești cele mai noi filme, seriale, documentare, animații de pe HBO Max sau, de ce nu, să te pui la curent cu altele dintre sutele de titluri care sunt deja pe platformă.

30
/01
/24

În luna februarie, „Noaptea Albă a Filmului Românesc” este dedicată unui apreciat cineast, reprezentant al Noului Val în cinematografie: Cătălin Mitulescu regizor, scenarist şi producător. TVR Cultural, TVR Internațional și TVR Moldova invită telespectatorii în noaptea de sâmbătă, 3 spre 4 februarie, la un maraton cinematografic alături cele mai reprezentative şi premiate creaţii semnate de Cătălin Mitulescu.

30
/01
/24

Într-un spectacol-colaj mod portret, „Caracatița“, care marchează și prima întâlnire artistică a Catincăi Drăgănescu cu Teatrul Masca, regizoarea stratifică familia disfuncțională contemporană, în care părintele se cunoaște prin „Copilul meu, niciodată!”, iar copilul pare mai degrabă nevoit să se crească singur și, deloc întâmplător, să-și găsească refugiul în abuzul de substanțe.

30
/01
/24

Pentru pasionații de muzică cultă, apare o noutate pe segmentul evenimentelor live: o nouă serie de concerte va avea loc periodic, la Sala Dalles din Capitală, sub titulatura Musical Extravaganza: evenimentele aduc intensitatea şi culoarea operei și operetei într-un cadru mai personal, prin concerte cu repertoriu specific dar şi alte tipuri de sonorităţi, în adaptare clasică şi interpretarea unor nume consacrate ale scenei lirice.