George Ivașcu: „Somn uşor, distinsă doamnă a teatrului românesc!“
https://www.ziarulmetropolis.ro/george-ivascu-somn-usor-distinsa-doamna-a-teatrului-romanesc/

“Când am să fiu acolo Sus de tot, am să mă uit în jos, şi am să mă întreb dacă steluţa mea de pe pământ mai străluceşte”.

Un articol de George Ivașcu|16 octombrie 2019

Când am pornit construcţia acestui teatru, m-a frământat mult ideea găsirii unui principiu unificator în lumea fragilă a teatrului în care frumuseţea se măsoară şi se consumă în seara spectacolului, dar şi piere odată cu încheierea acestuia. Am convingerea că astăzi, tocmai pentru că valoarea prezentului se măsoară atât de simplu în sintagma lui “acum şi aici”, nevoia bucuriei celebrării marilor valori pe care teatrul romanesc le are, este cu atât mai acută. Am considerat că actul firesc al rememorării nu este doar unul necesar, ci este de datoria noastră, a generaţiilor mai tinere, să ne reamintim şi să omagiem ceea ce consfinţeste de altfel teatrul dintotdeauna, actorul.  Aşa s-a născut ideea galelor de la Metropolis. Acum un an, exact în luna octombrie, gândurile mele se îndreptau din nou  către doamna Tamara Buciuceanu. Îi promisesem atunci când am sunat-o de ziua ei, în august, să-i dedicăm o gală, o seară… aici, la Metropolis. „O seară între prieteni”, îmi completa ea, „o oră şi nu mai mult. Atât. Discret, te rog, şi fără fast”. Asta era şi esenţa doamnei Tamara Buciuceanu, regina comediei româneşti: generozitatea fiinţei sale de a spera ca fiecare să-i devină egalul dumneai. A plecat dintre noi poate omul Tamara, actriţa a rămas şi va fi aici mereu cu reverberanţa celui mai molipsitor râs din lume, în inimile şi sufletele noastre, astăzi însă, atât de triste.

George Ivaşcu – Manager, Teatrul Metropolis

Anul trecut, la 12 ani de Teatru Metropolis, în cadrul unei Gale care s-a desfășurat pe 17 decembrie, actrița fusese sărbătorită la împlinirea a 90 de ani și a 66 de ani de la debutul pe scena din România. Foto: Dragoș Ivan

12
/12
/23

Rareș Beșliu anunță lansarea noului său album fotografic, intitulat „emoții”. Sunt 300 de pagini cu fotografii alese din ultimii patru ani în care fotograful de wildlife a fost unul cu natura și s-a lăsat inspirat de viața ei sălbatică.

11
/12
/23

Un concert extraordinar de muzică de film va avea loc la Opera Naţională din Bucureşti pe 12 decembrie, de la ora 19.00, organizat de Universitatea Națională de Muzică din București în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Opera Națională din București, Arhiva Națională de Filme și universități de teatru și film din țară.

11
/12
/23

Pentru 10 zile, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” s-a aflat în Statele Unite ale Americii în cadrul turneului aniversar „Madrigal 60 – The Magic of Winter”, primul pe care artiștii l-au susținut în America după 35 de ani.