Gala Premiilor Gopo 2017, în direct la TVR 2
https://www.ziarulmetropolis.ro/gala-premiilor-gopo-2017-in-direct-la-tvr-2/

Cea de-a XI-a ediţie a Premiilor Gopo, eveniment care răsplăteşte anual performanţa în cinematografia românească, va avea loc marţi, 21 martie 2017, în Sala Mare a Teatrului Naţional „Ion Luca Caragiale” din Bucureşti.

Un articol de Liliana Matei|15 martie 2017

Pentru al doilea an consecutiv, amfitrionul galei va fi cunoscutul actor Alexandru Bogdan.

Postul național de televiziune TVR 2 va difuza, în direct, începând cu ora 20.00, sosirea invitaților pe covorul roșu, iar de la ora 20:40 ceremonia de decernare a premiilor.

Gala Premiilor Gopo va fi transmisă în direct și la Radio România Cultural, dar și online pe www.premiilegopo.ro.

Alexandru Bogdan, născut pe 24 ianuarie 1986, la Târgu-Ocna, a urmat cursurile Universității Hyperion, secția Actorie, apoi a absolvit Regie teatru la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” unde, de asemenea, a terminat și un master în actorie. A debutat în 2006, la Teatrul Odeon, în piesa „E doar sfârșitul lumii”, în regia lui Radu Afrim.

Alexandru Bogdan este cunoscut și pentru aparițiile sale TV în calitate de prezentator al emisiunii „Cronica Cârcotașilor” și rolurile interpretate în serialul „Mondenii”.

Trofeul GopoPrintre actorii care se vor urca pe scena Premiilor Gopo pentru a înmâna mult-râvnitele statuete îi amintim pe Victor Rebengiuc, Dana Dogaru, Marian Râlea, Diana Cavallioti, Ana Ularu, Raluca Aprodu sau Tudor Istodor.

Pe lângă cele mai aşteptate trofee ale serii (Cel mai bun film, Cel mai bun regizor), din programul galei nu vor lipsi Premiul pentru Întreaga Carieră – oferit actorului Ion Dichiseanu, Premiul Gopo pentru Întreaga Activitate – acordat actorului Valentin Uritescu.

La această ediție a Galei Premiilor Gopo, pelicula  „Sieranevada”, în regia lui Cristi Puiu, a obținut 16 nominalizări la 13 categorii, urmat de filmul „Câini”, debutul lui Bogdan Mirică (13 nominalizări), „Inimi cicatrizate”, regia Radu Jude, cu 12 nominalizări și „Bacalaureat”, regia Cristian Mungiu, cu 9 nominalizări.

Gala Premiilor Gopo 2017 – ediția a 11-a este organizată de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei și Babel Communications.

 

22
/08
/22

Cele mai noi producţii româneşti, premiate la festivalurile de la Cannes, Veneţia şi San Sebastian, vor putea fi văzute la a opta ediţie a evenimentului cinematografic de tradiţie Zilele Filmului Românesc la Chişinău, care va avea loc în perioada 22-25 septembrie.

22
/08
/22

Cinematograful itinerant Cinema în aer liber își continuă sezonul de pe Insula Artelor din Parcul Titan și între 23 – 28 august, cu un film istoric despre anii de tinerețe ai lui Ernesto „Che” Guevara, un film românesc lansat anul acesta , o comedie franțuzească bine primită de public și trei filme cu aventuri care mai de care mai fantastice. Proiecțiile de film încep la ora 20:30, intrarea este liberă iar programul complet este disponibil pe https://cinemainaerliber.ro/.

22
/08
/22

Prima ediție Sunscreen Film & Arts Festival va avea loc între 8 și 11 septembrie la Constanța și va aduce în fața publicului de la malul mării cele mai așteptate producții cinematografice românești ale anului, alături de regizori și actori, dar și filme internaționale precum Ticket to Paradise, noua comedie romantică cu Julia Roberts și George Clooney.

21
/08
/22

PREVIEW Ziarul Metropolis vă propune 12 citate - unul pentru fiecare capitol - dintr-o biografie neconvenţională a maestrului suspansului, "Cele douăsprezece vieţi ale lui Alfred Hitchcock", scrisă de Edward White şi apărută în acest an în limba română la Editura Lebăda Neagră din Iaşi.

12
/08
/22

Cea de-a 19-a ediție a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL, care are loc la Sfântu Gheorghe (Delta Dunării), se apropie de final.

12
/08
/22

Festivalul Cinemascop din Eforie Sud, ajuns la a cincea ediție anul acesta, s-a încheiat pe 7 august.

09
/08
/22

Documentarul „Mariupolis 2”, realizat de Mantas Kvedaravičius, a fost proiectat luni seară, în premieră în România, în deschiderea celei de-a 19-a ediții a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL, în prezența a mai mult de 3 000 de spectatori.

08
/08
/22

Prezentat la Cannes în secțiunea „Cinema for the Climate”, „Cruciada copiilor / La Croisade”, noul film al lui Louis Garrel, distribuit de Independența Film în cinematografe din 12 august, vorbește cu umor despre una dintre cele mai importante probleme cu care ne confruntăm: schimbările climatice și lumea pe care o lăsăm generațiilor următoare.

07
/08
/22

Fix acum 100 de ani, pe 5 august 1922, se năştea Marin Preda. Pentru a marca acest centenar, vă propunem un text despre cele două filme "Moromeţii", realizate de Stere Gulea la o distanţă de peste 30 de ani.