FNTi ediția a II-a, final de festival
https://www.ziarulmetropolis.ro/fnti-editia-a-ii-a-final-de-festival/

Festivalul Naţional de Teatru Independent ediţia a II-a s-a încheiat duminică, 9 noiembrie. Timp de o săptămână, pe scenele din capitală s-au jucat peste 50 de producţii din Bucureşti, Sibiu, Iaşi, Cluj, Craiova şi Târgu-Mureş. Juriul festivalului a acordat o serie de distincţii spectacolelor reprezentative pentru mişcarea independentă actuală.

Un articol de Petre Ivan|11 noiembrie 2014

FNTi  / Ediția a II-a a Festivalului Național de Teatru Independent a avut un caracter aparte, propunându-și să se îndepărteze de ideea clasică de competiție și să fie, în primul rând, o experiență și o sărbătoare a teatrului tânăr.

În același timp, din dorința de a evidenția meritul și caracterul inedit al producțiilor participante, juriul FNTi a acordat duminică, 9 noiembrie, o serie de distincții și mențiuni speciale spectacolelor și artiștilor care au surprins, anul acesta, necesitatea inovării în teatrul independent.

Membrii juriului principal – Coca Bloos, Ana-Maria Nistor, Ioana Moldovan, Cristian Theodor Popescu şi Pompilius Onofrei – au acordat marele premiu FNTi

Carpathian Garden

Carpathian Garden

spectacolului „Trădare” de Harold Pinter, în regia Sânzianei Stoican (co-producție Unteatru București, Centrul Cultural „Casa Artelor” și Primăria Sectorului 3), care va fi susținut de către FNTi într-un turneu național.

Pentru secțiunea separată dedicată spectacolelor one-man/woman show, juriul format din Andreea Bibiri, Maria Zărnescu și Cristina Modreanu a acordat distincții producțiilor: „Exercițiu după Flori pentru Algernon” de Daniel Keyes, cu Iulia Colan, regia Iulia Colan (Compania Teatrulescu, Craiova); „Cinci ore cu Mario” de Miguel Delibes, cu Florina Gleznea, regia Mariana Cămărășan (Unteatru, București); „G.O.D.” de Eric Bogosian, cu Toma Dănilă, regia Marcel Țop (Teatrul LUNI de la Green Hours, București).

FNTiPremiul pentru debut i-a revenit lui Vlad Bălan, pentru spectacolul „Elevator” de Gabriel Pintilei, producție Teatrul Mignon, București, regia Dorin Boca.

Premiul pentru pamflet social a fost acordat producției Godot Cafe-Teatru “Carpathian Garden” de Radu Iacoban, regizat de Radu Iacoban și Tudor Istodor.

Spectacolul “Kampf”, producție Studio M, Sfântu Gheorghe, realizat de Fehér Ferenc, a primit premiul pentru teatru-dans.

Premiul pentru management și strategie artistică le-a revenit Andreei și lui Andrei Grosu, reprezentanții teatrului Unteatru, București. Producțiile Unteatru participante în festival au primit și premiul voluntarilor.

Producției UNATC “I.L. Caragiale” București „Omul-Pernă” de Martin McDonagh, în regia lui Florin Ion Grigoraș, i-a fost decernată distincția trapa de lansare.

Omul Perna

Omul Perna

Premiul mioritic carpato danubiano pontic a fost adjudecat de „Mălăieș în Călcăieș”, producție Frilensăr, Iași, în regie colectivă.

“Advertego”, producție Varoterem Projekt, Cluj-Napoca, regizată de Botos Bálint, a primit distincția pentru versatilitatea convenției teatrale.

Premiul 24 Hour Play, dedicat producțiilor concepute în cadrul workshopului FNTi cu același nume, i-a revenit spectacolului “Interioare delicat mobilate” de Jean Lorin Sterian, în regia lui George Dușu, avându-i în distribuție pe Viorica Vodă, Mihai Niță, Alina Tofan și Adrian Lepădatu.

Juriul acestei secțiuni a fost format din Lia Bugnar, Vlad Massaci și Șerban Pavlu. Godot Cafe-Teatru oferă posibilitatea de finalizare a acestui proiect de spectacol.

Foto: FNTi  – fnti.ro

19
/12
/23

Pe 19 și 20 decembrie, de la ora 19:00, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, susține spectacolul extraordinar „Pe drumul Crăciunului”, la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București.

19
/12
/23

Sâmbătă, 16 decembrie 2023, în cadrul festivalului internațional de film studențesc CineMAiubit 2023, a avut loc conferința „Filmul și educația publicului tânăr”, organizată de Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București (UNATC) prin Centrul de Pedagogie și Studiu al Imaginii Sorin Botoșeneanu.

19
/12
/23

Crăciunul într-un sat ucrainean este decorul în care se petrece o poveste de dragoste presărată cu elemente fantastice: fierarul satului, Vakula, este nefericit în dragostea ce i-o poartă Oksanei, fiica unui moșier, care îi promite că se va căsători cu el doar dacă îi aduce pantofii auriți ai țarinei. Disperat, fierarul face un pact cu diavolul pentru a îndeplini dorința iubitei.

18
/12
/23

După debutul de succes cu expoziția personală „LIGHT. An airy view point of density” de la București, urmată de o nouă expoziție la New York, în toamna acestui an, Diana Nicolaie, designer și artist vizual, expune acum la Art Safari, cel mai important eveniment dedicat artei din România.

18
/12
/23

Pe 21 ianuarie 2024, la Sala Palatului, va avea loc un nou şi captivant show DISNEY : FROZEN – 10 ani.  Spectacolul face parte din turneul prin care Disney celebrează la nivel mondial 10 ani de la lansarea personajului fenomen ce a revoluționat lumea filmelor de animație.