Horia Bernea. Icoană. Pictură. Firesc
https://www.ziarulmetropolis.ro/horia-bernea-icoana-pictura-firesc/

Horia Bernea a murit pe 4 decembrie 2000, la Paris. Au trecut de-atunci 20 de ani…

Un articol de Monica Andronescu|4 decembrie 2020

În cei 62 de ani petrecuţi pe Pământ, între 14 septembrie 1938, când s-a născut la Bucureşti, şi 4 decembrie 2000, când a murit la Paris, pictorul a cercetat permanent lumea din jur şi lumea dinăuntru deopotrivă, în vremuri în care totalitarismul făcea ravagii.

Existenţa pictorului şi creatorului Muzeului Ţăranului Român a stat sub semnul frumuseţii venite din credinţă şi din dragostea pentru omul firesc. Fiu al etnologului Ernest Bernea, Horia Bernea a lăsat în urma sa două comori esenţiale pentru cultura română de azi: pictura sa, o sinteză între Occident şi Bizanţ, realizată în spiritul unei credinţe deschise, cum susţin criticii de artă, şi Muzeul Ţăranului Român.

Destinul tatălui său, care a fost considerat, printre altele, ideolog al mişcării legionare, l-a marcat profund. Copilăria lui Horia Bernea a stat între destinul tatălui care fugea de arestare şi soarta unei mame neputincioase: „Taică-meu a lipsit 13 ani din viaţa noastră, a fost la puşcărie. Şi prin ’49 -’50, lipsea mult de acasă, se ascundea, pentru că se făceau arestări în zona Braşovului. Sunt lucruri pe care le-am aflat mult mai târziu. Problemele mele de atunci erau joaca şi desenul. Nu am sesizat cu adevărat gravitatea evenimentelor decât în 1952, când a fost arestat chiar de lângă mine, din casă. A fost o experienţă dură. Aşa am învăţat să văd efectele unei politici. Ştiţi ce au însemnat crimele comunismului pentru familia mea? Nu doar arestarea lui tăică-meu, ci şi moartea mamei, în 1957. Ea trebuia să-şi facă o operaţie şi nu s-a putut duce, pentru că avea trei copii şi un salariu amărât de profesoară. A murit de cancer la vezica biliară. Nu trebuie să omitem un alt aspect: criza familiei. Tata, când s-a întors după puşcărie acasă, a găsit-o pe mama moartă…”

Drumul spre pictură…

Înainte să descopere pictura, Horia Bernea a fost pasionat de botanică, de geologie şi de astrofizică, pe cea din urmă dorind s-o studieze. Începuturile picturii se leagă de un moment istoric, aşa cum a povestit artistul peste decenii: „La pictură am revenit abia în ziua înmormântării lui Stalin. Nu are nicio legătură, dar nu pot să uit. Dar o întoarcere totală şi conştientă s-a produs în 1957, când am început să fac studii de nud; erau două ateliere în fostul complex Simu, unde acum este magazinul Eva… După aceea, am dat examen în diferite locuri, de teama armatei. Nu am putut intra la Academia de Arte, din pricina originii. Dar nu am încercat ca Mirel Zamfirescu, care a dat de opt ori şi a reuşit să intre, în cele din urmă, doar când se terminase cu dosarele. Am intrat la ceea ce se numea Institutul Pedagogic «Sorbona», unde am profitat foarte mult de cei trei ani de atelier. Aceasta a fost adevărata mea şcoală. Am avut profesori foarte buni, unii erau chiar mai buni decât cei de la Academia de Arte”.

„Pictura este sora mai mică a misticii”

După participarea în grupul de peisagişti de la Poiana Mărului (Braşov), tânărul artist care avea să spună tranşant că „pictura este sora mai mică a misticii” şi-a făcut debutul împreună cu Paul Neagu la Cenaclul Tineretului al Uniunii Artiştilor Plastici. În anii care au urmat, a lucrat la Văratic, la Tescani, la Paris şi în sate din sudul Franţei. Expoziţiile personale l-au purtat adesea în Anglia şi în Scoţia, dar mai puţin la Paris şi în Bucureştiul natal. La Centrul „Georges Pompidou” din capitala Franţei şi la Bienala de la Veneţia lucrările sale au ajuns de mai multe ori, în expoziţii de grup. În viziunea lui Andrei Pleşu, „pictura lui circumscrie un fel de paradis terestru, în care vocile Occidentului şi ale Bizanţului se întrepătrund”, iar reperele principale sunt „pe de o parte, evidenţa lumii, pe de alta, misterul ei: «grădinile» şi «iconostasul»”.

Toate ideile care străbat arta lui pun în lumină firescul: „Există, în lucrările pictorului, toate ingredientele jumătăţii nocturne a lumii şi a omului, de la crispare şi oboseală până la tristeţe. Aceste «ingrediente» sunt însă resimţite ca alcătuind firea lucrurilor, şi nu inventarul premeditat al unei «strategii artistice» date”. Pentru Horia Bernea, arta n-a fost scop, ci mijloc de comunicare cu ce este dincolo de concret, deci şi cu un Dumnezeu ortodox în care a crezut cu tărie, element vital pentru pictura sa, care a sprijinit modernitatea, apelând permanent la stratul ei de profunzime, tradiţia.

