FITS 2019: „Moș Nichifor”, coțcariul gentilom și spectacolul hazului românesc
https://www.ziarulmetropolis.ro/fits-2019-mos-nichifor-cotcarul-gentilom-si-spectacolul-hazului-romanesc/

Aşteptând să intre în sală în ploaia mocănească din a patra zi a FITS, despre „Moş Nichifor”-ul prezentat de Teatrul ACT un domn aparent nu la prima reprezentaţie povestea şăgalnic unei doamne că spectacolul „e… foarte românesc, dar într-un fel frumos”.

Un articol de Cristina Enescu Aky|18 iunie 2019

Spectacolul prezentat în Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu îi are în distribuție pe Marcel Iureș și Ruxandra Maniu și este a patra aventură pe care regizorul Alexandru Dabija, Marcel Iureș și Teatrul Act o fac în universul spumos al textelor lui Ion Creangă, după spectacolele „Ivan Turbincă”, „N-ai tu treabă” (după Dănilă Prepeleac) și „Capra cu trei iezi”. Producția readuce în memoria afectivă a publicului acel fel de a fi al românului pe care mucalitul Creangă l-a descris cu un ascuțit spirit de observație, nu tot timpul flatant dar mereu cu doze substanțiale de diplomație glumeață și simț auto-ironic. Un anume fel de a da greutate și întorsături năstrușnice cuvintelor, simțul teatral în viața de zi cu zi, convivialitatea și plăcerea povestitului (de fapt crearea de lumi prin actul povestirii), plus o chimie inițial timidă, apoi plenar complicitară, între personaje creează aici un spectacol care (cu condiția unei traduceri mai bune decât cea disponibilă din păcate la Sibiu), poate face deliciul publicului de orice naționalitate.

Spectacolul s-a jucat la Sibiu într-o sală destul de mare, care a evidențiat poate mai mult decât o slăbiciune a respectivei reprezentații cât (păstrând o notă pozitivă) un punct forte de atractivitate pentru vizionarea spectacolului în spațiul său original, mult mai apropiat și intim, de la Teatrul Act, sau în spații similare. E nevoie (pentru că e mai savuros așa) nu doar de o acustică bună a mormăielilor în barbă și cu sensuri multiple ale lui Moș Nichifor (ceea ce din păcate sala de la Colegiul Octavian Goga nu a putut oferi), ci și de o vizibilitate proximală bună a șugubățului meta-discurs al celor doi, a expresiilor faciale și corporale, a privirilor și micro-gesturilor. E o complicitate hazlie în drumeția cu căruța a celor doi spre Piatra Neamț care are ceva din intimitatea unei filmări cu cadru apropiat, ceea ce are nevoie de un spațiu mai mic și poate altfel organizat.

Mai întâi e pregătirea călătoriei, cu nenumăratele papornițe și saci și valize, căci „jupânușița” trebuie dusă de Moș Nechifor cu căruța de la socri, înapoi la bărbatul ei, Ițic. Călătoria celor doi, cu „neprevăzutul” întâmplat pe drum care îi „obligă” să petreacă noaptea în pădure (uneori si ghinionul e un noroc, dacă știi să îl exploatezi…), e o întâlnire ghidușă între sexe (cu rolurile lor binișor stabilite în cultura tradițională), între vârste și culturi (el creștin – dar mai mult prin prisma afacerilor pe care le face cu popii, ale căror metehne le știe prea bine, ea – evreică dar binevoitoare într-ale comuniunii interconfesionale) și feluri de a fi (el cu baba lui care i-e dragă ca râia, și cu felul lui mucalit, ea cu frica de lupi contrabalansată, când e nevoie, de multă determinare).

Moș Nichifor al lui Marcel Iureș e din pură fibră românească arhaică, face haz mocnit de toate, suduie cu năduf sau cu o vagă perdea când e cazul , respectă „popimea” dar îi cunoaște bine năravurile (aici se chicotește copios în sală, semn că situația nu e deloc ne-contemporană), vede oportunități la tot pasul (și adesea profită de ele). E poznaș și ingenuu (când trebuie…), bate apropo-uri la tot pasul, e cu ochii după iepe tinere (nu doar cabaline) în raport direct proporțional cu vârsta lui și într-un stil deopotrivă cavaleresc și îndrăzneț, și desigur manifestă acel un har și o savoare a povestirilor (împletind generos realitatea cu ficțiunea) pe care Creangă a exploatat-o senzațional. Moș Nechifor e un coțcar, adică un pungaș, într-un fel un șarlatan dar nu cu rea-voință ci mai degrabă din plăcerea jocului și a cobzăritului (= varianta tradițional-neaoșă a flirtului) – și desigur și pentru că are o parteneră care-i ține isonul.

