Filmul „Imaculat”, propunerea României la Premiile Oscar 2023
https://www.ziarulmetropolis.ro/filmul-imaculat-propunerea-romaniei-la-premiile-oscar-2023/

Filmul „Imaculat”, regizat de Monica Stan şi George Chiper-Lillemark, este propunerea României pentru categoria „Cel mai bun lungmetraj internaţional” la Premiile Oscar 2023, a anunţat Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC).

Un articol de Ziarul Metropolis|20 septembrie 2022

Comitetul care a selectat filmul ce va reprezenta România în competiția pentru o nominalizare la Premiile Academiei Americane de Film pe 2023, la categoria „Cel mai bun lungmetraj internațional”, a fost format anul acesta din criticii de film Dana Duma, Ionuț Mareș, Irina Trocan, Cătălin Olaru și Cristina Corciovescu, numiţi de către Consiliul de Adminstratie al Centrului Naţional al Cinematografiei.

La CNC s-au înscris în cursă șase producții românești: „Imaculat”, regizat de Monica Stan și George Chiper-Lillemark, „Metronom”, regizat de Alexandru Belc, „Copacul dorințelor. Amintiri din copilărie”, regizat de Andrei Huțuleac, „Miracol”, regizat de Bogdan George Apetri, „Crai nou”, regizat de Alina Grigore și „R.M.N.”, regizat de Cristian Mungiu.

„Imaculat” a primit două premii importante la ediţia din 2021 a Festivalului Internațional de Film de la Veneția: Premiul pentru Debut „Luigi De Laurentiis” şi premiul secţiunii „Giornate degli Autori”.

Filmul îi are în rolurile principale pe Ana Dumitrașcu, Vasile Pavel și Cezar Grumăzescu, alături de care mai apar Rareș Andrici, Ilona Brezoianu, Bogdan Farcaș, Ionuț Niculae, Florin Hrițcu, Tiberiu Dobrică, Ninel Petrache, Dan Ursu, Ozana Oancea, Diana Dumbravă și Cristina Buburuz.

„Imaculat” spune o poveste în care resorturile interioare ale personajelor construiesc o lume atât de autentică, încât aproape stârnește revoltă şi indignare. O dramă psihologică bazată pe fapte reale, o poveste de supraviețuire până la un punct. Mai apoi devine o poveste despre eliberare.

Daria (Ana Dumitrașcu), o tânără dependentă de heroină, pătrunde într-o clinică de dezintoxicare. Într-o lume străină. O lume aflată în contrast cu tot ceea ce a reprezentat mediul ei de până atunci. La 18 ani, pare naivă și inocentă, dar încă mai păstrează trăsăturile fetei de familie bună, cu principii, educată și dornică să-și ia Bac-ul și să urmeze o facultate. Însă izbirea de lumea în care intră declanșează în ea efecte ce o transformă.

„Imaculat” este produs de Axel Film, distribuit în România de Follow Art Distribution, în Statele Unite ale Americii, de Syndicado Inc. și vîndut internațional de Syndicado Film Sales.

Lista scurtă a nominalizărilor pentru Premiile Oscar 2023 va fi anunţată de Academia Americană de Film pe data de 21 decembrie. Cea de-a 95-a gală de decernare a Premiilor Oscar este programată să aibă loc pe 12 martie 2023, la Los Angeles.

31
/01
/24

În februarie, pe HBO Max ai conținut nou de urmărit în fiecare zi a lunii! Cu 29 de titluri noi, este la alegerea ta dacă vrei să urmărești cele mai noi filme, seriale, documentare, animații de pe HBO Max sau, de ce nu, să te pui la curent cu altele dintre sutele de titluri care sunt deja pe platformă.

30
/01
/24

În luna februarie, „Noaptea Albă a Filmului Românesc” este dedicată unui apreciat cineast, reprezentant al Noului Val în cinematografie: Cătălin Mitulescu regizor, scenarist şi producător. TVR Cultural, TVR Internațional și TVR Moldova invită telespectatorii în noaptea de sâmbătă, 3 spre 4 februarie, la un maraton cinematografic alături cele mai reprezentative şi premiate creaţii semnate de Cătălin Mitulescu.

29
/01
/24

Vika este un DJ carismatic în vârstă de 84 de ani și o adevărată vedetă a a scenei clubbingului din Varșovia. Confruntându-se cu trecerea timpului, Vika este de părere că vârsta este doar un număr și îi inspiră pe cei din jurul ei să își trăiască viața la maxim. Documentarul „Vika!” Este disponibil pe HBO Max.

29
/01
/24

Într-o lume și o industrie care se schimbă extrem de rapid, un renumit cineast italian, autor de modă veche, caută sens în filmele pe care le face, în dragoste, precum și în politică. Din 2 februarie, Un viitor luminos/ Il sol dell’avvenire, noul film al lui Nanni Moretti, o comedie care critică modul de a face filme al platformelor de streaming și apără viitorul cinematografului, are premiera în cinema, distribuit de Independența Film.

26
/01
/24

Survolând șansa și neșansa unei relații nemenite, de la aceeași distanță calculată care marchează și ruptura finală dintre cei doi protagoniști, debutul în lungmetraj a lui Celine Song, „Past Lives” dezbate în compoziții corecte, dar niciodată riscante, un „ce-ar fi fost dacă?” venit la 24 de ani de la ultima întâlnire.

25
/01
/24

Sfârșitul sec.XIX, un sat dezbinat de bârfe, certuri și lupta pentru pământ. Frumoasa Jagna, o tânără de 19 ani, un spirit liber ce iese din tiparele comunității, devine centrul atenției în momentul în care familia o obligă să se căsătorească cu Boryna, un moșier văduv, influent și bogat.

24
/01
/24

Despre “Klaus & Barroso” – ce a fost asta, frate Bogdan Theodor Olteanu? Acum, pe bune? Ce a fost asta? M-ai pus într-o situație tare complicată. Dar, vorba cântecului: “Frate, frate, la bine și la greu”, scrie Vasile Ernu, despre cel mai discutat film românesc din această lună.

23
/01
/24

CRONICĂ DE FILM În noul său lungmetraj, “Familiar” (2023), Călin Peter Netzer pare că încearcă să reia formula de succes din “Poziţia copilului” (2013), filmul cu care a câştigat Ursul de Aur la Berlinale.

19
/01
/24

Warner TV dedică duminicile lunii februarie filmelor de basm, povești fantastice live action și animate, ecranizări și narațiuni originale lansate pe parcursul ultimelor nouă decenii.

19
/01
/24

Producția este adaptarea live-action a îndrăgitului serial de animație și urmărește aventurile lui Aang, tânărul avatar, în încercarea de a stăpâni cele patru elemente (Apă, Pământ, Foc, Aer), pentru a reinstaura echilibrul într-o lume amenințată de înfricoșătoarea Națiune a Focului. Serialul va avea premiera globală pe 22 februarie 2024, doar pe Netflix.