Vulturul înţelegerii
https://www.ziarulmetropolis.ro/vulturul-intelegerii/

Sunt un vultur… Nu încape îndoială… Zbor înalt, fără eforturi prea mari şi îmi permit să mă las pe aripile vântului să mă poarte în voia mofturilor sale nemărginite…

Un articol de A.G. Weinberger|23 martie 2015

Fiind vultur am o vizibilitate largă și ușoară peste pădurea asupra căreia planez… Duc o existență solitară și singulară. M-am obișnuit așa, nu mai am nevoie organică de o echipă sau de asociați… acest fapt mă face cu adevărat eliberat și suveran.

Tocmai din această cauză am capacitatea să intru în echipe – dacă se va mai ivi vreodată ocazia – cu cei ce îmi seamănă. Doar astfel de echipe pot ajunge la performanțe mărețe… pentru că membrii lor înteleg și acceptă în mod necondiționat rigorile și disciplina care se impun în astfel de aventuri umane.

Este singura șansă pentru succes și continuitate. Sunt un ‘hardliner’… chiar radical uneori… Sunt înconjurat de prea multă prostie și răutate – inclusiv la școala în care îmi petrec mult timp în ultimii ani în calitate de student. Prin urmare, altă șansă nu prea mi-a mai rămas… dacă vreau să-mi păstrez sănătatea mentală și loialitatea vis-a-vis de principiile și convingerile mele, trebuie să-mi ridic un fel de scut și să filtrez informațiile și persoanele care doresc să intre cu mine în contact.

Apele s-au despărțit de mult… poate vedea asta oricine. Este brutal de deranjant cum a pătruns amatorismul ‘prea mult democratizat’ între noi. Piața e plină de surogate și de epigoni fușerați, care încearcă din răsputeri să-și impună ‘adevărul’ lor împrumutat tocmai de la idolii lor…

Culmea ironiei este că aceste specimene submediocre își găsesc corespondenții și susținătorii în rîndurile celor care – de multe ori depășiți de propria lor situație – ocupă locuri decizionale prin televiziuni, radiouri, primării și consilii, școli, teatre, etc.

Acum cîteva luni am publicat pe paginile unei apreciate reviste de cultură online, un articol despre ‘alianța mediocrilor’… Meditam acolo despre virtutea închiderii în sine și despre existența unui ‘blestem genetic local’ prin care se filtrează și se procesează eronat informațiile lumii, care ne tot ademenesc și ne vrăjesc cu posibilitățile lor…

Atît de mult a pătruns răutatea și prostia în citoplasma existențială din România, că deja funcționează la un nivel de discurs și de convingere în masă. Dureros și alarmant… Nucleul universal valoric s-a deplasat spre ticăloșia tabloidă.

„ProstaRăul” se face deja dintr-o inerție pe cît de blazată pe atît de argumentată, dar și susținută de discursul public general… astfel „ProstaRăul” a devenit o autentică valoare socială și un model atractiv prin facilul lui îndobitocitor.

Orice încercare a pătrunderii firescului în spațiul public irită orgolii și pune în mișcare mecanismele de autoapărare a ticăloșiilor genetic răspândite prin filonul istoric evolutiv. Brusc apar părerile și opiniile mai mult sau mai puțin retardate, care provin dintr-un unghi extrem de îngust de a privi lucrurile. Nu ai ce face… asta este una dintre moștenirile fundamentale ale acestui grup de indivizi majoritari care populează teritoriile domestice.

Cocoșei și cârcotași, pricepuți la toate și vociferatori entuziaști de opinii, nu cumva să rămână pe dinafara
problemei… că, deh… Fundația pe care o conduc încă din 1998, a lansat recent o atenționare fundamentală printr-o Scrisoare Deschisă privind discriminarea muzicienilor autohtoni pe bani publici. Această scrisoare se bazează pe observațiile, faptele și expertiza mea de 34 de ani ca muzician profesionist, din pură vocație și dedicat prin excelență acestei meserii.

Vîrsta mea, experiența mea și reputația mea m-au obligat să redactez și să public scrisoarea în cauză. Cine altcineva din breasla mea credeți că ar fi făcut-o? Cine altcineva din breasla mea ar fi avut curajul și
căderea legitimă și credibilă să o facă?

La o citire atentă vă puteți dea seama că Scrisoarea Deschisă militează pentru absolut toți participanții la mișcarea de blues din România. Din nefericire, foarte mulți au lecturat acest document prea superficial și antrenați de o anume înverșunare generată de prejudecăți puerile. Reacțiile au fost diferite… sincer, nu
mă așteptam la atîta malițiozitate și împotrivire fără rațiune. Mă sperie simplitatea retardă bazată doar pe emoționalitatea percepției înguste a celor care comentau Scrisoarea Deschisă.

Mă rog… asta e societatea în care trăiesc… pretenții prea mari nu mai am de mult de la cei printre care sunt nevoit să-mi duc existența. Orice dorință și invitație la un firesc al lucrurilor are toate șansele să cadă într-un derizoriu penibil și periculos. Încrederea mea în calitatea publică și în mult râvnita inteligență
colectivă începe să se clatine. Altă șansă nu mai am decît să rămân un vultur demn care este condamnat să zboare înalt pentru a vedea și înțelege mecanismele pădurii de dedesubt, fără a avea însă uneltele cu care să intervină la nevoie.

Așadar vă salut din zbor, scăldându-mă în singularitatea înțelegerii detașate – singura formă de existență posibilă pentru cineva care vine din viitor și cîntă piesele trecutului pentru cei prezenți.

