Filmul SCARA, inspirat din povestea reală a unui actor român, victimă a Mineriadei, are premiera la TIFF 2021
https://www.ziarulmetropolis.ro/filmul-scara-inspirat-din-povestea-reala-a-unui-actor-roman-victima-a-mineriadei-are-premiera-la-tiff-2021/

SCARA va avea avanpremiera la TIFF, pe 30 şi 31 iulie, în cadrul Zilelor Filmului Românesc şi în prezenţa echipei, iar din toamnă va putea fi urmărit în cinematografele din toată ţara.

Un articol de Petre Ivan|21 iulie 2021

SCARA este al doilea lungmetraj al regizorului Vlad Păunescu. Filmul spune povestea lui Andrei, un tânăr venit din provincie la București unde ajunge unul dintre cei mai cunoscuți actori ai generației sale, iar apoi o figură marcantă a Revoluției Române și a evenimentelor din jurul Mineriadelor. Concentrat pe evoluția spirituală a eroului rebel, SCARA reproduce impecabil o epocă: din culisele unui spectacol de teatru legendar al anilor ’80 (Karamazovii, Teatrul Nottara, București), până la presiunea constantă a regimului asupra românilor și la iluzia democrației de după Revoluție. Distribuția filmului este condusă remarcabil de Eduard Trifa, căruia i se alătura și alți actori tineri ca Ana Maria Guran sau Voica Oltean, dar și actori consacrați ca Horațiu Mălăele, Dragoș Galgoțiu (regizor de teatru, aflat la primul rol în film), Ioana Crăciunescu, Alin Panc sau Nicodim Ungureanu.

Eduard Trifa este actor al Teatrului Odeon din București, unde a debutat în rolul Hamlet (r. Dragoș Galgoțiu). Pe scenele din București s-a remarcat și în spectacolul „Medea’s Boys” (r. Andrei Măjeri) la Teatrul Apollo111, și a fost unul dintre actorii selectați în programul „10 pentru Film” la TIFF 2017. E absolvent al Facultății de Teatru și Televiziune din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca. SCARA este primul lungmetraj în care joacă rolul principal.

Scenariul filmului este semnat de Constantin Chelba și Vlad Păunescu, scenografia de Sorin Dima, iar costumele de Oana Păunescu. Operatorul filmului este Alex Sterian.

Vlad Păunescu, regizorul SCARA:

Filmul este inspirat din fapte și întâmplări reale derulate pe parcursul a zece ani, ce cuprind trei momente de răscruce din istoria recentă a României. O poveste care disecă viața în profunzime, o punte între trecut, prezent și proiecția într-un viitor de mult așteptat. Andrei, personajul principal, este un rebel care își estompează răbufnirile, la început în alcool, apoi în viața de familie și, în cele din urmă, în credință. Arhitectura emoțională a personajului principal este transpusă cinematic prin lupta cu propriul ego – o lupta crâncenă și fără sfârșit, cu noi provocări, revelații și mai ales îndoieli existențiale.

Programul proiecțiilor va fi anunțat pe pagina de Facebook a filmului, dar și pe pagina de Instagram.

Vlad Păunescu, unul dintre cei mai mari producători de film din România, cu peste 100 de filme internaționale, a pus în 1992 bazele primului studio de film profesionist din ţara noastră: Castel Film Studios. A câștigat numeroase premii naționale și internaționale. A fost director de imagine pentru 17 filme româneşti de referinţă, premiate la Festivalurile Internaţionale de film de la Manila, Moscova, Berlin şi Toronto; Vlad Păunescu a debutat ca regizor cu filmul “Live” în 2015, producție ce s-a bucurat de recunoaştere internaţională la 14 Festivaluri din întreaga lume.

Scara este o producție Castel Film, realizată cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei. Distribuit de Transilvania Film.

 

08
/02
/23

CRONICĂ DE FILM Alegoria nu e un gen cinematografic uşor. Mai ales când e vorba de una deopotrivă existenţială şi politică, aşa cum se vrea "Spiritele din Inisherin".

05
/02
/23

Cele trei cărţi de cronici de film publicate de Romulus Rusan în anii `70-`80 au fost reeditate recent, într-un singur volum şi într-o ediţie de lux, în seria de autor pe care i-o dedică Editura Spandugino. O apariţie demnă de a fi salutată şi un bun pretext de recitire.

02
/02
/23

CRONICĂ DE FILM Probabil că e şi simbolic, însă cu siguranţă e ceva comic în constatarea că cel mai prolific regizor de filme comerciale din cinematografia română post-2000 e un spaniol. În timp ce noi eram ocupaţi cu filmele de festival, Jesús del Cerro îşi urma neabătut şi vesel propriul drum, aproape singur pe culoar.

30
/01
/23

În perioada 20 – 28 ianuarie a avut loc în Franța cea de-a 5-a ediție a Festivalului de film documentar (FIPADOC) de la Biarritz, primul eveniment major al anului din circuitul celor dedicate acestui gen, care reunește anual 50 de țări participante și peste 30.000 de spectatori. Cu această ocazie, „Pâinea noastră cea de toate zilele”, cel mai nou documentar regizat de Șerban Georgescu („Varză, cartofi și alți demoni”; „Jurnalul familiei -escu”) a avut premiera internațională, fiind nominalizat în cadrul secțiunii IMPACT, dedicată producțiilor cu teme sociale, de mediu sau justiție.

26
/01
/23

Pe 27 ianuarie, unul dintre cei mai importanți actori din România împlinește 87 de ani. Pe Florin Piersic îl puteți vedea pe 30 ianuarie în spectacolul „Străini în noapte” de Eric Assous, regizat de regretatul Radu Beligan și găzduit de Naționalul bucureștean.

26
/01
/23

Festivalul Internațional de Film Transilvania (9 – 18 iunie 2023, Cluj Napoca) anunță Focus Nordic, un program complex, cel mai mare de acest fel din istoria TIFF, dedicat unei cinematografii europene bogate, diverse și inovatoare, cea din țările nordice: Suedia, Danemarca, Finlanda, Norvegia și Islanda.

25
/01
/23

CRONICĂ DE FILM Reacţiile la “Close” (2022) par să se fi împărţit în două: “heartbreaking” (cu versiunea românească “vai, cât am plâns”) şi, mult mai rar, “tearjerker”. O zic din capul locului: sunt din a doua categorie. Deşi am plecat setat să mă las emoţionat (nu am nici cea mai mică problemă să dau garda jos în sala de cinema), am ieşit iritat.

22
/01
/23

Apariţia în română, pe final de 2022, la Editura Tracus Arte, a două cărţi de Pier Paolo Pasolini - una de poezii şi alta cu texte despre literatură şi artă - a tulburat puţin apatia cu care a fost marcat la noi centenarul acestui mare cineast şi scriitor.