,,Frig” – despre ură la prezent
https://www.ziarulmetropolis.ro/frig-despre-ura-la-prezent/

Noiembrie 1938. Kristallnacht. Pogromul anti-evreiesc lansat de nazişti lasă în urma lui, pe ruinele sinagogilor, un nou tip de ură. Mor oameni, se nasc obsesii – e începutul Holocaustului, sfârşitul umanităţii, propagarea răului.

Un articol de Diana Trăncuță|27 octombrie 2016

În 1979, William Styron publică Alegerea Sofiei, un roman al supraviețuirii la Auschwitz, al deciziilor tragice și al pierderilor spirituale. În 1993, Steven Spielberg dă lumii Lista lui Schindler, iar lumea se emoționează și crede în salvare, în bine, în om.

Doar că istoria amăgește; de fapt, omul n-a fost niciodată prea uman. Ciclismul urii e înspăimântător și poate greu de înțeles. Noiembrie 2015. Noaptea asta nu poartă niciun nume, superstițioșii i-au spus totuși vineri, 13, François Hollande a numit-o război. E încă o bătălie a raselor, a convingerilor, o rătăcire fatală a unor minți puse în slujba crimei. Ultranaționalismul devine, din acest moment, politică de partid, viitor program prezidențial, se cere ridicarea de ziduri.

frig-avanpremiera-unteatru-2121 octombrie 2016. În București, la UNTEATRU, se joacă o avanpremieră surpriză, în regia lui Alex Bogdan. Aflăm ulterior că piesa se numește Frig, este o adaptare după un text de Lars Norén. Liviu Pintileasa și Ionuț Grama, în rolul unor suedezi cu idei neonaziste, Andrei Seușan și Silviu Debu, interpretând imigranți, unul coreean și celălalt musulman, pun în scenă un spectacol de o actualitate crudă; se spune o poveste dură, marcată de violența vremurilor noastre, de ieri sau de azi. Căci vremurile pe care le trăim, dar și cele pe care nu le-am trăit, sunt toate specifice nouă, celor ce suntem omenirea mereu schimbătoare și, în esență, mereu la fel. Tocmai ca urmare a acestei groaznice consecvențe, salutul nazist, acompaniat de Heil Hitler!, reprezentat pe scena teatrului, nu are cum să vină ca un șoc – cu toții suntem conștienți că, dincolo de scenă, realitatea e cuprinsă încă de maladii și de furie.

Personajele amintesc de indivizi reali, pe care i-am văzut sau i-am auzit la televizoare și pe internet. Se urlă, se rănește, se lovește, cu vorba sau cu pumnul. Sunt proclamate, pe de o parte, omogenitatea poporului, exacerbarea patriotismului, supremația rasei și prezervarea culturii naționale, iar pe de altă parte, sunt invocate egalitatea de șansă, pacea, toleranța, insignifianța moștenirii genetice. Se vorbește despre a fi liber, despre a muri pentru libertate, în discursuri naționaliste zgomotoase, în timp ce expulzații social încearcă să se integreze în acest mediu ostil fie prin supunere, fie prin efortul unor explicații logice, dar care nu impresionează pe nimeni.

O transpunere a conflictelor ideologice și a justificării răului în numele libertății de gândire, spectacolul aduce în discuție perpetuarea fricii și pericolul extremelor. Tragismul acestei societăți bolnave e accentuat de replici brutale și, în punctul culminant, de efecte vizuale puternice, ca o luptă între lumină și întuneric, într-o lume condamnată parcă la involuție. Omul a făcut țări, a reconfigurat granițe, a urcat pe lună, a eradicat boli și a inventat realități augmentate, dar va sfârși zdrobit de propria-i forță. În timp ce finalul piesei rămâne un simbol al acestui spațiu al regresului, în realitatea urii fiecare breaking news aduce tot mai multă însingurare, mai multă înfrigurare.

Se vorbește despre a fi liber, despre a muri pentru libertate, în discursuri naționaliste zgomotoase, în timp ce expulzații social încearcă să se integreze în acest mediu ostil fie prin supunere, fie prin efortul unor explicații logice, dar care nu impresionează pe nimeni.

 

21
/12
/15

Anul 2015 a fost unul destul de bun pentru cinematografia română, după un dezastruos 2014: peste 20 de lungmetraje de ficţiune şi documentare, dintre care multe debuturi, lansate în cinematografe sau exclusiv la HBO, prezenţe în festivaluri importante şi câteva premii.

21
/12
/15

În vremea în care în satele de pe malul Argeșului, portocalele și bananele erau semn clar că se sfârșește anul, curentul electric era un adevărat lux, la fel ca și pâinea, iar o noapte de program TV reprezenta un miracol, oamenii încă erau legați cu fire nevăzute de obiceiuri străvechi. Și ce obicei putea fi mai de căpătâi în acea perioadă de mare puținătate a hranei decât tăiatul porcului.

21
/12
/15

Actrița Stela Popescu s-a născut la 21 decembrie 1935, la Slobozia-Hodorogea, Orhei, Basarabia. După peste 55 de ani de carieră, dedicaţi teatrului şi filmului românesc, Teatrul de Comedie a realizat o expoziție de fotografie care rememorează unele dintre cele mai frumoase roluri ale ei pe scena acestui teatru.

20
/12
/15

FOTO/VIDEO EXCLUSIV Ziarul Metropolis. Prima lectură pentru spectacolul „Nemuritorul”, cu Radu Beligan, Maia Morgenstern și Marius Bodochi, în regia lui Dan Tudor, pe un text de Mona Radu, care va fi pus în scenă la Teatrelli, a avut loc cu câteva zile înainte de Crăciun.

20
/12
/15

Surpriză in Concertul de Crăciun „Grigore Leșe la Sala Palatului“: maestrul Leșe, doctor in muzica, il va avea invitat in spectacol pe tanarul care a reusit sa starneasca cel mai mare val de emotie si sa fie considerat „fenomenul” anului in Romania – moldoveanul Andrei Ioniță.

19
/12
/15

15 februarie 2016 este data la care vor fi anunțați câștigătorii premiilor Grammy, probabil cele mai cunoscute și importante distincții din industria muzicală. Printre numeroase alte categorii, și cea dedicată muzicii clasice; printre nominalizări, mai multe discuri la care am avut acces și din România, difuzate și la Radio România Muzical.

18
/12
/15

Filarmonica „George Enescu” anunţă marţi, 22 şi miercuri, 23 decembrie două concerte extraordinare în care Orchestra simfonică şi Corul îl vor avea la pupitru pe maestrul francez de origine română Vladimir Cosma. După o absenţă de peste 50 de ani, în anul 2011 maestrul a revenit pentru prima oară în România şi a apărut tot pe scena Ateneului Român, într-un concert al Filarmonicii.

18
/12
/15

Textul pe care îl propune regizorul Horia Suru, „Not Safe For Work”, în noul spațiu cultural POINT, aparține tinerei scriitoare britanice Lucy Kirkwood și invită spectatorii în fascinanta lume a publicațiilor media. Este o satiră care analizează într-un mod curajos jocurile de putere din această lume, în care sexul vinde orice, oricând pentru câteva minute de faimă.