Halloween + Sfântul Dumitru la Teatrul Naţional pentru Copii
https://www.ziarulmetropolis.ro/halloween-sfantul-dumitru-la-teatrul-national-pentru-copii/

Două sărbători, una naţională – a Sfântului Dumitru şi una de import, Halloween-ul, îi aşteaptă pe cei mai mici dintre spectatorii Teatrului Naţional din Bucureşti, duminică, 26 octombrie 2014, la Sala Media, cu începere de la ora 11.00.

Un articol de Petre Ivan|24 octombrie 2014

Focurile de Sâmedru se vor întâlni cu această ocazie cu luminiţele Carnavalului de Halloween şi cu „Lampa lui Jack”, iar personajele centrale vor fi cele obişnuite pentru acest moment, fantomiţe, vrăjitoare, lilieci, monştri şi monstrişoare, un cadru cum nu se poate mai incitant pentru proiectul de la Teatrul Naţional pentru Copii unde, la fiecare spectacol, cei mici sunt invitaţi să se confrunte cu forţele răului şi ale întunericului şi, să le învingă.

Dovlecii ciopliţi vor aduce un plus de atractivitate în scenografia sărbătorii, iar costumele pregătite de acasă se vor întrece într-unul din concursurile îndrumate cu iscusinţă şi haz de Magicianul Poveştilor, actorul Marian Râlea.

Unul din cele mai plăcute momente ale sărbătorii se anunţă a fi şi «Dracula», concursul cu suc de roşii.

La Teatrul Naţional pentru Copii, fiecare duminică le oferă celor mici şi celor mari câte o premieră şi invitaţia de a le fi parteneri de joc actorilor. Iar participanţii, fie aceştia învinşi sau învingători, au parte de o mulţime de premii şi surprize păcute la finalul fiecărui spectacol.

Intrarea la Sala Media se face dinspre strada Batiştei, pe esplanada nou construită ce leagă Sala Studio de Sala Mare, lângă Casa de bilete a TNB.

Biletele au preţul unic de 20 de lei. Durata spectacolului: 1 oră şi jumătate.

Foto: Halloween, Teatrul Naţional pentru Copii – Teatrul Naţional pentru Copii

30
/01
/24

În luna februarie, „Noaptea Albă a Filmului Românesc” este dedicată unui apreciat cineast, reprezentant al Noului Val în cinematografie: Cătălin Mitulescu regizor, scenarist şi producător. TVR Cultural, TVR Internațional și TVR Moldova invită telespectatorii în noaptea de sâmbătă, 3 spre 4 februarie, la un maraton cinematografic alături cele mai reprezentative şi premiate creaţii semnate de Cătălin Mitulescu.

30
/01
/24

Într-un spectacol-colaj mod portret, „Caracatița“, care marchează și prima întâlnire artistică a Catincăi Drăgănescu cu Teatrul Masca, regizoarea stratifică familia disfuncțională contemporană, în care părintele se cunoaște prin „Copilul meu, niciodată!”, iar copilul pare mai degrabă nevoit să se crească singur și, deloc întâmplător, să-și găsească refugiul în abuzul de substanțe.

30
/01
/24

Pentru pasionații de muzică cultă, apare o noutate pe segmentul evenimentelor live: o nouă serie de concerte va avea loc periodic, la Sala Dalles din Capitală, sub titulatura Musical Extravaganza: evenimentele aduc intensitatea şi culoarea operei și operetei într-un cadru mai personal, prin concerte cu repertoriu specific dar şi alte tipuri de sonorităţi, în adaptare clasică şi interpretarea unor nume consacrate ale scenei lirice.

30
/01
/24

Universul magic al filmelor de animație pentru copii își deschide porțile pentru publicul cu deficiențe de auz din România. Ochi și urechi, noul proiect pus la cale de Animest, cu sprijinul Fundației Orange, le va oferi spectatorilor o experiență de vizionare adaptată nevoilor lor, accesibilă atât în sala de cinema, cât și în sălile de clasă sau în fața ecranelor de acasă.

29
/01
/24

Duminică, 11 februarie 2024, de la ora 19:00, violoncelistul Marin Cazacu și Ansamblul Violoncellissimo vor susține un concert extraordinar pe scena Filarmonicii din Sofia, cu un program foarte divers: muzică de toate genurile, adaptată pentru violoncel, de la coloana sonorǎ a unor  filme celebre, la valsuri, marșuri și lucrări de Mozart în variantă... rock.

29
/01
/24

Primul concert al lunii februarie la Sala Radio vă invită la o frumoasă călătorie muzicală prin Viena imperială. Vineri, 2 februarie 2024 (19.00), veți asculta creații semnate de doi mari compozitori austrieci, care și-au desfășurat o mare parte din activitatea lor artistică în spațiul vienez – MOZART și BRUCKNER – lucrări interpretate de ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO, sub bagheta dirijorului vienez SASCHA GOETZEL.

29
/01
/24

Vika este un DJ carismatic în vârstă de 84 de ani și o adevărată vedetă a a scenei clubbingului din Varșovia. Confruntându-se cu trecerea timpului, Vika este de părere că vârsta este doar un număr și îi inspiră pe cei din jurul ei să își trăiască viața la maxim. Documentarul „Vika!” Este disponibil pe HBO Max.

29
/01
/24

Într-o lume și o industrie care se schimbă extrem de rapid, un renumit cineast italian, autor de modă veche, caută sens în filmele pe care le face, în dragoste, precum și în politică. Din 2 februarie, Un viitor luminos/ Il sol dell’avvenire, noul film al lui Nanni Moretti, o comedie care critică modul de a face filme al platformelor de streaming și apără viitorul cinematografului, are premiera în cinema, distribuit de Independența Film.

29
/01
/24

Pe 13 februarie, de la orele 18:30, SCENA  GÂNDIRII - Conferințele Operei Naționale București îl va avea ca invitat pe istoricul Adrian Cioroianu, care va susține prelegerea „MAREA TEMERE. Cât de probabil este un nou război global?”, prilej pentru o incursiune în miezul posibilităților și incertitudinilor actuale.