Folia, Shakespeare & Co, în avanpremieră la Teatrul Metropolis
https://www.ziarulmetropolis.ro/folia-shakespeare-co-in-avanpremiera-la-teatrul-metroplis/

Coregraful Gigi Căciuleanu pregăteşte o montare inedită a spectacolului „Folia, Shakespeare & Co„, dar şi un turneu naţional şi internaţional fără precedent. La finalul lunii aprilie, o montare a spectacolului „Folia, Shakespeare & Co” va avea avanpremiera la Teatrul Metropolis din Bucureşti. Gigi Căciuleanu a fost distins cu Premiul pentru Forţarea Limitelor, în cadrul Galei […]

Un articol de Petre Ivan|8 martie 2014

Coregraful Gigi Căciuleanu pregăteşte o montare inedită a spectacolului „Folia, Shakespeare & Co„, dar şi un turneu naţional şi internaţional fără precedent. La finalul lunii aprilie, o montare a spectacolului „Folia, Shakespeare & Co” va avea avanpremiera la Teatrul Metropolis din Bucureşti.

Gigi Căciuleanu a fost distins cu Premiul pentru Forţarea Limitelor, în cadrul Galei Mediafax 2014, desfăşurată pe 4 martie la Ateneul Român din Bucureşti. Cel care i-a oferit premiul lui Gigi Căciuleanu a fost personajul Henri Coandă, interpretat de cunoscutul actor Vladimir Găitan, notează Mediafax.

De asemenea, Gigi Căciuleanu are în pregătire un turneu naţional şi internaţional fără precedent, care va avea loc în toamnă şi va reuni mai multe spectacole şi dezbateri.

Trecând prin Caragiale şi Shakespeare, turneul îi provoacă pe români şi propune o viziune nouă asupra unei teme sensibile, identitatea naţională: „românii nu sunt diferiţi, ci universali”.

Folia

„Ideea mea a fost să prelucrez artistic nişte teme naţionale şi să le adaptez la modernitate”, spune Căciuleanu despre Folia, Shakespeare & Co

Coregraf, balerin şi profesor de talie internaţională, Gigi Căciuleanu este director artistic al Baletului Naţional din Chile din anul 2001.

Îşi împarte activitatea de creaţie coregrafică între Compania sa din Paris, Baletul Naţional Chilian şi Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” din Constanţa.

În 2002 a primit la Santiago premiul Altazor, echivalent chilian al Oscarului, pentru spectacolul „Gente”. În 2003 a fost numit cel mai bun coregraf internaţional al anului de către Cercul Criticilor de Artă din Chile.

Gigi Căciuleanu este decorat în Franţa cu titlul de Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor, şi în România cu Steaua României în grad de Cavaler.

Foto: Folia, Shakespeare & Co şi Gigi Căciuleanu- facebook şi wikipedia

29
/09
/23

Atelierele de autocunoaștere prin scris Casa din mine vin în întâmpinarea adolescenților bucureșteni, membri ai trupei de teatru Brainstorming, elevi ai Colegiului Național Bilingv „George Coșbuc”, Colegiul Național „Sfântul Sava”, Colegiul Național „Mihai Viteazul”, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, Liceul Teoretic Internațional de Informatică (ICHB) și Liceul Teoretic „Alexandru Vlahuță” din București.

27
/09
/23

Duminică s-a încheiat la București a 26-a ediție a Festivalului Internațional George Enescu printr-un concert susținut de Orchestra Regală Concertgebouw dirijată de Klaus Mäkelä cu o lucrare enesciană în interpretarea uneia dintre cele mai importante orchestre din lume: Uvertura de concert pe teme populare românești

26
/09
/23

Trăim secolul vitezei, vorbim repede, tastăm repede, aproape că am uitat cum se scrie de mână, cui îi mai pasă azi de virgule puse corect, de „i”-uri dublate, de verbe reflexive sau de expresii greşite?

26
/09
/23

Programul de educație cinematografică dedicat copiilor din localitățile fără cinematograf, cu acces limitat la cultură este în această săptămână în județul Mehedinți în școlile din localitățile Livezile și Vânju Mare iar în octombrie va fi în școlile din Hărman, județul Brașov.