GROUNDED sau “totul se înregistrează”
https://www.ziarulmetropolis.ro/grounded-sau-totul-se-inregistreaza/

O femeie-pilot de avion de luptă devine mamă şi soţie. Atunci când se întoarce din concediul de maternitate şi îşi doreşte să zboare din nou, sistemul o ‘reciclează’ şi o trimite să piloteze drone în deşert. Vineri, 18 mai, la ora 19.00, iubitorii teatrului sunt invitati la Unteatru (Str. Sfinţii Apostoli, nr. 44), la premiera spectacolului GROUNDED, ultima producţie Doctor’s Studio.

Un articol de Petre Ivan|9 mai 2018

Spectacolul Grounded are la bază textul lui George Brant, produs pe Broadway cu celebra Anne Hathaway, şi este un discurs puternic şi direct asupra condiţiei unei femei de carieră moderne. Nu orice fel de carieră, ci una militară.

Grounded îşi propune sondarea unui moment existenţial extrem, acela al începutului dezumanizării unei femei-pilot de F16.  Poate o mamă să meargă la război în fiecare zi și apoi, seara, să-și sărute fetița de noapte bună? Poate fi înlocuit zborul cu un job într-o rulotă din mijlocul deșertului? Cum faci față atunci când devii conștient că ‘TOTUL SE ÎNREGISTREAZĂ’?

Deşi premizele textului conturează un personaj feminin masculinizat prin prisma ‘uniformei’ pe care o poartă, creatorii spectacolului şi-au propus să descopere fragilitatea fiinţei umane şi, mai ales, a unei femei, care, deşi obsedată de adrenalina zborului, păstrează intacte instinctul, emoţia şi puterea de a iubi.

Epoca modernă suprapune existenţele şi arhivează toate momentele vieţii noastre. Este epoca BIG BROTHER în care ‘Totul se înregistrează’.
Montarea este originală datorită ‘dialogului’ armonios dintre actorie, sunet şi montaj-video, toate trei întâmplându-se în timp real, pentru recuperarea unui prezent gata oricând să se dizolve în ‘GRI’.

Regia spectacolului îi aparţine Ligiei Ciornei, iar protagonistă este actriţa Isabela Neamțu.

Tehnologie vs. Viață / Zbor vs. Drone

Grounded este primul proiect de teatru regizat de Ligia Ciornei, o foarte tânără realizatoare de filme, prezentă la Festivalul de la Cannes 2017 cu scurt-metrajul Vintage – o perspectivă ‘fresh’ şi neaşteptată asupra epocii comuniste.

Isabela Neamţu este în prezent angajată a Teatrului Nottara, dar continuă aventura proiectelor independente cu o nouă producţie Doctor’s Studio, asociaţie al cărei membru fondator este, alături de actorul Daniel Popa.

Marian Cîtu alias Rufi, asigură live universul video şi sonor al spectacolului. Este sound designer la CNDB şi compozitor de muzică de film.

GROUNDED de George Brant
Cu: Isabela Neamțu
Regia: Ligia Ciornei
Scenografia: Andreea Sarău
Live sound design: Marian Cîtu
Light design: Dragoș Mărgineanu
Producție: Doctor’s Studio
Partener: Unteatru

TRAILER:

Preț Bilet: 35 lei

Foto: GROUNDED – facebook

30
/01
/24

Într-un spectacol-colaj mod portret, „Caracatița“, care marchează și prima întâlnire artistică a Catincăi Drăgănescu cu Teatrul Masca, regizoarea stratifică familia disfuncțională contemporană, în care părintele se cunoaște prin „Copilul meu, niciodată!”, iar copilul pare mai degrabă nevoit să se crească singur și, deloc întâmplător, să-și găsească refugiul în abuzul de substanțe.

30
/01
/24

Pentru pasionații de muzică cultă, apare o noutate pe segmentul evenimentelor live: o nouă serie de concerte va avea loc periodic, la Sala Dalles din Capitală, sub titulatura Musical Extravaganza: evenimentele aduc intensitatea şi culoarea operei și operetei într-un cadru mai personal, prin concerte cu repertoriu specific dar şi alte tipuri de sonorităţi, în adaptare clasică şi interpretarea unor nume consacrate ale scenei lirice.

30
/01
/24

Universul magic al filmelor de animație pentru copii își deschide porțile pentru publicul cu deficiențe de auz din România. Ochi și urechi, noul proiect pus la cale de Animest, cu sprijinul Fundației Orange, le va oferi spectatorilor o experiență de vizionare adaptată nevoilor lor, accesibilă atât în sala de cinema, cât și în sălile de clasă sau în fața ecranelor de acasă.

29
/01
/24

Duminică, 11 februarie 2024, de la ora 19:00, violoncelistul Marin Cazacu și Ansamblul Violoncellissimo vor susține un concert extraordinar pe scena Filarmonicii din Sofia, cu un program foarte divers: muzică de toate genurile, adaptată pentru violoncel, de la coloana sonorǎ a unor  filme celebre, la valsuri, marșuri și lucrări de Mozart în variantă... rock.

29
/01
/24

Primul concert al lunii februarie la Sala Radio vă invită la o frumoasă călătorie muzicală prin Viena imperială. Vineri, 2 februarie 2024 (19.00), veți asculta creații semnate de doi mari compozitori austrieci, care și-au desfășurat o mare parte din activitatea lor artistică în spațiul vienez – MOZART și BRUCKNER – lucrări interpretate de ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO, sub bagheta dirijorului vienez SASCHA GOETZEL.

29
/01
/24

Vika este un DJ carismatic în vârstă de 84 de ani și o adevărată vedetă a a scenei clubbingului din Varșovia. Confruntându-se cu trecerea timpului, Vika este de părere că vârsta este doar un număr și îi inspiră pe cei din jurul ei să își trăiască viața la maxim. Documentarul „Vika!” Este disponibil pe HBO Max.

29
/01
/24

Într-o lume și o industrie care se schimbă extrem de rapid, un renumit cineast italian, autor de modă veche, caută sens în filmele pe care le face, în dragoste, precum și în politică. Din 2 februarie, Un viitor luminos/ Il sol dell’avvenire, noul film al lui Nanni Moretti, o comedie care critică modul de a face filme al platformelor de streaming și apără viitorul cinematografului, are premiera în cinema, distribuit de Independența Film.

29
/01
/24

Pe 13 februarie, de la orele 18:30, SCENA  GÂNDIRII - Conferințele Operei Naționale București îl va avea ca invitat pe istoricul Adrian Cioroianu, care va susține prelegerea „MAREA TEMERE. Cât de probabil este un nou război global?”, prilej pentru o incursiune în miezul posibilităților și incertitudinilor actuale.