Filmul „O poveste siciliană”, un altfel de Romeo și Julieta, în cinematografe, din 6 iulie
https://www.ziarulmetropolis.ro/filmul-o-poveste-siciliana-un-altfel-de-romeo-si-julieta-in-cinematografe-din-6-iulie/

Filmul „O poveste siciliană” în regia italienilor Antonio Piazza şi Fabio Grassadonia intră în cinematografele din România pe 6 iulie. Proiectat în premieră mondială în deschiderea secţiunii Semaine de la Critique, la festivalul de la Cannes, în 2017, filmul reia povestea lui Romeo şi a Julietei, plasând-o în realitatea crudă a mafiei siciliene.

Un articol de Petre Ivan|5 iulie 2018

Regizorii Antonio Piazza și Fabio Grassadonia sunt cunoscuţi pentru filmul Salvo, care a avut premiera la Festivalul de film de la Cannes în 2013, unde au câştigat premiul pentru Cel mai bun film și Premiul Révélation France 4 în Semaine de la Critique.

Cei doi au regizat în 2010, Rita, unul dintre cele mai premiate scurtmetraje italiene din ultimii ani, cu peste  40 de premii și selecții în circa o sută de festivaluri. O poveste siciliană

Noul lor film, O poveste siciliană (Sicilian Ghost Story), a deschis secțiunea Semaine de la Critique în 2017, la Cannes, și a fost distins cu Nastro d’Argento pentru imagine și decor. Recent filmul a câștigat premiul David di Donatello pentru Cel mai bun scenariu adaptat, după ce în faza de scenariu, în 2016, proiectul a câștigat Sundance Institute Global Filmmaking Award.

De această dată cei doi abordează un subiect cunoscut și mediatizat în Italia anilor ’90, dispariția lui Giuseppe Di Matteo, de 12 ani. Filmul are la bază proza scurtă a autorului Marco Mancassola, „Un cavaliere bianco” și prezintă o realitate crudă care capătă valențe de fabulă, cu ramificații profunde, „Cosa Nostra prin ochii Fraţilor Grimm” după cum apreciază Variety.

Regizorul Antonio Piazza a vizitat România anul trecut, fiind prezent la festivalul Les films de Cannes à Bucarest, atât în capitală, cât și la edițiile regionale din Arad și Brașov, unde filmul a avut proiecții în premieră în România.

Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Les Films de Cannes à Bucarest, Antonio Piazza declara: „Am avut povestea asta in minte foarte mult timp. Când ne-am apucat de scris și de regizat filme ne-am gândit la ea, dar ne-am temut că poate e prea dureros, iar o abordare realistă ar fi fost o repetare a ororii din anii 90. Singura modalitate în care puteam realiza acest film, era adăugându-i o dimensiune fantastică, care să îi aducă lui Giuseppe dragostea de care nu a avut parte.”

Sinopsis: Într-un sat sicilian aflat la marginea unei păduri, un băiat de 13 ani, Giuseppe, dispare. Luna, una dintre colegele lui de clasă, refuză să creadă că a dispărut băiatul de care este îndrăgostită și încearcă să rupă legea tăcerii. Pentru a-l găsi, cu riscul propriei vieți, pătrunde în lumea obscură în care prietenul ei este închis și către care lacul oferă o misterioasă cale de acces.

Filmul „O poveste siciliană” este distribuit în România de Voodoo Films și va rula în următoarele cinematografe: București (Hollywood Multiplex, Băneasa Grand Cinema, cinema Elvire Popesco, cinema Muzeul Țăranului, cinemateca Union).

Constanța și Sfântu Gheorghe (cinema Cityplex), Târgu Mureș (cinema Arta), Suceava (cinema Modern).

Din 27 iulie filmul va rula în București (cinema Europa), în Botoșani (cinema Unirea), Baia Mare (cinema Dacia), Pitești (cinema Sebastian Papaiani), Braila (cinema Central) și Craiova (cinema Modern).

În curând la Iași (Ateneul Tătărași) și Alexandria (cinema 3D Alexandria).

Foto: O poveste siciliană – facebook

24
/08
/18

CRONICĂ DE FILM Cum trecem peste moartea unui prieten? Este întrebarea care traversează discret noul film realizat de tânăra regizoare Ana Lungu, stilizatul „Un prinț și jumătate”, care îi are în rolurile principale pe Iris Spiridon, Marius Manole și István Teglas.

