Hotel California. Gelu Colceag aduce mari actori la Teatrelli
https://www.ziarulmetropolis.ro/hotel-california-gelu-colceag-aduce-mari-actori-la-teatrelli/

La Teatrelli, „theatre, music & more”, în centrul Capitalei, în Piaţa Alexandru Lahovari nr. 7, Gelu Colceag a montat „Hotel California“, după trei piese de Neil Simon. Ajutat de actori precum Carmen Tănase, Tania Filip, Radu Gabriel sau Mircea Constantinescu, regizorul îşi explică şi ne explică în ce fel poate sau nu să reziste dragostea într-un cuplu.

Un articol de Dan Boicea|7 iunie 2014

Premiera spectacolului „Hotel California“, după Neil Simon, va avea loc marţi, 10 iunie, de la ora 20.00. Spectacolul se va mai juca şi pe 11 şi pe 12 iunie, de la aceeaşi oră.

„Toată lumea vede numele lui Neil Simon şi merge cu gândul imediat la o comedie de bulevard. Nu este chiar aşa. După părerea mea, Neil Simon este citit superficial. El este un autor excepţional, iar cele trei piese pe care le-am ales sunt un soi de parcurgere a etapelor prin care a trecut el ca dramaturg. De exemplu, prima, Un Oscar, are o introspecţie psihologică extrem de rafinată, foarte aproape de Edward Albee („Cui i-e frică de Virginia Woolf?“), ca sistem de relaţie“, a declarat Gelu Colceag, pentru Ziarul Metropolis, la una dintre repetițiile de la Teatrelli.

Gelu Colceag

Regizorul Gelu Colceag, la repetițiile spectacolului „Hotel California“. Foto: Petrică Tănase / Ziarul Metropolis

Regizorul a ales trei piese care vorbesc despre relaţiile în căsnicie. „Aş fi putut intitula spectacolul «Nişte cupluri ciudate». Asta am urmărit, să fie o radiografie foarte fină, foarte detaliată, a relaţiei cuplurilor, pornind de la un realism tragicomic, cum este primul text, trecând, încet-încet, în situaţie de comedie pură şi apoi până la comedie burlescă, spre absurd. Aici se văd fineţea lui Neil Simon, evoluţia lui ca dramaturg şi dinamica tipului său de umor“, a mai spus regizorul.

De ce a lucrat atât de detaliat şi de ce a tratat textul atât de serios? „Pentru că astfel cred că ar fi trebuit tratat în orice condiţii“, crede Gelu Colceag.

„Gabriel Iencek, directorul de la Teatrelli, mi-a propus să lucrez în acest loc frumos şi special, spunându-mi că aici se caută un alt nivel al montărilor, un standard înalt de calitate. Se doreşte revenirea sau rămânerea în activitate a unor mari actori care, din diverse motive, joacă mai puţin. Acesta poate fi pentru ei un loc în care să întâlnească din nou publicul. Până acum, spectacolele care au fost programate aici demonstrează acest lucru“, a mai spus Gelu Colceag.

Hotel California

Carmen Tănase, Gelu Colceag și Mircea Constantinescu, pe scena de la Teatrelli, lucrând la o scenă din spectacol

„Dramaturgia lui Simon are o pojghiţă pe care poţi aluneca şi care te poate ţine la un anumit nivel de superficialitate. Uneori, asta poate fi bine, însă eu am mers mai departe, crezând că piesele chiar conţin o profunzime, şi nu una inventată de mine“.

Gelu Colceag, regizor

Gelu Colceag mai spune că a ales să lucreze cu actori care îi plac și alături de care a mai dus multe spectacole bune până la capăt. „Sunt actori care cred în teatrul pe care îl fac eu, al adevărului, al relaţiei, şi mai puţin al imaginii de dragul imaginii“. Din distribuție fac parte Carmen Tănase, Radu Gabriel, Tania Filip, Maria Radu, Mircea Constantinescu, Cristina Constantinescu, Alexandru Pietricică.

