Florin Piersic şi Draga Olteanu Matei, la lansarea cărţii lui Grigore Gonța
https://www.ziarulmetropolis.ro/florin-piersic-si-draga-olteanu-matei-la-lansarea-cartii-lui-grigore-gonta/

Grigore Gonţa, regizor, actor şi fost director-adjunct al Teatrului Naţional Bucureşti, îşi lansează romanul „Asta-i viaţa!” în foaierul Teatrului Naţional ”Vasile Alecsandri” Iaşi, joi 2 iulie, începând cu ora 18:00.

Un articol de Petre Ivan|1 iulie 2015

La eveniment vor participa personalități din domeniul teatral și literar. Invitați speciali: Florin Piersic, Draga Olteanu Matei, Claudiu Bleonț, Eugenia Maci.

„Nu știu ce m-a făcut să scriu această carte! Poate tinerețea! Sau a doua tinerețe! Sau curajul libertății lăuntrice al bucuriei de viață pe care o aveam în prima tinerețe și care acum mă surprinde cu vigoarea fanteziei, la fel de nestăvilit ca atunci”, scrie autorul Grigore Gonța.

Romanul reprezintă o aventură în memoria protagonistului, Cristi, în care sunt țesute istoria, dragostea, cariera și emoțiile puternice. Povestea a doi prieteni, unul dirijor iar celălalt plastician, a căror prietenie durează 70 de ani, în contextul istoric al Bucureștiului anilor 1940 – 2010.

”După ce am scris scenarii de radio și televiziune, nenumărate variante scenice ale unor piese de teatru, după dramatizări de

Grigore Gonța şi cartea sa, Asta-i viaţa!

Grigore Gonța şi cartea sa, Asta-i viaţa!

romane, iată-mă acum autor al unei cărți – roman, frescă, dar plină de viață.”, mai spune Gonţa.

Dotat cu o inteligență actoricească rar întâlnită, regizorul Grigore Gonța, efervescent, profund documentat și vizionar, a dăruit teatrului românesc spectacole de păstrat în amintire. Datorită acestor calități se află în panoplia de elită a acestei țări. –Marin Moraru, actor

Despre Grigore Gonța

Autorul Grigore Gonța este actor, regizor, fost profesor universitar și director general al mai multe teatre, printre care și director-adjunct al Teatrului Național din București și societar de onoare al Teatrului Național din București.

De-a lungul carierei de actor, a jucat nenumărate roluri în piese de comedie și în seriale TV, iar ca regizor a pus în scenă numeroase piese în teatre din țară și din străinătate.

Foto: Florin Piersic,  Draga Olteanu Matei, Grigore Gonța

22
/11
/22

La finalul acestei săptămâni, vineri, 25 noiembrie 2022, de la ora 18.00, Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR) organizează la sediul său din strada Nicolae Crețulescu nr. 8 dezbaterea cu tema „Celălalt | trasee ale cunoașterii” care încheie seria evenimentelor lansate sub umbrela proiectului „Casa cu literaturi literaturi – interculturalitate și multiculturalitate”.

14
/11
/22

Cum facem față provocărilor cotidiene – stres, deprimări și îngrijorări (pentru noi, dar și pentru copiii noștri)? După doi ani de pandemie și de întâlniri online, Săptămâna PSI revine la formula consacrată a atelierelor în prezență, sub forma unor discuții însuflețite de psihoterapeuți și profesori universitari din șapte orașe din țară.

26
/10
/22

Editura Humanitas le propune iubitorilor de animale câteva întâlniri în țară cu Sara Turetta, fondatoare și președintă a asociației româno-italiene Save the Dogs and Other Animals. Cartea sa, „Urme de bucurie și alte amintiri românești ale unei italience”, a fost publicată recent în colecția Memorii/Jurnale, în traducerea Lilianei Nechita.

20
/10
/22

Editura Nemira ne propune în aceste zile o varietate de titluri pentru toate gusturile: de la cea mai nouă carte în limba română a faimosului Julian Barnes, în traducerea lui Radu Paraschivescu, la autobiografia actorului din serialul „Friends”, Matthew Perry. Alege-ți preferatele pentru o toamnă plină de povești!