Vulturul înţelegerii
https://www.ziarulmetropolis.ro/vulturul-intelegerii/

Sunt un vultur… Nu încape îndoială… Zbor înalt, fără eforturi prea mari şi îmi permit să mă las pe aripile vântului să mă poarte în voia mofturilor sale nemărginite…

Un articol de A.G. Weinberger|23 Martie 2015

Fiind vultur am o vizibilitate largă și ușoară peste pădurea asupra căreia planez… Duc o existență solitară și singulară. M-am obișnuit așa, nu mai am nevoie organică de o echipă sau de asociați… acest fapt mă face cu adevărat eliberat și suveran.

Tocmai din această cauză am capacitatea să intru în echipe – dacă se va mai ivi vreodată ocazia – cu cei ce îmi seamănă. Doar astfel de echipe pot ajunge la performanțe mărețe… pentru că membrii lor înteleg și acceptă în mod necondiționat rigorile și disciplina care se impun în astfel de aventuri umane.

Este singura șansă pentru succes și continuitate. Sunt un ‘hardliner’… chiar radical uneori… Sunt înconjurat de prea multă prostie și răutate – inclusiv la școala în care îmi petrec mult timp în ultimii ani în calitate de student. Prin urmare, altă șansă nu prea mi-a mai rămas… dacă vreau să-mi păstrez sănătatea mentală și loialitatea vis-a-vis de principiile și convingerile mele, trebuie să-mi ridic un fel de scut și să filtrez informațiile și persoanele care doresc să intre cu mine în contact.

Apele s-au despărțit de mult… poate vedea asta oricine. Este brutal de deranjant cum a pătruns amatorismul ‘prea mult democratizat’ între noi. Piața e plină de surogate și de epigoni fușerați, care încearcă din răsputeri să-și impună ‘adevărul’ lor împrumutat tocmai de la idolii lor…

Culmea ironiei este că aceste specimene submediocre își găsesc corespondenții și susținătorii în rîndurile celor care – de multe ori depășiți de propria lor situație – ocupă locuri decizionale prin televiziuni, radiouri, primării și consilii, școli, teatre, etc.

Acum cîteva luni am publicat pe paginile unei apreciate reviste de cultură online, un articol despre ‘alianța mediocrilor’… Meditam acolo despre virtutea închiderii în sine și despre existența unui ‘blestem genetic local’ prin care se filtrează și se procesează eronat informațiile lumii, care ne tot ademenesc și ne vrăjesc cu posibilitățile lor…

Atît de mult a pătruns răutatea și prostia în citoplasma existențială din România, că deja funcționează la un nivel de discurs și de convingere în masă. Dureros și alarmant… Nucleul universal valoric s-a deplasat spre ticăloșia tabloidă.

„ProstaRăul” se face deja dintr-o inerție pe cît de blazată pe atît de argumentată, dar și susținută de discursul public general… astfel „ProstaRăul” a devenit o autentică valoare socială și un model atractiv prin facilul lui îndobitocitor.

Orice încercare a pătrunderii firescului în spațiul public irită orgolii și pune în mișcare mecanismele de autoapărare a ticăloșiilor genetic răspândite prin filonul istoric evolutiv. Brusc apar părerile și opiniile mai mult sau mai puțin retardate, care provin dintr-un unghi extrem de îngust de a privi lucrurile. Nu ai ce face… asta este una dintre moștenirile fundamentale ale acestui grup de indivizi majoritari care populează teritoriile domestice.

Cocoșei și cârcotași, pricepuți la toate și vociferatori entuziaști de opinii, nu cumva să rămână pe dinafara
problemei… că, deh… Fundația pe care o conduc încă din 1998, a lansat recent o atenționare fundamentală printr-o Scrisoare Deschisă privind discriminarea muzicienilor autohtoni pe bani publici. Această scrisoare se bazează pe observațiile, faptele și expertiza mea de 34 de ani ca muzician profesionist, din pură vocație și dedicat prin excelență acestei meserii.

Vîrsta mea, experiența mea și reputația mea m-au obligat să redactez și să public scrisoarea în cauză. Cine altcineva din breasla mea credeți că ar fi făcut-o? Cine altcineva din breasla mea ar fi avut curajul și
căderea legitimă și credibilă să o facă?

La o citire atentă vă puteți dea seama că Scrisoarea Deschisă militează pentru absolut toți participanții la mișcarea de blues din România. Din nefericire, foarte mulți au lecturat acest document prea superficial și antrenați de o anume înverșunare generată de prejudecăți puerile. Reacțiile au fost diferite… sincer, nu
mă așteptam la atîta malițiozitate și împotrivire fără rațiune. Mă sperie simplitatea retardă bazată doar pe emoționalitatea percepției înguste a celor care comentau Scrisoarea Deschisă.

Mă rog… asta e societatea în care trăiesc… pretenții prea mari nu mai am de mult de la cei printre care sunt nevoit să-mi duc existența. Orice dorință și invitație la un firesc al lucrurilor are toate șansele să cadă într-un derizoriu penibil și periculos. Încrederea mea în calitatea publică și în mult râvnita inteligență
colectivă începe să se clatine. Altă șansă nu mai am decît să rămân un vultur demn care este condamnat să zboare înalt pentru a vedea și înțelege mecanismele pădurii de dedesubt, fără a avea însă uneltele cu care să intervină la nevoie.

