Filmul lui Silviu Purcărete, Undeva la Palilula, a fost lansat în cinematografele din Franța unde deja a primit cronici elogioase
https://www.ziarulmetropolis.ro/filmul-lui-silviu-purcarete-undeva-la-palilula-a-fost-lansat-in-cinematografele-din-franta-unde-deja-a-primit-cronici-elogioase/

Filmul Undeva la Palilula scris şi regizat de Silviu Purcărete şi produs de Libra Film a fost lansat pe marile ecrane din Franţa în septembrie 2022, la 10 ani după ce a fost selecţionat în Competiţia East is West a Festivalului Internaţional de Film Karlovy Vary.

Un articol de Petre Ivan|22 septembrie 2022

Publicul și criticii francezi au primit cu entuziasm producția care poate fi urmărită în cinematografele din toată țara. Undeva la Palilula spune povestea unui medic care primește repartiție într-un orășel fantomă, pierdut în mijlocul câmpiei valahe. Palilula e un loc unde derizoriul coexistă cu lucruri fermecătoare, iar populația din oraș e izolată pentru eternitate în beție, petreceri și orgii. Din distribuție fac parte Áron Dimény, George Mihăiță, Răzvan Vasilescu sau Constantin Chiriac.

Pentru Positif, publicația Institutului Lumière, filmul este „o operă de artă totală care unește ingenios teatrul, opera și istoria”, iar pentru revista Premiere este „o poveste barocă, puternică, asurzitoare”. À voir à lire vede în filmul lui Silviu Purcărete „un omagiu sub formă de basm, populat de reminiscențe, unei țări care a știut să folosească râsul și oniricul pentru a transcende nebunia propriei istorii. Lumina, culoarea, machiajul, decorul ajută la crearea unui univers fascinant si deconcertant. Avem impresia că asistăm la dezvăluirile melancolice și vesele ale unui poet al timpurilor moderne, iar asta pentru că întreg filmul e străbătut de poezie și simboluri. Lumea Palilulei, cu toate creaturile ei, este condamnată la o petrecere extravagantă care nu va sfârși să bântuie imaginația spectatorului.”

Undeva la Palilula este distribuit în România de Transilvania Film și este câștigătorul a șapte Premii Gopo. În Franța este distribuit de Ed Distribution.

Pentru publicația de cinema Chacun Cherche Son Film, „Undeva la Palilula propune un joc infinit de teatru în teatru, oferind tuturor spectacolul unui microcosmos straniu, în care locuitorii trebuie să se împace cu extravaganțele și manipulările puterii”. Le Bleu du Miroir remarcă muzica filmului: „Însoțit de o coloană sonoră specială, acest film original și reușit din punct de vedere vizual, presărat cu momente nebunești, amuzante sau tulburătoare, ne poartă într-o călătorie neobișnuită, uneori hilară și alteori destabilizatoare. Între râs și disconfort, este greu să rămâi indiferent față de acest film inclasabil și misterios.”.

Le Journal du Dimanche consideră filmul „o călătorie pe cât de fascinantă, pe atât de epuizantă, care surprinde constant.”, iar publicația Culturopoing.com crede că „Palilula evocă oarecum faimosul Macondo din O sută de ani de singurătate al lui Marquez, prin aspectul său picaresc și prin ideea de oraș înghețat în timp, dar care totuși se transformă, aproape în ciuda sa.”. Pentru Rolling Stone Magazine, Undeva la Palilula e „o dramă unde nebunia te îmbată”.

Pe teritoriul României, Undeva la Palilula poate fi urmărit pe platforma de streaming TIFF Unlimited.

20
/12
/22

Echipa care a creat „România Sălbatică”, cel mai mare proiect de film documentar dedicat naturii din țara noastră, face un cadou tuturor iubitorilor de natură înainte de sărbătorile de iarnă: acces gratuit la povestea din spatele realizării documentarului laureat anul acesta cu 3 premii Gopo (Cel mai bun documentar, Cea mai bună muzică originală, Cel mai bun sunet).

19
/12
/22

Colinde, documentare şi concerte extraordinare, transmisiuni în direct de la Vatican și Catedrala Sfântul Iosif, filme și ediții speciale ale emisiunilor consacrate se regăsesc în grila de Crăciun a TVR2 pentru întreaga familie.

19
/12
/22

Filmul de acțiune „Vulturul de Fier II/ Iron Eagle II”, regizat de Sidney J. Furie, va fi difuzat de Warner TV în prima lună a anului viitor. Lungmetrajul va putea fi urmărit la Warner TV pe 27 ianuarie, de la ora 21:00.

19
/12
/22

Bucurie, linişte în suflet, pace, colinde, daruri şi oameni dragi. Mai presus de toate, oameni dragi. Astfel ne dorim cu toţii să întâmpinăm Naşterea Domnului. Cel mai frumos Crăciun e întotdeauna petrecut împreună, în atmosfera caldă de acasă. De acest Crăciun, TVR 1 ne arată că şi cei mai Izolaţi în România au Oameni alături în zi de sărbătoare; că putem fi „diferiţi şi totuşi asumaţi întru Hristos" – ortodocşi şi catolici, în Bucuria credinţei; că generaţii diferite de artişti trăiesc, O dată-n viaţă, emoţia unor întâlniri inedite.

14
/12
/22

O carte fundamentală de teorie a filmului, "Ce este cinematograful?", de André Bazin, a apărut în sfârşit integral în limba română, într-un parteneriat între editurile Polirom şi UNATC Press şi sub coordonarea criticului şi profesorului Andrei Gorzo. O lectură obligatorie.

29
/11
/22

Cinematografia română se pregăteşte să celebreze în 2023 o sută de ani de la naşterea lui Ion Popescu Gopo, printr-o serie de retrospective cu filmele celebrului cineast, prin expoziţii cu desenele şi afişele operelor sale şi prin lansări de carte.

28
/11
/22

CRONICĂ DE FILM Sunt mari cineaşti la ale căror filme te uiţi pentru a vedea cu ce vin nou şi cum se reinventează (sau dacă reuşesc asta). Şi sunt mari cineaşti care nu mai au nimic de demonstrat şi pe ale căror noi filme le cauţi pentru a regăsi un stil şi un univers artistic care îţi sunt familiare şi în care ştii că te vei simţi confortabil.

15
/11
/22

Ambasada Republicii Cuba în România și Institutul Cervantes din București organizează „Zilele culturii cubaneze la București”, în perioada 21-25 noiembrie.