Gigi Căciuleanu, „un minut de dans” la Londra
https://www.ziarulmetropolis.ro/gigi-caciuleanu-un-minut-de-dans-la-londra/

Gigi Căciuleanu se întoarce la Londra după ce la sfârşitul lunii septembrie a fost aplaudat pentru „L’Om DAdA”, la celebrul teatru de dans Sadler’s Wells din Londra. Gigi Căciuleanu revine în capitala britanică, pe aceeaşi scenă prestigioasă, cu „Un minut de dans sau UF!!!”.

Un articol de Liliana Matei|23 octombrie 2016

Spectacolul va fi prezentat în 23 octombrie, la numai două zile după ce a deschis Festivalul Naţional de Teatru de la Bucureşti. Gigi Căciuleanu figurează și în distribuție, alături de dansatorii Ana Vişan şi Răzvan Stoian, cărora li se adaugă adevăratul om-orchestră Paul Ilea. Lelia Marcu-Vladu este asistent de coregrafie, iar design-ul luminilor îi aparține lui Cristian Petru Simon.

„Un minut de dans sau UF!!!” este o coproducţie a Fundaţiei Art Production şi a Teatrului Mic din Bucureşti, realizată prin intermediul „Gigi Căciuleanu Romania Dance Company”. Turneul londonez este organizat de Institutul Cultural Român din Londra şi Global Art Association.

Spectacolul ajunge la Londra după ce, pe 21 octombrie a deschis cea de-a 26-a ediție a Festivalului Național de Teatru de la București.

28
/12
/23

Cea de-a cincea ediție a festivalului Classix va avea loc la Iași în perioada 18 - 25 februarie 2024. Primele bilete și abonamente au fost puse în vânzare online. Conceptul dedicat „descoperirii dorinței” va domina Classix Festival 2024 în 8 capitole distincte, asociate fiecărui concert și spațiu.

22
/12
/23

Oana Predescu, actrița Teatrului Excelsior din București, vorbește despre joacă, muzică și uitare, despre fascinație și anxietate, într-un interviu sub formă de alfabet.

22
/12
/23

„Mamma Mia!”, un spectacol de divertisment de calitate marca Musicals.ro, care rivalizează cu marile producții din Occident, o va readuc pe scena Sălii Palatului pe Loredana în rolul principal, Donna Sheridan, alături de alți artiști consacrați, care urmează să fie anunțați în curând.

22
/12
/23

Longevitatea este una dintre temele cele mai abordate în lumea de azi. Tipuri variate de diete, suplimente alimentare, ingrediente străvechi redescoperite acum și tehnici de meditație promit creșterea duratei de viață sau, mai mult, recuperarea sănătății și un organism întinerit. Cum le alegem pe cele mai bune dintre nenumăratele sfaturi?

21
/12
/23

Joi, 21 decembrie, de la ora 19:00, va avea loc la sediul Teatrului Masca (Bd. Uverturii, nr. 14) a treia întâlnire din seria dezbaterilor performative moderate de Alex Tocilescu. Tema ediției este ,,Suntem cel mai mișto popor nașpa”.

21
/12
/23

Un nou volum de excepție a apărut recent în seria Anansi. Mentor a Editurii Pandora M: „Puterea artei” de Simon Schama, profesor de istorie și istoria artei la Columbia University și autorul a numeroase cărți de succes, autor de eseuri pentru The New Yorker și realizatorul și prezentatorul a zeci de documentare pentru BBC, PBS […]

20
/12
/23

Topul personal al celor mai bune filme exclusiv din 2023 e dominat de francezi şi americani, la care se adaugă un român şi un finlandez. O listă capricioasă şi aparent eterogenă.

20
/12
/23

Iana Salenko, Dinu Tamazlâcaru, Julian MacKay, Marina Minoiu și alte nume mari ale baletului mondial vin în România, pe 26 februarie, pentru un regal de balet care va avea loc, începând cu ora 20:00, în Sala Ion Caramitru a Teatrului Național I. L. Caragiale din București.

20
/12
/23

„Fii util. 7 reguli de viață”, cel mai recent volum semnat de Arnold Schwarzenegger și publicat de Lifestyle Publishing, parte a Grupului Editorial Trei, este un dialog intim între celebrul actor și fiecare dintre cititorii săi despre un subiect care interesează pe toată lumea, indiferent în colț al planetei ar trăi: cum să construim viața pe care ne-o dorim.