Așadar vă salut din zbor, scăldându-mă în singularitatea înțelegerii detașate – singura formă de existență posibilă pentru cineva care vine din viitor și cîntă piesele trecutului pentru cei prezenți.

13
/12
/18

Vă mai amintiți scena finală din "Smoke" / "Fum de țigară" (1995), filmul regizat de Wayne Wang, după scenariul lui Paul Auster, faimosul scriitor new-yorkez? Aceea în care Auggie (Harvey Keitel) îi dăruiește prietenului său Paul Benjamin (William Hurt), scriitor, o minunată poveste de Crăciun. Întreaga scena este însoțită de melodia lui Tom Waits, "Innocent when you dream".

11
/12
/18

Au între 70 și 80 de ani. Sunt un cuplu. Ea vorbește, îl ghidează, îl ceartă și îl așează. El tace. Ea mă calcă de două ori pe picior, o dată se scuză, a doua oară consideră că noroiul mă prinde bine, așa că așteaptă să-i mulțumesc.

21
/11
/18

OPINIE Cum se explică succesul lui „Moromeții 2”, care pare de neoprit în drumul de a deveni cel mai vizionat film românesc cel puțin de după 2000? Am încercat să ofer cinci motive ale acestei primiri neașteptate pe care publicul român i-o oferă noului film al veteranului regizor Stere Gulea.

31
/10
/18

O fi ea ultima zi de octombrie în calendar (adică ziua în care s-au născut Alehin - șahistul, Helmut Newton – fotograful, Barbara Bel Geddes – Miss Ellie din Dallas, Bud Spencer – Piedone din film, nu cel de la primărie și, bineînțeles, Marco van Basten - fotbalistul olandez și ziua în care au murit Egon Schiele – pictorul și Federico Fellini – cineastul), dar afară e o vreme atât de frumoasă de-ți vine s-o inviți la un dans, nu alta!

15
/10
/18

Pe Vic Chesnutt* l-am văzut prima oară atunci când cei de la “Cowboy Junkies” l-au invitat să cânte cu ei pe “Trinity Revisited”. Cu pălăriuța aia ciudată, figura lui îmi amintea de Tolouse Lautrec și de Michel Petrucciani. Poate și de Peter Sellers, atunci când îl parodia pe Lautrec, în Pantera Roz.

05
/10
/18

Am văzut și eu meta-filmul lui Jude, ăla cu titlul tltr (“too long to read”, pentru cei născuți înainte de 2000). Nu că-i rău, că nu-i rău... nu că-i bun, că nici prea bun nu e... necesar nici atât... dar să mergeți să-l vedeți că ceva-ceva tot oți alege din el.

01
/10
/18

Două mâini legate de corpuri diferite mi-au întins azi nişte fluturași din care aflam că e foarte posibil să îmi pierd copilul pentru că îl vor lua homosexualii. Bună treabă, în acest caz, strict particular, având în vedere că e majoră și fată, cel mult niște lesbiene îmi pot destructura familia. Dar asta e altă discuție.

25
/09
/18

Obosit, neras, încercănat, bărbatul de aproximativ 30 de ani intenși vorbește la telefon. Are căștile în urechi, dar cine știe cum a reușit să aranjeze lucrurile astfel încât tot ce vorbește partenerul lui de flecăreală să se audă și la difuzorul telefonului, ca să fie auditoriul la curent cu întreaga convorbire. Căștile îi blochează bine canalele auditive, așa că vorbește foarte tare.

16
/09
/18

Se ştie că urăsc vânătoarea. Un fost coleg de şcoală, vânător pasionat, mi-a relatat azi o scenă care mi-a făcut rău: "Eram mai tânăr, îmi luasem puşcă şi uceniceam pe lângă nea X, care organiza vânători de capre în pădurea Udeanca. Veneau mahări din CC şi chefuiau câte o săptămână. Eu făceam pe gonaciul cu câţiva inşi.

13
/09
/18

Un autobuz aglomerat. Piţiponci şi piţipoance stau pe Facebook. Zdrahoni - venind de la muncă, mirosind a transpiraţie. Un candidat la un seminar teologic (un pulifrici citind despre semiologia Crucii) subliniază cu aplomb într-o cărticică. În maşină urcă o ţigancă în braţe cu un copil de maximum 7 luni.

12
/09
/18

Dar să vedem ce cumpărături a mai făcut între timp scriitorul şi scenaristul Florin Lăzărescu, care, luna trecută, după cum aflam de pe pagina dumnealui de facebook, asista neputiincios la moartea propriului caucic. (www.ziarulmetropolis.ro/moartea-cauciucului-domnului-lazarescu/)

03
/09
/18

Veşnicia s-a născut la Poșta Română. Dacă ai de ridicat ceva, orice, și ai în față 2 persoane, poți spune că e o coadă îngrozitoare, durează cel puțin 30-40 de minute să ajungi în fața funcționarului. Când sunt mai mult de 10 persoane îți poți scrie liniștit testamentul.

15
/08
/18

Vineri, exact când țara mea arăta cât este de bolnavă, o parte din corpul meu derutant (cea interioară) a decis să mă lase baltă. Organele de bun simț au făcut asta în cadru organizat, în spital (Witting), unde mă aflam de două zile.

Page 1 of 1012345...10...Last »