Un standard al teatrelor-cafenea

Gelu Colceag explică de unde a pornit și în ce direcție se îndreaptă teatrele neconvenționale. „Ceea ce se întâmplă acum în teatrele-cafenea sau în zona underground, în care tinerii îşi caută de lucru (şi e foarte bine că e aşa) este faptul că, fiind teatre mici, cu scene mici, nu ţi se permit scenografii. Așa că s-a revenit la text, la un teatru adevărat. Spectacolele nu se mai pot duce în imagine, cu accent mai mult pe vizual și mai mai puţin pe text şi pe valoarea actorilor, ci merg spre sensurile textului. Și chiar am văzut lucuri foarte bune făcute așa“.

Regizorul pune incapacitatea unor producții de a ajunge la esența textului pe seama lipsei de experienţă a creatorilor. „Nici eu, când eram mai tânăr, nu puteam să ajung la această esenţă la care pot ajunge abia acum, cu experienţa mea de viaţă şi în profesie“.

Gelu Colceag îşi face debutul în scenografie în spectacolul de la Teatrelli şi spune că este prima oară când face asta, dar poate fi chiar ultima oară, pentru că scenografia „e altă meserie“.

„Am încercat să arăt că e posibil să fac convenția credibilă și pe o scenp mică și să aduc într-un spațiu atipic acest miracol care se cheamă teatru“.

Gelu Colceag a lucrat la fiecare spectacol al său cot la cot cu scenografii, a mers alături de ei şi a ales mobilierul şi materialele. „Acum lucrez cu tineri, e o mare plăcere să fac asta. Ultima cu care am colaborat este Ioana Pascha şi voi lucra cu ea până când va absolvi fiica mea, care este studentă în anul I la Scenografie“.

Regizorul plănuiește să aducă la Teatrelli și alte nume mari: actori precum Valeria Seciu, Virgil Ogăşanu, Mariana Mihuţ,Victor Rebengiuc.

INFO

Teatrelli, theatre, music & more” (în Piaţa Alexandru Lahovari nr. 7)

„Hotel California”

de Neil Simon

Un Oscar / O nuntă / O entorsă

Cu: Carmen Tănase, Radu Gabriel, Tania Filip, Maria Radu, Mircea Constantinescu, Cristina Constantinescu, Alexandru Pietricică

Acțiunea se petrece în aceeași cameră de hotel din California, principala temă fiind comunicarea dintre generații și conflictele ce apar între acestea.

În prima parte, Diana, o mare actriță britanică, este nominalizată pentru prima dată la Premiile Oscar, fapt ce ar putea să-i salveze cariera, dar și mariajul cu Sydney, un anticar din Londra.

Hotel California

Radu Gabriel și Tania Filip, la repetițiile spectacolului „Hotel California“

A doua parte îi prezintă pe Norma și Roy (Tania Filip și Radu Gabriel), doi părinți nerăbdători să-și căsătorească fata. Mireasa se hotărăște ca fix în ziua marelui eveniment să se lase copleșită de emoții, blocându-se în baia camerei de hotel.

Discuții, nervi întinși la maximum, reproșuri și lacrimi când de bucurie, când de tristețe, împletite cu mult umor.

Ultima parte aparține unui alt cuplu cu „probleme”, cel format din Bill și soția acestuia, Bety, care, împreună cu prietenii lor, Tom și Tina, se află într-o vacanță mult visată. Concediul devine însă unul de coșmar când, în urma unui meci de tenis la dublu, Bety suferă o entorsă, de aici începând toate necazurile personajelor.

Programul de la Teatrelli

Marți, 10 iunie, ora 20.00 – „Hotel California” (Un Oscar… O Nuntă… O Entorsă…) de Neil Simon. Regia Gelu Colceag

Miercuri, 11 iunie, ora 20.00 – „Hotel California”

Joi, 12 iunie, ora 20.00 – „Hotel California”

Vineri, 13 iunie, ora 20.00 – „Quartet” de Ronald Harwood, regia Dan Tudor

Sâmbătă, 14 iunie, ora 20.00 – Concert Paula Seling

Duminică, 15 iunie, ora 20.00 – „Răzvan Mazilu & Ladies”, spectacol coregrafic

Foto din Hotel California  – Petrică Tănase

14
/03
/24

Astăzi, pe 14 martie, se împlinesc trei ani de la moartea ei, la Paris, în 2021, atunci când Covidul făcea ravagii și oprise lumea în loc. Avea aproape 90 de ani.

