George Ivașcu: Sala Mare a Teatrului Metropolis se va numi Sala „Olga Tudorache”
https://www.ziarulmetropolis.ro/george-ivascu-sala-mare-a-teatrului-metropolis-se-va-numi-sala-olga-tudorache/

Directorul Teatrului Metropolis, George Ivaşcu, a deplâns miercuri moartea marii actriţe Olga Tudorache, declarând pentru Agerpres că instituţia de cultură pe care o conduce va omagia personalitatea acesteia, Sala Mare urmând să-i poarte numele.

Un articol de Liliana Matei|18 octombrie 2017

„Olga Tudorache a fost una dintre actrițele care avea o asemenea încărcătură încât tăcerea ei vorbea și, din păcate, astăzi, tăcerea ei este gravă, e dură, e tristă”, a spus, pentru AGERPRES, George Ivașcu, directorul Teatrului Metropolis.

Acesta a amintit că Olga Tudorache a urcat ultima oară pe scenă într-un spectacol al teatrului din strada Mihai Eminescu.

George Ivașcu

„Am cunoscut-o foarte bine. A jucat la Teatrul Metropolis Pește cu mazăre. A fost ultimul spectacol pe care l-a jucat și în onoarea domniei sale m-am decis ca Sala Mare să se numească Sala „Olga Tudorache”. Voi face asta cât de curând, nu știu să spun cu exactitate când, fiindcă în momentul acesta încerc să mă dezmeticesc și eu după informația asta, dar omagierea domniei sale va fi cât de curând”, a mai precizat George Ivașcu pentru agenția de presă.

Actrița Olga Tudorache a murit, în cursul nopții de marți spre miercuri, în Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Elias, potrivit unui comunicat de presă al unității medicale.

08
/02
/24

Seria SWORDS - Spoken Word Sessions continuă cu un nou episod ce îi are ca invitați pe Cosmina Moroșan & Anticorp Solar, Cristina Bordeanu, Cătălina Matei și Lucian Brad, într-un eveniment moderat de Cosmin Perța – duminică, 11 februarie, de la ora 19:30, la Control Club. Performance-urile vor fi completate de un set audio-vizual de Iulian Morar.  

07
/02
/24

Band-ul internațional TIME IN OUR HANDS TRIO va prezenta sâmbătă, în premieră în România, noul său program cu compozițiile celor trei membri, într-un concert marcat de improvizație conceptuală, de la jazz la baroc european și, interesant, muzică tradițională românească.

07
/02
/24

Eyedrops și Pinholes, trupe de rock alternativ, pleacă într-un turneu ce cuprinde nouă orașe prin țară dar și în Republica Moldova, începând cu data de 8 februarie, din Timișoara, urmând să transforme într-o petrecere, pe rând, alte opt puncte geografice importante.

07
/02
/24

Editura Humanitas vă invită marți, 13 februarie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu istoricul Marc David Baer, profesor la London School of Economics and Political Science, istoricul Marian Coman și scriitoarea Sabina Fati despre volumul Otomanii: Hani, cezari și califi, o fascinantă nouă abordare a istoriei Imperiului Otoman.

05
/02
/24

La Centrul Național al Dansului București (CNDB), anul începe cu o rezidență și cu o serie de spectacole prezentate în cadrul stagiunii. 2024 este an aniversar la CNDB. Instituția împlinește 20 de ani și își propune să celebreze prin evenimente speciale cele două decenii de promovare a creației coregrafice.