Spectacolul regizat de Alexandru Dabija exploatează fin și totodată ghiduș comicul erotic și duplicitatea lingvistică din textul lui Creangă, jonglând elegant pe limita vulgarului dar fără a o depăși. Ruxandra Maniu îi ține zdravăn isonul lui moș Nichifor, cu o simpatic jucată ingenuitate ce împletește comic sfiala de femeie tânără cu o personalitate musculoasă și un spirit „ovreiesc” și muieresc tare descurcăreț. Gustul comun pentru comunicare ludică, cu spirit, e sursa unei chimii interesante între cele două personaje, și dă savoare unui spectacol cu sănătoase doze de auto-ironie națională, haz de limbaj și năstrușnicii interpretative.

*

„Moș Nichifor” după „Moș Nichifor Coțcariul” de Ion Creangă
Regia: Alexandru Dabija
Distribuţie: Marcel Iureș și Ruxandra Maniu
Costume: Manuela Pungan

Teatrul ACT, București

24
/03
/15

MEMORIA CULTURALĂ „De câte ori pierdeam un rol, o situaţie, o prietenie, îmi spuneam: nu-i nimic, dacă pierd înseamnă că sunt bogată. Poate am fost prea mândră, poate am fost doar comodă, poate mi-am dat prea multă importanţă, dar tot ce am făcut a fost de bună credinţă“, spunea Tanţi Cocea, una dintre cele mai interesante actriţe ale României.

24
/03
/15

Documentarul "Pixadores", de Amir Escandari, care prezintă povestea unor tineri din zone marginale ale oraşului São Paulo, a căror artă este alimentată de furie, lipsuri şi disperare, a fost distins cu trofeul "Best Karma", duminică, la gala de premiere a Festivalului One World România.

24
/03
/15

Scriitorul Horia-Roman Patapievici, fost preşedinte al Institutului Cultural Român (ICR), va ocupa funcţia de preşedinte al grupului Artmark, platforma privată de promovare culturală formată din şapte entităţi, printre care şi casa de licitaţii Artmark şi Lavacow.

24
/03
/15

Gala Premiilor Radio România Cultural, ediţia a XV-a, şi-a desemnat căştigătorii‚ luni, 23 martie 2015, la Teatrul Odeon. Printre cei mai ovaţionaţi au fost câştigătorii premiilor speciale: actorul Mircea Albulescu - Premiul de Excelenţă, coregraful Gigi Căciuleanu - Premiul Lux Mundi şi compozitorul Dan Dediu - Premiul ''In memoriam Iosif Sava''.

23
/03
/15

Miercuri, 25 martie 2015, de la ora 19:00, la Tetarul Metropolis se joacă „Cine e fazanul?” de Georges Feydeau. Spectacolul, susţinut de viitorii absolvenți ai Facultății de Teatru, face parte din acordul de parteneriat dintre UNATC „I. L. Caragiale” și Teatrul Metropolis. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

23
/03
/15

Cel mai mare festival de scurtmetraje din România le pregătește câteva surprize spectatorilor, într-o ediție care acoperă gusturi foarte diverse: o seară memorabilă de filme „cu bătăi”, povești pe muzică și colecția de titluri nominalizate la Premiile Academiei Europene de Film în 2014. Ediția a noua a Festivalului Internațional de Film NexT va avea loc între 15 și 19 aprilie, la Cinema Studio, Cinema Elvire Popesco, CinemaPRO.

23
/03
/15

În 2015, Premiile Gopo îi aduc un omagiu marii actrițe Coca Bloos, care va primi Premiul pentru Întreaga Carieră. Gala va avea loc pe 30 martie la Teatrul Naţional Bucureşti – Sala Studio și va fi transmisă în direct pe TVR2 şi Radio România Cultural.

23
/03
/15

Scriitoarea Aurora Liiceanu se alătură personalităţilor care au acceptat să-şi arate calităţile de librar şi se va întâlni cu publicul miercuri, de la ora 19.00, la librăria Bizantină din Bucureşti, unde va prezenta recomandările sale de carte, în cadrul campaniei "Librar pentru o zi".

23
/03
/15

Sunt un vultur… Nu încape îndoială… Zbor înalt, fără eforturi prea mari și îmi permit să mă las pe aripile vântului să mă poarte în voia mofturilor sale nemărginite…

23
/03
/15

Vineri, 27 martie (19.00), pe scena Sălii Radio va avea loc un eveniment special de talie internaţională! Un public potenţial de milioane de ascultători se va alătura - pe calea undelor şi online - celor aproximativ o mie de spectatori prezenţi în sala de concerte bucureşteană pentru a-i aplauda pe trei tineri muzicieni laureaţi ai unor prestigioase competiţii, organizate sub egida Uniunii Europene a Concursurilor Muzicale de Tineret.