23
/08
/18

„Un om integru”, în regia iranianului Mohammad Rasoulof, câștigător al premiului pentru cel mai bun film din secțiunea Un Certain Regard la Festivalul de Film de la Cannes 2017, va fi lansat în cinematografele românești începând cu 31 august 2018, fiind distribuit de Voodoo Films.

22
/08
/18

În vârstă de doar 34 de ani, regizorul kazah Emir Baigazin este unul din cele mai apreciate tinere talente ale cinematografiei mondiale. El a fost invitatul special al festivalului internațional Anonimul din Sfântu Gheorghe, unde a ținut un masterclass din care am extras cele mai stimulante idei.

20
/08
/18

CRONICĂ DE FILM Inclus în Competiţia Festivalului de la Cannes şi proiectat în premieră în România la Anonimul, „3 Faces”, cel mai nou film al regizorului iranian Jafar Panahi, este deopotrivă o operă cinematografică ingenioasă și un omagiu adus regretatului cineast Abbas Kiarostami.

19
/08
/18

A intrat în cinematografe filmul „Utøya – 22 iulie”. Sunt puține filme de cinema mai puternice, mai îngrozitoare și mai necesare decât acesta.

19
/08
/18

Robert Redford (82 de ani împliniți ieri) și Jane Fonda (80 de ani) s-au reîntâlnit, pe ecran - „Our Souls at Night”, toamna trecută, la 50 de ani distanță de la apariția lor în clasicul „Desculţ în parc”.

19
/08
/18

"Nu suntem stăpânii acestei lumi, suntem doar în trecere pe aici..." - Robert Redford. Unul dintre cei mai respectați și mai iubiți actori contemporani a împlinit 82 de ani. Redford a fost nominalizat de două la premiile Oscar pentru rolurile interpretate, câștigând râvnita statuetă pentru regie și, mai apoi, pentru "contribuţia adusă cinematografiei"...

17
/08
/18

Robert de Niro, actorul care i-a intruchipat pe Vito Corleone (la tinerețe) in Nașul, Travis Bickle în Taxi Driver, Jake La Motta, în Raging Bull, Rupert Pupkin în The King of Comedy, Al Capone în The Untouchables, Noodles în Once Upon a Time in America, James Conway în Goodfellas, Max Cady în Cape Fear, Sam 'Ace' Rothstein în Casino (și așa mai departe), a împlinit 75 de ani!

17
/08
/18

Ediția 2018 a Divan Film Festival aduce în perioada 24 - 26 august în Craiova și 27 august - 1 septembrie în Port Cultural Cetate producții cinematografice în premieră, invitați de marcă și evenimente muzicale de neratat. Din selecția festivalului fac parte 14 filme de lungmetraj și 17 scurtmetraje, reunite sub tema acestei ediții: “Balcanii visează”. Formațiile Aida și Noi, sZempöl Offchestra și Mambo Siria asigură coloana sonoră a festivalului.

17
/08
/18

Noul film al mexicanului Alfonso Cuarón e produs de Netflix și a fost selecționat la Veneția în competiția oficială. Titlul și povestea în sine sunt legate de Roma, suburbie a capitalei Mexico City, în care Cuarón a crescut. Filmul, de altfel, are o accentuată dimensiune autobiografică așa cum se întâmpla și cu „Y Tu Mamá También” (iar acela e unul de referință). – Cinesseur*

16
/08
/18

Treizeci de scurtmetraje internaționale și românești au fost selectate în competițiile Bucharest International Dance Film Festival 2018 din peste 300 de producții înscrise. Competiția națională va avea loc pe 7 septembrie, de la ora 21.00, la Deschis Gastrobar, iar cea internațională, pe 8 septembrie, dela ora 18.30, la Cinema „Elvire Popesco”.

15
/08
/18

Circulă prin festivalurile de specialitate (inclusiv în țara noastră) un documentar dedicat vieții cantautorului George Michael. Este intitulat „Freedom”. La el lucra artistul cu două zile înainte să moară în ziua de Crăciun a anului 2016.

15
/08
/18

“Mi-l amintesc pe Clark Gable foarte tânăr, în alb și negru. Se întoarce un pic și apoi zâmbește. O canalie irezistibilă. În ce film să fi fost asta? Poate în 'It Happened One Night'..." - Marcello Mastroianni, în documentarul “Mi ricordo, sì, io mi ricordo" (1997)