Un vis numit Muzeul Țăranului Român

Ultimul deceniu din existenţa sa a fost timpul împlinirii. Horia Bernea, iubitor al culturii autentic ţărăneşti, fascinat de fondul ei ancestral, şi-a văzut visul cu ochii. Acest vis s-a numit Muzeul Ţăranului Român. În 1990, pictorul a devenit directorul acestuia, prin hotărârea lui Andrei Pleşu, pe atunci ministrul Culturii. Într-una dintre nenumăratele discuţii în care vorbea cu nespusă plăcere despre muzeul pentru care a muncit ani întregi, Horia Bernea a explicat: „În muzeele de etnografie îmi lipsea frumuseţea obiectului. Legăturile tainice ale lucrurilor, tainice ca şi producerea lor. În muzeul etnografic, frumuseţea obiectului este programatic neglijată, de parcă ar fi ceva ruşinos. Mă îngrozeşte modul de expunere, obsesia pentru explicaţii, protecţia excesivă. Ele sfârşesc prin a anula obiectul. Nu se mai vede! Şi dacă se întâmplă ca frumuseţea să transpară este pentru că obiectul a fost prea puternic. De ce unora obiectele le spun puţin, iar mie foarte mult? Nu-i numai o problemă de sensibilitate şi de nivel intelectual. Cred că cel mai greu atârnă numărul de conexiuni care se produc în momentul receptării unei imagini. Am pus în centrul muzeului nostru «icoana» ţăranului şi în titlul său cuvântul «ţăran». Sunt dominat de credinţa puternică în valorile artei ţărăneşti, în valabilitatea ei şi de respectul pentru aceşti oameni care n-au ştiut să se apere”.

18
/11
/21

Seara de 3 decembrie 1986, în plină dictatură ceaușiștă, când românii îngheață de frig și acasă, și în școli, și în instituții de toate felurile, pare o seară ca oricare alta: se întunecă devreme, la televizor cetățenii se pot uita două ore, Tovarășul și Tovarășa sunt negreșit acolo, fabricile duduie necontenit, că ele lucrează „pe ture”. Dar cine iese din casă la București poate să meagă, de exemplu, la teatru.

11
/11
/21

Editura Nemira a lansat în imprintul de nonficțiune ORION autobiografia președintelui Statelor Unite ale Americii. Vă oferim un fragment din „Promisiunile mele. Despre viață și politică” de Joe Biden (traducere de Ruxandrei Toma, lectură de specialitate de Anca Sandu).

24
/10
/21

Ultimele două programe ale actualei ediții a Cineclubului One World Romania, disponibile online, gratuit, până la 18 noiembrie, se concentrează pe activitatea de la Sahia a Mártei Mészáros și Slavomir Popovici, doi cineaști care și-au lăsat amprenta asupra producției studioului de film documentar în moduri foarte diferite.

08
/10
/21

În epoca rețelelor de socializare, a selfie-urilor și filtrelor de tot felul, când o imagine se face și se desface în câteva secunde și toți visăm la gloria efemeră, conform butadei enunțate de Andy Warhol, dilemele și sensurile autoreprezentării încă sunt discutate. Căci a te reprezenta, indiferent de epocă, nu este un gest lipsit de semnificații estetice și sociale. Un articol de Monica Neațu.

08
/10
/21

O schiță de portret, în câteva cuvinte-cheie ce conturează un univers al lui. În anul 2020, s-au împlinit o sută de ani de la nașterea lui Federico Fellini. Pornind de la câteva secvențe din destinul lui de artist, să ne întoarcem la viețile tragicomice pe care le-a construit pe ecran.

23
/09
/21

Când s-a stins cel mai mare scriitor rus, cenzura lucra de zor, „dar sentimentele poporului rus nu puteau fi înăbușite”, notează americanul Jay Parini în ultimele pagini din cunoscutul roman „Ultima gară”.

21
/09
/21

Biografiile marilor împărați din China dinastică sunt ticsite de povești sângeroase, jocuri de culise, răzbunări, urzeli, iubiri devastatoare și multe alte ingrediente spectaculoase pe care industria de televiziune chineză le explorează și reformulează romanțat sub forma serialelor și filmelor istorice de larg consum.

11
/08
/21

Când s-a născut, pe 29 august 1891, la Sankt Petersburg, în afară de legătura de rudenie cu Anton Cehov, fratele tatălui său, prea puține lucruri păreau să-i prevestească uriașul și, în același timp, ciudat de nedreptul destin pe care avea să-l trăiască.

01
/08
/21

Cafenelele din Paris, Tirana și Moscova, ca niște simboluri ale orașelor, surprinse de scriitorul albanez Ismail Kadare, în fascinantul volum de memorii „Dimineți la Café Rostand” (Humanitas Fiction, 2021, traducere din albaneză și note de Marius Dobrescu).