Hamlet Next Hours. Bogdan Dumitrache s-a jucat de-a teatrul
https://www.ziarulmetropolis.ro/hamlet-next-hours-bogdan-dumitrache-s-a-jucat-de-a-teatrul/

Hamlet Next Hours este un test, iar teatrul independent este porţia de realitate cu care trebuie să se confrunte orice actor sau regizor. În teatrul independent nu contează că eşti imaginea unui lanţ de farmacii sau că eşti apreciat în filme la nivel internaţional. În teatrul independent eşti sau nu eşti pe gustul publicului.

Un articol de Judy Florescu|2 octombrie 2013

Hamlet Next Hours este un test, iar teatrul independent este porția de realitate cu care trebuie să se confrunte orice actor sau regizor. În teatrul independent nu contează că ești imaginea unui lanț de farmacii sau că ești apreciat în filme la nivel internațional. În teatrul independent ești sau nu ești pe gustul publicului.

Mi se pare că talentul unui actor este segmentat între filme și scenă, mai cu seamă în scena teatrului independent, care nu cunoaște limite în cazul manifestărilor artistice. Iar aceste producţii sunt apreciate sau nu de cel mai dur juriu cu putință: publicul de cafe-teatru.

Dacă nu  poate capta atenția publicului de la prima intrare în scenă, un actor riscă să împingă concentrarea acestuia în cu totul alte direcții față de cele dorite. Şi atunci, actorul e pierdut. Ce o fi crezând un actor atunci când publicul nu reacționează la replicile lui? Cum s-o fi simțind să știe că este privit și ascultat, dar că de fapt nimeni nu este atent la ceea face pe scenă?

Actorul Bogdan Dumitrache a revenit pe scena teatrală după opt ani de absență, cu spectacolul Hamlet Next Hours scris de Laura Ilinca, şi care a avut premiera duminică seara la singura cafenea teatru din București, Godot Cafe Teatru. Nu aș fi crezut că un actor de film poate fi atât de diferit pe ecranele de cinema față de scenă. Un  actor care poate părea șters și incolor pe ecran, atunci când se urcă pe scenă poate deveni un izvor puternic de creație. Nu este cazul lui Bogdan Dumitrache.

Am fost atentă la ceea ce a făcut Bogdan Dumitrache pe scenă la premiera spectacolului Hamlet Next Hours, numai că nu am văzut nimic în afară de un guest-star, o vedetă de talie internațională care pășea pentru prima dată  pe scena teatrului independent, dar se comporta de parcă ar fi cucerit-o de mult.

Hamlet Next Hours. Despre dragoste pe viaţă şi pe moarte

Hamlet Next Hours este o piesă nouă despre vremuri vechi, o piesă despre bărbați și veșnica lor luptă pentru putere și femeia adorată, o piesă veselă despre oameni triști, înverșunați de propriile dorințe de supremație, o piesă inspirată de clasic, dar pliată pe autenticul trăirilor de azi.

„Suntem cu toții tulburați, fiecare din motivele noastre, și e firesc să fie așa” – este una dintre replicile personajului fentat, nu interpretat, de Bogdan Dumitrache, care nu a jucat în Hamlet Next Hours, ci a fost jucat.  Mergea de fapt în paralel cu personajul care îl urmărea ca o fantomă la fiecare pas, pe scenă şi în sală, și care nu-l lăsa să spună altceva decât textul piesei.

hamlet next hours

Scenă din spectacolul Hamlet Next Hours, cu actorii din distribuţie

Îl vedeam pe Bogdan Dumitrache expectorând cuvinte care nu erau ale lui, dar pe care părea încântat să le intoneze ca la carte în fața publicului de cafe-teatru, din care făcea parte și Călin Netzer. Singurele personaje pe care le-am simțit vii au fost morții: Istvan Teglas, Horațio și Laura Ilinca, regina. Ei au înseninat peisajul mohorât al neacțiunii din scenă, fiindcă ei într-adevăr jucau, nu se jucau de-a spectacolul.

Citiţi şi: Bogdan Dumitrache, rol principal în filmul lui Porumboiu

Tema iubirii dincolo de moarte e, poate, cea mai puternică dintre toate temele piesei. Iubirea oamenilor față de cei care nu mai sunt pe pământ, iubirea pământeană neîmplinită prin moarte, iubirea fără de sfârșit, care doar prin moarte poate fi dobândită, iubirea pură și intensă care doar prin moarte poate rămâne neschimbată. Iubire în toate sensurile, pe care a portretizat-o un pic și Bogdan Dumitrache acceptând să joace în Hamlet Next Hours.

Probabil de aceea a venit în spectacol: avea nevoie de iubirea teatrului, care poate că nu este cea mai permisivă formă de exprimare a unui artist, dar nici un capriciu pe care să-l bifezi în calendarul tău de evenimente.

