Gala de Decernare a premiilor Festivalului Dramaturgiei Românești Contemporane, ediția II
https://www.ziarulmetropolis.ro/gala-de-decernare-a-premiilor-festivalului-dramaturgiei-romanesti-contemporane-editia-ii/

Primăria Municipiului Bucureşti, prin Teatrul Dramaturgilor Români, a organizat cea de-a doua ediţie a Festivalului Dramaturgiei Româneşti Contemporane în perioada 5-11 noiembrie 2018.

Un articol de Petre Ivan|12 noiembrie 2018

Proiectul a reunit 12 spectacole din 9 teatre din București și din țară: Teatrul de Comedie,  Teatrul ACT, Teatrul Mic, Teatrul Nottara, Teatrul Național „Marin Sorescu” (Craiova), Teatrul „Sică Alexandrescu” (Brașov), Teatrul Municipal „Matei Vișniec” (Suceava), Teatrul „Tudor Vianu” (Giurgiu) și nu în ultimul rând spectacolele Teatrului Dramaturgilor Români.

Astfel, în urma vizionării spectacolelor din secțiunea IN, juriul format din George Mihăiță,  Horia Gârbea, Ioan Cristescu, Radu Herjeu și Carmen Dominte a decis acordarea următoarelor premii:

  • Premiul pentru Critică teatrală i-a fost acordat poetului și cronicarului ION COCORA;
  • Premiul special al Juriului a fost acordat spectacolului „SALVATORII MELCILOR” (text și regie Bogdan-Cristian Drăgan, producător Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova);
  • Premiul pentru Cel mai bun actor a fost oferit de către Marius Bodochi, câștigătorul primei ediții, actorilor: ADRIAN NICOLAE (pentru rolul Directorul hotelului din spectacolul „Fata Morgana” de Dumitru Solomon, direcția de scenă Victor Ioan Frunză, producător Teatrul Dramaturgilor Români) și ALEXANDRU ION (pentru rolul Mike din spectacolul „Numitorul comun” de Alexandru Popa, regia Vlad Zamfirescu, producător Teatrul de Comedie);
  • Premiul pentru Cea mai bună actriță a fost oferit de către Maia Morgenstern actrițelor: NADINA SĂLĂGEAN (pentru rolul Sofia din spectacolul „Numitorul comun” de Alexandru Popa, regia Vlad Zamfirescu, producător Teatrul de Comedie) și IOANA NICHITA (pentru rolul Mădălina din spectacolul „Kebab” de Gianina Cărbunariu, regia Daniel Iordan, producător Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava);
  • Premiul pentru Cea mai bună scenografie a fost oferit de către doamna viceprimar Tomnița Michaela Florescu scenografei ADRIANA GRAND (pentru spectacolul „Fata Morgana” de Dumitru Solomon, direcția de scenă Victor Ioan Frunză, producător Teatrul Dramaturgilor Români);
  • Premiul pentru Cea mai bună regie a fost oferit de către Radu Preda, consilier PMB, lui VICTOR IOAN FRUNZĂ (pentru spectacolul „Fata Morgana” de Dumitru Solomon, producător Teatrul Dramaturgilor Români);
  • Trofeul pentru Cel mai bun spectacol a fost oferit de către Lucia Verona spectacolului FATA MORGANA(de Dumitru Solomon, direcția de scenă Victor Ioan Frunză, producător Teatrul Dramaturgilor Români).

De asemenea, în urma lecturării și analizării pieselor din cadrul Concursului Național de Dramaturgie Românească, juriul alcătuit din Ioan Cristescu, Horia Gârbea și Lucia Verona a decis acordarea următoarelor premii:

  • Premiul pentru ea mai bună piesă: O poveste de la capătul lumiide ȘTEFAN CARAMAN;
  • Mențiune: Întâlnire de gradul 0 într-o cafenea care deschide târziu de BOGDAN HRIB;
  • Mențiune: Binele care face răude CLAUDIA DIONISE.

Teatrul Dramaturgilor Români mulțumește Primăriei Municipiului București, tuturor participanților și  felicită laureații celei de-a doua ediții a Festivalului Dramaturgiei Românești Contemporane.

Foto: Festivalul Dramaturgiei Românești Contemporane – facebook

 

12
/11
/23

Un spectacol care ar trebui prezentat în fața cât mai multor tineri și care vorbește despre probleme extrem de actuale, prezente într-o formă sau alta cam în toate școlile din România în acest moment...

10
/11
/23

În 18 și 19 noiembrie 2023, la ora 19:00, la Teatrul Excelsior va avea loc premiera spectacolului „(R)Evoluție. Ghid de supraviețuire în secolul XXI” de Yael Ronen și Dimitrij Schaad, în regia lui Radu Nica, nume de referință ale scenei românești, multiplu nominalizat la Premiile UNITER și câștigător în 2005 al Premiului de debut pentru spectacolul „Nora“, realizat la Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu.

10
/11
/23

În 18 și 19 noiembrie, de la ora 20:00, Reactor invită publicul la ultima sa producție, „Rața!”, pe un text scris vara aceasta în cadrul rezidenței de scriere pentru autori dramatici, Drama 5.

08
/11
/23

Premiera spectacolului „Crocodil“ are loc pe 8 noiembrie la Centrul Cultural Apollonia (Strada Michael Weiss 22, Brașov). Următoarele reprezentanții au loc pe 12 și 15 noiembrie la Centrul Cultural Apollonia. Elise Wilk, autoarea piesei, vorbește pentru Ziarul Metropolis despre ideile pe care le-a pus pe hârtie și care au devenit replici într-un spectacol pe o temă puternică: bullying-ul în școli.