Un autobuz plin cu rasişti (întâmplare adevărată)
https://www.ziarulmetropolis.ro/un-autobuz-plin-cu-rasisti-intamplare-adevarata/

Un autobuz aglomerat. Piţiponci şi piţipoance stau pe Facebook. Zdrahoni – venind de la muncă, mirosind a transpiraţie. Un candidat la un seminar teologic (un pulifrici citind despre semiologia Crucii) subliniază cu aplomb într-o cărticică. În maşină urcă o ţigancă în braţe cu un copil de maximum 7 luni.

Un articol de Liviu Drugă|13 septembrie 2018

Cretinii mai sus descrişi sunt orbi. Femeia e invizibilă. Complet invizibilă. Nu o bagă nimeni în seamă. Deşi nu plânge, mama îi bagă pruncului sânul în gură. Sân de mamă, idioţilor! Nimeni – femeie, bărbat, fată sau băiat, tânăr sau bătrân, nu mişcă. Nu se ridică nimeni să îi ofere locul.

Femeia stă în mijlocul autocarului, între scaune, alăptându-şi copilul la sân, ca şi când e normal să i se întâmple asta.

Mă ridic, cu sciatica mea cu tot, şi îi ofer locul. ”Poftiţi, Doamnă, aici!” În primul moment nici nu înţelege ce îi zic. O urmează 2 fetiţe foarte dinamice: mai târziu, ele vor umbla la butoanele de aer condiţionat, obraznice, 5-7 ani. Copii!

Călătorii din zona mea îşi văd de ale lor. Îmi vine să le zbor capul cu un cutter tocit. Tac, totuşi. O femeie din spatele meu se oferă să îmi ţină rucsacul. Mulţumesc. Iată, sunt şi oameni aici.

Ţiganca, din senin, îmi zice să îmi trăiască copiii. Moment stâmjenitor, nu ştiu ce să îi răspund. Dau din cap fără sens, sciatica îşi vede de ale ei. Mă gândesc la copilul meu. Să nu ajungă niciodată ca nesimţiţii ăştia.

Mama ţigancă întreabă cât mai e până la…? Seminaristul (creştinul dobitoc) răspunde mieros. Blonduţul de lângă seminarist se bagă în discuţie, amabil: ştie zona.

Îmi vine să le zic câteva înjurături. Sau să le zbor capul. Nu fac nimic. Nu vor înţelege nimic. Mă uit la puiul de om care doarme în braţele mamei.

Copilul are o faţă senină, cu mâinile drăgălaşe strânse la piept. Cu mânuţele astea, mai târziu, va lovi nişte feţe în cafturi de şatră sau va cerşi prin intersecţia Marelui Oraş. Acum însă doarme liniştit într-un autobuz plin cu rasişti.

(via Liviu Drugă)

Foto: Time of the Gypsies

27
/09
/21

OPINIE Subfinanţat de nişte autorităţi nepăsătoare, fără cinematografe care să îi fie dedicate şi cu un public larg pus mai degrabă pe miştouri, filmul românesc de autor face performanţă an de an la cel mai înalt nivel. Iar 2021 o dovedeşte din plin. Este unul din paradoxurile româneşti.

17
/09
/21

OPINIE Mai mulţi cineaşti români importanţi, deopotrivă producători şi regizori, printre care Stere Gulea, Tudor Giurgiu, Ada Solomon şi Nae Caranfil, îşi exprimă nemulţumirea faţă de felul în care se desfăşoară concursurile de finanţare organizate de Centrul Naţional al Cinematografiei.

30
/06
/21

OPINIE Paradoxul ediţiei din 2021 a Premiilor Gopo a fost că gala s-a desfăşurat în condiţii aproape normale, chiar dacă în aer liber, dar nominalizările şi trofeele au vizat doar cele câteva filme lansate în 2020, un an dezastruos, în care cinematografele au fost mai mult de trei sferturi din timp închise.

