Filmul Tigrul alb a deschis Zilele Filmului Rus la Bucuresti
https://www.ziarulmetropolis.ro/filmul-tigrul-alb-a-deschis-zilele-filmului-rus-la-bucuresti/

Zilele Filmului Rus au debutat marţi seara la cinema Studio din Capitală, în cadrul celei de-a doua ediţii a „Zilelor culturii ruse” – „Din Rusia, cu sufletul deschis”, cu cel mai nou film al regizorului Karen Şahnazarov, „Tigrul alb”, în prezenţa ambasadorului Federaţiei Ruse la Bucureşti, a criticului de film din Rusia Serghei Lavrentiev, a […]

Un articol de Andrada Văsii|27 noiembrie 2012

Zilele Filmului Rus au debutat marţi seara la cinema Studio din Capitală, în cadrul celei de-a doua ediţii a „Zilelor culturii ruse” – „Din Rusia, cu sufletul deschis”, cu cel mai nou film al regizorului Karen Şahnazarov, „Tigrul alb”, în prezenţa ambasadorului Federaţiei Ruse la Bucureşti, a criticului de film din Rusia Serghei Lavrentiev, a actorului principal din „Tigrul alb”, Alexei Verkov şi a unui public numeros.

Ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti, Oleg Malginov, a mulţumit tuturor spectatorilor pentru interesul pe care-l arată pentru cultura rusă şi a spus că a devenit „deja o tradiţie” organizarea la Bucureşti de festivaluri ale cinematografului contemporan rus.

„Sunt recunoscător tuturor celor care prezenţi în seara aceasta, pentru că venit să ia cunoştinţă de câteva premiere ale filmului contemporan rus. Este deja o tradiţie foarte bună aceea că încercăm ca toamna să organizăm aici festivaluri ale cinematografului contemporan rus. În Bucureşti există un public care înţelege, apreciază şi se interesează de filmul rusesc şi de aceea la Bucureşti vin cu mare plăcere personalităţi ale filmului rusesc”, a afirmat Oleg Malginov.

Criticul de film Serghei Lavrentiev, după ce a amintit de Ion Popescu Gopo, de la al cărui deces se împlinesc în luna noiembrie 23 de ani, a spus că filmele aduse la Bucureşti oferă „o panoramă a cinematografului contemporan rus”.

„Am aflat şi mi-am şi reamintit că este o dată rotundă de la decesul domnului Ion Popescu Gopo. Este un regizor pe care l-am iubit foarte mult, este unul dintre regizorii pe care nu poţi să nu-i iubeşti. Astfel de oameni ca Ion Popescu Gopo sunt nişte oameni care au în sânge cinematograful. Sunt oameni care fac filme aşa cum respiră şi sper ca în programul de filme pe care vi le-am adus să fie şi filme care să poată fi comparate cu calitatea creaţiilor acestui mare regizor român. Patru dintre cele cinci filme pe care vi le-am adus au fost selectate de mine personal. Aceste filme oferă o panoramă a cinematografului contemporan rus. Este vorba de filmele atât ale unor veterani ai filmului cât şi ale unor debutanţi, sunt filme vesele şi filme triste, cu alte cuvinte vizionând aceste cinci filme veţi afla puţin mai mult despre ce şi prin ce trăieşte astăzi Rusia şi în ce măsură încearcă să reflecte substanţa vieţii sale actuale cu ajutorul cinematografului”, a declarat Serghei Lavrentiev.

El a dorit de asemenea să transmită „un gând cald” din partea regizorului Karen Şahnazarov care nu a putut fi prezent la premiera de la Bucureşti.

„Dânsul (n.r. – Karen Şahnazarov) m-a rugat să vă transmit un gând cald. El îşi aminteşte cum a fost aici în urmă cu câţiva ani când a venit cu filmul ‘Salonul nr 6’. Ar fi vrut să fie şi astăzi aici numai că din păcate trebuie să fie prezent la lansarea filmului său la Los Angeles deoarece filmul ‘Tigrul alb’ este candidat din partea Rusiei la premiul Oscar pentru film străin”, a mai spus criticul de film.

Actorul principal din filmul „Tigrul alb”, Alexei Verkov, a declarat că îi face o mare plăcere să vadă interesul stârnit în România de filmul rus. 

Şerban Popescu, director general al Institutului Cultural Român, a spus că evenimentul de marţi seară oferă posibilitatea românilor să cunoască mai bine Rusia şi cinematografia rusă „cu puterile ei de expresie”.

El a precizat că pentru ICR reprezintă „o prioritate” deschiderea unui Institutul Cultural Român la Moscova şi că aşteaptă „cu foarte mare interes” inaugurarea Centrului Cultural Rus la Bucureşti.

Zilele Filmului Rus vor avea loc în perioada 26-29 noiembrie la Cinema Studio din Capitală. Programul evenimentului include filmele „Armistiţiul”, regia Svetlana Proskurina, „Scurte povestiri miraculoase”, regia Mihail Segal, „Ispăşire”, regia Alexandr Proskin, „Tigrul alb”, regia Karen Sahnazarov , şi „Doctorul”, regia Vladimir Pankov.

Sursa: Agerpres

11
/01
/24

Asociația SIGNIS România anunță prima ediție a Festivalului Internațional FILMIKON, care propune o selecție de filme premiate de-a lungul anilor de juriile ecumenice și interreligioase, în peste 30 de festivaluri de film din lume, dar și un dialog despre valorile creștine și umane pornind de la aceste producții. Începând cu anul 1974, Premiul Juriului Ecumenic este un premiu independent acordat filmelor de lungmetraj din competițiile unor festivaluri internaționale de film din lume, precum Cannes sau Berlin.

11
/01
/24

„Corespondențe” de la Teatrul Metropolis este o producție româno-franceză, cu dublă cetățenie, și o demonstrație mamut a teatrului ca etapă de lucru, ca limbaj universal și ca conglomerat de întâlniri.

10
/01
/24

Dacă vreți să aflați care a fost parola primului e-mail al actriței Andreea Hristu, o veți afla aici. Veți mai afla și care a fost spectacolul care a marcat-o cel mai mult, dar și care este cea mai prețioasă resursă pe care o avem. Toate acestea, într-un interviu sub formă de alfabet.

09
/01
/24

CARTEA DE CINEMA Neaşteptată apariţie acest “Desene mişcătoare. Dialoguri despre critică şi cinema”, pe care criticul de film Andrei Gorzo şi criticul literar Mihai Iovănel - prieteni şi colegi de generaţie şi de idei - l-au scos la finalul lui 2023 la Editura Polirom.

09
/01
/24

Opera Națională București, instituție publică de importanță națională aflată sub egida Ministerului Culturii, celebrează Ziua Culturii Naționale, în data de 15 ianuarie, ora 18:00, cu premiera spectacolului Oedipe de George Enescu, în regia lui Stefano Poda și sub bagheta dirijorală a lui Tiberiu Soare. Totodată, evenimentul va fi dedicat și împlinirii a 70 de ani de la inaugurarea celei mai importante scene lirice din România.

09
/01
/24

ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București celebrează Ziua Culturii Naționale printr-un concert extraordinar inspirat din folclorul românesc, susținut de Corina Sîrghi, ce va avea loc luni, 15 ianuarie 2024, începând cu ora 19.00, la Sala Mare, ARCUB.