23
/09
/20

OPINIE Prea puținele recompense juste acordate la Gala Premiilor Uniunii Cineaștilor din România, ediția 2020, nu pot șterge senzația generală că un astfel de eveniment este mai puțin despre recunoașterea valorii reale, cât mai ales despre a mulțumi pe cât mai mulți, în special dintre cei apropiați de UCIN.

09
/08
/20

"Tot amânam întâlnirea cu Dan Chişu. Recent am reuşit să ne vedem şi mai ales să-i văd ultimul film regizat – ”5 minute”. Ce pot spune despre film? Surpriza a fost neaşteptat de...". Citiţi un text pentru Ziarul Metropolis al scriitorului Vasile Ernu.

09
/06
/20

OPINIE Radu Jude şi Cristi Puiu sunt cei mai incomozi regizori din cinematografia română. Fiecare film şi fiecare interviu stârnesc un val de reacţii. E drept, taberele lor de admiratori şi de detractori sunt diferite, de multe ori chiar inversate. Nu e o întâmplare însă că tot ei sunt şi autorii unor forme radicale şi îndrăzneţe de cinema.

31
/01
/20

CORESPONDENȚĂ DIN BRUXELLES. La BOZAR, în Bruxelles, până acum în februarie 2020, puteți vizita (contra unei sume modice) o excepțională Expoziție Brâncuși. Este perla coroanei în prezența României la festivalul EUROPALIA, care în 2019 a fost dedicat țării noastre.

28
/01
/20

Îndeobște, afacerile premiilor literare din România sunt banale și jalnice reglări de conturi între găști, se desfășoară între oameni care ar intra toți într-o debara sau într-o cabină telefonică. Certuri mari, mize mici.

15
/11
/19

În ziua când am răspuns invitației onorante de a mă implica în bunul mers al festivalului arădean, ca director artistic, timp de aproape un deceniu, între 2002 și 2010, mi-am amintit de căldura cuvintelor regretatului meu frate, Victor Parhon, aflat în această ipostază până în anul trecerii sale în eternitate, cu privire la carsimaticul public de aici, la emoția sa neînchipuit de puternică, la trăirile  unor adevărați și fideli prieteni ai scenei și ai valorilor pe care aceasta le cultivă.

27
/09
/19

OPINIE Rezultatele celui mai recent concurs de proiecte de film organizat de Centrul Național al Cinematografiei (CNC) au declanșat scandal. Se întâmplă aproape mereu. Motivul principal: finanțarea primită de unii regizori controversați și ocolirea unor regizori importanți. Însă de ce se ajunge aici? Și ce se poate face pe viitor?

22
/08
/19

CRONICĂ DE FILM Nu e o întâmplare că regizorul lui „Poliţist, adjectiv”, unul dintre filmele emblematice ale Noului Cinema Românesc, oferă cel mai neaşteptat lungmetraj al ultimilor ani, care poate aduce o schimbare de direcţie. „La Gomera” este o reconfirmare: Corneliu Porumboiu rămâne cel mai inventiv, surprinzător şi autoreflexiv cineast român.

23
/06
/19

OPINIE Proaspăt intrat și în cinematografele de la noi, un nou film șochează o parte a spectatorilor, care îl califică drept „scârbos” sau „odios”: „Mănușa de Aur”, cu care Fatih Akin a agitat puternic apele și la premiera mondială din competiția de la Berlin. Când am devenit atât de sensibili?

07
/05
/19

PREVIEW Cu „La Gomera”, Corneliu Porumboiu a ajuns în sfârșit acolo unde îi era locul: în Competiția de la Cannes, cel mai important festival de film. El concurează pentru Palme d`Or cu cineaști-cult ca Almodóvar, frații Dardenne, Jarmusch, Kechiche, Loach, Malick sau Tarantino. La ce să ne așteptăm?

20
/03
/19

OPINIE Pentru al doilea an consecutiv, trofeul Gopo pentru cel mai bun film ajunge la un lungmetraj care s-a remarcat în special prin succes la public, și mai puțin prin prezențe în festivaluri sau elogiile criticii. În acest caz, „Moromeții 2”, de Stere Gulea. Este reconfirmarea unei schimbări în receptarea filmului românesc.

15
/01
/19

După cum veți afla de pe această pagină, sunt un băiețel de doi ani, diagnosticat după Crăciun cu neuroblastom* (cancer – cu metastaze multiple). Știu că asta sună un pic înfricoșător, dar câtă vreme există speranțe, rămân încrezător. Iată, am reușit și o rimă, mi se mai întâmplă...

28
/12
/18

OPINIE Scris și regizat de Alfonso Cuarón, „Roma”va rămâne foarte probabil în istorie ca filmul despre care s-a discutat și s-a scris cel mai mult în 2018. Și asta chiar înainte de premiera mondială la Festivalul de la Veneția, unde a obținut, fără rezerve, Leul de Aur.

13
/12
/18

Vă mai amintiți scena finală din "Smoke" / "Fum de țigară" (1995), filmul regizat de Wayne Wang, după scenariul lui Paul Auster, faimosul scriitor new-yorkez? Aceea în care Auggie (Harvey Keitel) îi dăruiește prietenului său Paul Benjamin (William Hurt), scriitor, o minunată poveste de Crăciun. Întreaga scena este însoțită de melodia lui Tom Waits, "Innocent when you dream".

11
/12
/18

Au între 70 și 80 de ani. Sunt un cuplu. Ea vorbește, îl ghidează, îl ceartă și îl așează. El tace. Ea mă calcă de două ori pe picior, o dată se scuză, a doua oară consideră că noroiul mă prinde bine, așa că așteaptă să-i mulțumesc.

Pagina 1 din 1112345...10...Ultima »