24
/03
/21

OPINIE Atunci când un succes internaţional aduce câte un film românesc în atenţia unui public mai larg decât grupul cinefililor fideli, mulţi simt o nevoie irepresibilă de a comenta. Asta nu ar fi o problemă, dacă discursul nu ar cădea în miştocăreală, rostită pe un ton superior: „Vă spun eu cum stă treaba cu cinematografia română!”.

16
/02
/21

OPINIE Cinematografia română este aproape de un moment istoric – cel puţin o nominalizare la Premiile Oscar. În ciuda succesului internaţional uriaş, documentarul „colectiv” al lui Alexander Nanau a împărţit opinia publică din România. Unul dintre motivele de divizare – prezenţa lui Vlad Voiculescu. E bine, totuşi, când un film stârneşte valuri şi nu e primit cu indiferenţă.

23
/09
/20

OPINIE Prea puținele recompense juste acordate la Gala Premiilor Uniunii Cineaștilor din România, ediția 2020, nu pot șterge senzația generală că un astfel de eveniment este mai puțin despre recunoașterea valorii reale, cât mai ales despre a mulțumi pe cât mai mulți, în special dintre cei apropiați de UCIN.

09
/08
/20

"Tot amânam întâlnirea cu Dan Chişu. Recent am reuşit să ne vedem şi mai ales să-i văd ultimul film regizat – ”5 minute”. Ce pot spune despre film? Surpriza a fost neaşteptat de...". Citiţi un text pentru Ziarul Metropolis al scriitorului Vasile Ernu.

09
/06
/20

OPINIE Radu Jude şi Cristi Puiu sunt cei mai incomozi regizori din cinematografia română. Fiecare film şi fiecare interviu stârnesc un val de reacţii. E drept, taberele lor de admiratori şi de detractori sunt diferite, de multe ori chiar inversate. Nu e o întâmplare însă că tot ei sunt şi autorii unor forme radicale şi îndrăzneţe de cinema.

31
/01
/20

CORESPONDENȚĂ DIN BRUXELLES. La BOZAR, în Bruxelles, până acum în februarie 2020, puteți vizita (contra unei sume modice) o excepțională Expoziție Brâncuși. Este perla coroanei în prezența României la festivalul EUROPALIA, care în 2019 a fost dedicat țării noastre.

28
/01
/20

Îndeobște, afacerile premiilor literare din România sunt banale și jalnice reglări de conturi între găști, se desfășoară între oameni care ar intra toți într-o debara sau într-o cabină telefonică. Certuri mari, mize mici.

15
/11
/19

În ziua când am răspuns invitației onorante de a mă implica în bunul mers al festivalului arădean, ca director artistic, timp de aproape un deceniu, între 2002 și 2010, mi-am amintit de căldura cuvintelor regretatului meu frate, Victor Parhon, aflat în această ipostază până în anul trecerii sale în eternitate, cu privire la carsimaticul public de aici, la emoția sa neînchipuit de puternică, la trăirile  unor adevărați și fideli prieteni ai scenei și ai valorilor pe care aceasta le cultivă.

27
/09
/19

OPINIE Rezultatele celui mai recent concurs de proiecte de film organizat de Centrul Național al Cinematografiei (CNC) au declanșat scandal. Se întâmplă aproape mereu. Motivul principal: finanțarea primită de unii regizori controversați și ocolirea unor regizori importanți. Însă de ce se ajunge aici? Și ce se poate face pe viitor?

22
/08
/19

CRONICĂ DE FILM Nu e o întâmplare că regizorul lui „Poliţist, adjectiv”, unul dintre filmele emblematice ale Noului Cinema Românesc, oferă cel mai neaşteptat lungmetraj al ultimilor ani, care poate aduce o schimbare de direcţie. „La Gomera” este o reconfirmare: Corneliu Porumboiu rămâne cel mai inventiv, surprinzător şi autoreflexiv cineast român.

23
/06
/19

OPINIE Proaspăt intrat și în cinematografele de la noi, un nou film șochează o parte a spectatorilor, care îl califică drept „scârbos” sau „odios”: „Mănușa de Aur”, cu care Fatih Akin a agitat puternic apele și la premiera mondială din competiția de la Berlin. Când am devenit atât de sensibili?