13
/03
/24

În perioada 12-15 martie 2024, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” din București organizează cea de-a XXV-a ediție a Ușilor Deschise, în cele două sedii ale sale, din Str. Matei Voievod nr. 75-77 și Str. Tudor Arghezi nr. 3b.

13
/03
/24

Gabriel Bebeșelea, unul dintre cei mai bine cotați dirijori români peste hotare, aplaudat în prestigioase săli de concerte ale lumii, ca Auditorium-ul din Barcelona, Musikverein – Viena sau Sala Ceaikovski – Moscova, apreciatul violonist Alexandru Tomescu și vioara Stradivarius Elder-Voicu pe care are privilegiul de a interpreta, și un program dedicat integral lui Mozart definesc un eveniment de neratat la Sala Radio.

12
/03
/24

O nouă traducere din opera Elenei Ferrante a fost publicată de curând în colecția „Anansi. World Fiction” de la Editura Trei. Elena Ferrante e o scriitoare îndrăgită de cititorii din lumea întreagă începând de la publicarea bestsellerurilor internaționale ce alcătuiesc Tetralogia Napolitană.

12
/03
/24

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță prelungirea perioadei de desfășurare a ediției din 2024 cu o zi față de datele comunicate inițial.

11
/03
/24

Grupul de Facebook „Mergem la teatru” numără 35.4K de membri la început de martie 2024 și adună, într-o comunitate surprinzător de activă și de entuziastă, paragrafe de opinii pe spectrul larg dintre gust conservator și deschidere față de experiment, underground și fețe noi.

11
/03
/24

Artiștii selectați vor lucra timp de două luni la proiectelor lor, fiind găzduiți în Casa Albastră din satul Șona (jud. Brașov), casă restaurată în 2011 de către Fundația Ștefan Câlția. Proiect co-finanțat de AFCN, Șona AIR abordează modelul rezidențelor individuale, se adresează artiștilor din domenii culturale diverse, atât din România cât și internaționali, și susține […]

11
/03
/24

Un bărbat vrea să-și ajute un prieten aflat la închisoare. Se cunosc din tinerețe și crede că oricine merită o a doua șansă. De aceea, intervine pentru el la partenerul lui de afaceri, în speranța că va fi de acord să-i ofere un job.

07
/03
/24

Pe 8 martie va avea loc primul eveniment al primăverii organizat de Celula de Artă, vernisajul expoziției „Călătoriile Spiritului”, semnată de artista Sorana Scortea. Evenimentul va avea loc începând cu ora 19:00 iar lucrările vor putea fi văzute până pe 7 aprilie, în vitrina Pop Up de la Kulterra Gallery, pe strada Știrbei Vodă nr. 104-106.

05
/03
/24

Aăăă, Mihaela Trofimov este o actriță cu o mare foame pentru joacă, da, chiar așa, pentru joacă. Ăăă, o vedeți la Excelsior, la unteatru, la Brăila, pe scenă, puternică, talentată, expresivă. Ăăă ce voiam să zic? Citiți interviul în formă de alfabet și aflați cum o literă, Ă, descrie de cele mai multe ori starea ei de spirit.

05
/03
/24

Pe data de 5 martie se dă startul unui nou apel deschis în cadrul proiectului Share, Tag or Dye, inițiat și coordonat de către Asociația Fotografică Allkimik, în parteneriat cu Asociația Culturală Marginal. Această inițiativă oferă artiștilor din întreaga lume oportunitatea de a-și împărtăși creațiile și de a se implica într-o experiență colectivă de artă