INFO

Hamlet Next Hours

de Laura Ilinca

Godot Cafe Teatru

Regia: Dan Vasile

Cu: Bogdan Dumitrache, Ion Grosu / Ioan Coman, Istvan Teglaș, Ionuț Burlan, Laura Ilinca

Durata: 1h40

Preț bilet: 35 de lei

Credit foto Hamlet Next Hours – Antonio Cioarek



31
/10
/18

O fi ea ultima zi de octombrie în calendar (adică ziua în care s-au născut Alehin - șahistul, Helmut Newton – fotograful, Barbara Bel Geddes – Miss Ellie din Dallas, Bud Spencer – Piedone din film, nu cel de la primărie și, bineînțeles, Marco van Basten - fotbalistul olandez și ziua în care au murit Egon Schiele – pictorul și Federico Fellini – cineastul), dar afară e o vreme atât de frumoasă de-ți vine s-o inviți la un dans, nu alta!

15
/10
/18

Pe Vic Chesnutt* l-am văzut prima oară atunci când cei de la “Cowboy Junkies” l-au invitat să cânte cu ei pe “Trinity Revisited”. Cu pălăriuța aia ciudată, figura lui îmi amintea de Tolouse Lautrec și de Michel Petrucciani. Poate și de Peter Sellers, atunci când îl parodia pe Lautrec, în Pantera Roz.

05
/10
/18

Am văzut și eu meta-filmul lui Jude, ăla cu titlul tltr (“too long to read”, pentru cei născuți înainte de 2000). Nu că-i rău, că nu-i rău... nu că-i bun, că nici prea bun nu e... necesar nici atât... dar să mergeți să-l vedeți că ceva-ceva tot oți alege din el.

01
/10
/18

Două mâini legate de corpuri diferite mi-au întins azi nişte fluturași din care aflam că e foarte posibil să îmi pierd copilul pentru că îl vor lua homosexualii. Bună treabă, în acest caz, strict particular, având în vedere că e majoră și fată, cel mult niște lesbiene îmi pot destructura familia. Dar asta e altă discuție.

25
/09
/18

Obosit, neras, încercănat, bărbatul de aproximativ 30 de ani intenși vorbește la telefon. Are căștile în urechi, dar cine știe cum a reușit să aranjeze lucrurile astfel încât tot ce vorbește partenerul lui de flecăreală să se audă și la difuzorul telefonului, ca să fie auditoriul la curent cu întreaga convorbire. Căștile îi blochează bine canalele auditive, așa că vorbește foarte tare.

16
/09
/18

Se ştie că urăsc vânătoarea. Un fost coleg de şcoală, vânător pasionat, mi-a relatat azi o scenă care mi-a făcut rău: "Eram mai tânăr, îmi luasem puşcă şi uceniceam pe lângă nea X, care organiza vânători de capre în pădurea Udeanca. Veneau mahări din CC şi chefuiau câte o săptămână. Eu făceam pe gonaciul cu câţiva inşi.

13
/09
/18

Un autobuz aglomerat. Piţiponci şi piţipoance stau pe Facebook. Zdrahoni - venind de la muncă, mirosind a transpiraţie. Un candidat la un seminar teologic (un pulifrici citind despre semiologia Crucii) subliniază cu aplomb într-o cărticică. În maşină urcă o ţigancă în braţe cu un copil de maximum 7 luni.

12
/09
/18

Dar să vedem ce cumpărături a mai făcut între timp scriitorul şi scenaristul Florin Lăzărescu, care, luna trecută, după cum aflam de pe pagina dumnealui de facebook, asista neputiincios la moartea propriului caucic. (www.ziarulmetropolis.ro/moartea-cauciucului-domnului-lazarescu/)

03
/09
/18

Veşnicia s-a născut la Poșta Română. Dacă ai de ridicat ceva, orice, și ai în față 2 persoane, poți spune că e o coadă îngrozitoare, durează cel puțin 30-40 de minute să ajungi în fața funcționarului. Când sunt mai mult de 10 persoane îți poți scrie liniștit testamentul.

15
/08
/18

Vineri, exact când țara mea arăta cât este de bolnavă, o parte din corpul meu derutant (cea interioară) a decis să mă lase baltă. Organele de bun simț au făcut asta în cadru organizat, în spital (Witting), unde mă aflam de două zile.

08
/08
/18

Unele străzi mor, dacă oamenii care le-au iubit nu mai păşesc pe acolo. Ieri am văzut din maşină bulevardul pe care se află APACA, aproape de Piaţa Leul. Dincolo de clădirea pomenită mai sus se afla UMEB, unde lucra tatăl meu.

08
/08
/18

Zilele trecute, scriitorul și scenaristul Florin Lăzărescu a trecut pe la o vulcanizare, de mai multe ori - cum veți putea citi în povestirea ce urmează -, fapt ce a dat naștere unei "relatări", o povestire (cinematografică) deprimantă & plină de humor, așa cum este și țara în care continuăm să conviețuim...

25
/07
/18

Apărută în 1951, revista franceză „Cahiers du cinéma” este și în prezent cea mai celebră publicație dedicată filmului din lume. Chiar dacă pare să-şi mai fi pierdut din influența de altădată, rămâne o minunată revistă-reper, care merită mereu (re)descoperită.

26
/06
/18

Grăbesc pasul ca să nu întârzii foarte mult. Când ajung însă în holul Institutului Cultural Român, evenimentul pare departe de a începe: lumea încă își face fotografii cu Margareta Pâslaru, care atrage toată atenția, și cu sărbătoritul zilei, regizorul Ioan Cărmăzan, „personaj al culturii române”, cum avea să îl numească cineva.