Filmul „Cap și Pajură”, de Nicolae Constantin Tănase, în premieră mondială la Prague IFF
https://www.ziarulmetropolis.ro/filmul-cap-si-pajura-de-nicolae-constantin-tanase-in-premiera-mondiala-la-prague-iff/

Lungmetrajul „Cap şi Pajură”, de Nicolae Constantin Tănase, va avea premiera mondială pe 27 martie, la Prague International Film Festival – Febio Fest, şi va fi lansat în cinematografele româneşti pe 10 mai, distribuit de Domestic Film.

Un articol de Liliana Matei|24 martie 2019

Cea de-a 26-a ediție a Febio Fest are loc între 21 și 29 martie, iar filmul „Cap și Pajură” va fi proiectat în zilele de 27, 28 și 29 martie.

Festivalul din Cehia se concentrează pe cinematografia contemporană și aduce în fața publicului cele mai interesante filme realizate în ultimul an în lume. Evenimentul cuprinde și retrospective dedicate cineaștilor invitați și încearcă să descopere noi teritorii și trenduri. Între invitații speciali din ultimii ani s-au numărat regizori și actori precum Wim Wenders, Roman Polanski, Alan Rickman, Claudia Cardinale, Geraldine Chaplin, Gaspar Noé, Bruno Dumont, Abel Ferrara și Catherine Deneuve.

Inspirat din fapte reale, filmul „Cap și pajură” îi are în distribuție pe Alex Călin, Iulia Ciochină și Florin Salam.

În urma unui accident într-un bar, Laurențiu se lovește grav la cap, dar refuză tratamentul pentru că așteaptă întoarcerea fratelui său din Germania, căruia trebuie să îi mărturisească ceva foarte important. Filmul reprezintă o perspectivă intimă asupra ultimei zile din viața lui Laurențiu, încercând să recompună piesele de puzzle privind temerile și deciziile care au dus la acest final.

«Cap și Pajură» este o încercare de a genera empatie pentru povestea lui Laurențiu, care era de vârsta mea când a avut o moarte agonizantă. Este o privire în spatele știrii TV, care se concentrează doar pe faptul că el a cerut să asculte același cântec de zece ori la rând, și că în mod natural asta a dus la a fi lovit cu o sticlă în cap. Consider că înțelegerea lui Laurențiu, printr-o explorare cinematică bogată a ultimei sale zile de viață, va contrabalansa stigmatizarea socială pe care o are – alegerea melodiei, o «manea», care a dus la moartea lui. Prin acest film mi-am propus să vorbesc despre prejudecăți și nepăsare în România de astăzi”, declară regizorul Nicolae Constantin Tănase.

Nicolae Constantin Tănase (Foto: Cos Aelenei)

Nicolae Constantin Tănase și-a început studiile de film la FAMU (Cehia) și a absolvit cursurile de regie film în cadrul Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București, în 2009. Filmul său de licență, „Outrageously Disco”, a câștigat numeroase premii, iar primul său scurtmetraj independent, „BLU”, i-a adus premiul „cel mai bun scurtmetraj românesc” la TIFF 2012 (Cluj-Napoca), precum și alte trei premii la festivaluri internaționale. În 2013, regizorul a primit premiul categoriei „tânără speranță” la gala premiilor Gopo. Scurtmetrajul lui „12 minute” a făcut parte, între altele, din selecțiile Namur IFF, Thessaloniki IFF și TIFF.

Primul său lungmetraj, „Lumea e a mea”, a avut premiera la Festivalul Internațional de Film Transilvania 2015, unde a obținut premiul pentru „cel mai bun debut românesc”. Filmul a avut premiera internațională la Karlovy Vary IFF, în secțiunea East of the West, unde a primit o mențiune specială a juriului. „Lumea e a mea” a mai obținut Trofeul Anonimul și Discovery Award, la Cottbus.

Drama „Cap și Pajură”, o producție România-Cehia, este scrisă de Nicolae Constantin Tănase și Raluca Mănescu, imaginea este semnată de Daniel Kosuth, muzica, de Tomáš Procházka, montajul a fost realizat de Ion Tănase și de sunet s-a ocupat Alexandru Dumitru. Scenografia și costumele au fost create de Adeline Andreea Bădescu, iar machiajul, coafura și efectele speciale, de Claudia Mușat.

Lungmetrajul este o producție 4 Proof Film, în coproducție cu Xova Film, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Czech Film Fund și Zenith Media. Anamaria Antoci este producător, iar coproducător este Marek Novák. Proiectul a fost selectat în cadrul Works in Progress – Karlovy Vary International Film Festival 2016.

25
/01
/23

CRONICĂ DE FILM Reacţiile la “Close” (2022) par să se fi împărţit în două: “heartbreaking” (cu versiunea românească “vai, cât am plâns”) şi, mult mai rar, “tearjerker”. O zic din capul locului: sunt din a doua categorie. Deşi am plecat setat să mă las emoţionat (nu am nici cea mai mică problemă să dau garda jos în sala de cinema), am ieşit iritat.

22
/01
/23

Apariţia în română, pe final de 2022, la Editura Tracus Arte, a două cărţi de Pier Paolo Pasolini - una de poezii şi alta cu texte despre literatură şi artă - a tulburat puţin apatia cu care a fost marcat la noi centenarul acestui mare cineast şi scriitor.

18
/01
/23

Din 20 ianuarie spectatorii din București, Bacău, Bistrița, Botoșani, Buzău, Cluj, Oradea, Pitești, Satu Mare, Sibiu, Sinaia și Târgu Mureș vor putea vedea pe marile ecrane controversata poveste a trupei Phoenix, spusă chiar de membrii ei în documentarul „Phoenix. Har/Jar”.

13
/01
/23

Două filme din competiţia Festivalului de la Cannes, foarte diferite, pot fi găsite în ianuarie în cinematografe: "Frate şi soră", de Arnaud Desplechin, şi "Păianjenul sfânt", de Ali Abbasi.

05
/01
/23

Anul 2023 se anunţă bun pentru cinematografia română de festival. Vor avea premiera mondială filme provocatoare ale unor cineaşti consacraţi, precum şi o serie de debuturi promiţătoare în ficţiune sau documentar. Ziarul Metropolis a adunat într-o anchetă cele mai aşteptate titluri, cu declaraţii în exclusivitate de la regizorii lor.

04
/01
/23

„Taximetriști”, comedia regizată de Bogdan Theodor Olteanu, care invită spectatorii în viața de noapte a Bucureștiului prin intermediul a doi prieteni taximetriști și a clienților lor, îi aduce împreună pe același generic pe Monica Bîrlădeanu și Andi Vasluianu. Filmul are premiera în cinematografe pe 20 ianuarie, iar informațiile despre biletele puse deja în vânzare sunt disponibile pe site-ul taximetristi.film.

30
/12
/22

Am tot scris în ultimii ani, încă de dinainte de pandemie, despre diversificarea tot mai mare a cinematografiei române. Însă cred că 2022 a depăşit orice previziuni, cu un număr record de filme.