„Ieșirea trenurilor din gară”. Chipurile de dincolo de cifre ★★★★
https://www.ziarulmetropolis.ro/iesirea-trenurilor-din-gara-chipurile-de-dincolo-de-cifre-%e2%98%85%e2%98%85%e2%98%85%e2%98%85/

CRONICĂ DE FILM Realizat împreună cu istoricul Adrian Cioflâncă şi prezentat în premieră în secţiunea Forum la Berlinale, documentarul de aproape trei ore „Ieşirea trenurilor din gară” (2020) este cel mai solicitant, dar şi cel mai tulburător film al lui Radu Jude. Un film-document despre Pogromul de la Iaşi din 1941.

Un articol de Ionuţ Mareş|18 martie 2020

Odată cu „Ieșirea trenurilor din gară”, Radu Jude împinge la extrem și atinge o limită a căutărilor sale formale din ultimii ani. Căutări care exprimă într-un limbaj radical, anti-spectaculos, interesul său pentru aspecte mai puțin discutate, tot atâtea motive de rușine națională, ale istoriei României.

El testase o formulă stilistică similară în „Țara moartă” (2017), un documentar realizat exclusiv dintr-un montaj de fotografii ale unor oameni obișnuiți făcute între 1937 și 1947 de Costică Acsinte.

Montajul era dublat de o coloană sonoră în care însuși Radu Jude citește fragmente din jurnalul din aceeași perioadă al unui medic și scriitor evreu, Emil Dorian, care redau atmosfera antisemită a vremii, precum și fragmente audio din jurnale de actualităţi de propagandă și din câteva discursuri celebre ale regelui Carol al II-lea și ale mareșalului Ion Antonescu.

Vizual, și „Ieșirea trenurilor din gară” este constituit exclusiv din fotografii, care sunt de două feluri.

Cea mai mare parte din film (intitulată „Declaraţii şi mărturii”) prezintă, în ordinea alfabetică a numelor, fotografiile a sute de victime, identificate cu o excepțională acribie de istoricul Adrian Cioflâncă în mulți ani de cercetări, din cei peste 14.800 de morți în pogromul comandat de Antonescu.

Este vorba de evrei din Iași, în majoritate covârșitoare bărbați și băieți, uciși prin împușcare pe stradă sau în curtea chesturii de poliție, unde au fost adunați la 29 iunie 1941, ori morți de asfixiere în zilele următoare în funestele „trenuri fantomă” în care fuseseră închiși.

De o calitate variabilă, dar purtând în mare măsură însemnele vremii, fotografiile incluse în documentar, înconjurate de marginile negre ale cadrului cinematografic și lăsate pe ecran mai multe secunde fiecare, provin fie din documente de identitate sau legitimaţii de muncă oficiale, fie din arhive de familie sau chiar de pe pietrele funerare.

Prin demersul lor, Jude și Cioflâncă dau chip unora dintre victime, acolo unde s-au mai găsit astfel de urme ale existenței lor, pentru a le scoate din anonimatul cifrelor consemnate de cărțile de istorie și pentru a le reda, postum, o parte din demnitate.

Ca spectatori, suntem astfel „forțați” să privim direct chipurile acestor oameni, surprinși de un aparat de fotografiat într-un moment al vieții lor când nu ştiau ce soartă îi aștepta.

Cele mai multe dintre fotografii sunt însoțite pe coloana sonoră de câte o mărturie, mai scurtă sau mai lungă, a unei rude rămase în viață (de obicei soție, fiică sau mamă). Majoritatea sunt declarații din procesele postbelice ale pogromului, de unde și limbajul lor standard, juridic și în termeni asemănători.

Ele sunt completate și cu câteva mărturii extrase din alte surse istorice, între care și unele ale unor supraviețuitori ai „trenurilor fantomă”, ale căror relatări dau fiori, în ciuda tonului reținut în care sunt rostite.

Fiecare declarație sau mărturie e citită, special pentru film, de o voce distinctă, tocmai pentru a sublinia și mai mult caracterul individual al fiecărui caz (zecile și zecile de nume menționate pe genericul final la „voci” variază de la persoanele implicate în realizarea documentarului, începând cu regizorii și producătorii înșiși, și până la actori sau diverși alți oameni de cinema sau din alte zone culturale și artistice).

Este un dispozitiv regizoral asumat rigid și clinic, inevitabil monoton și care cere anduranță, acoperind două ore și jumătate din cele aproape trei ore ale filmului.

Însă tocmai această combinație repetitivă de fotografii care ne oferă acces la o lume dispărută (și la o panoplie de fizionomii) și de mărturii terifiante prin faptele cinice, bestiale și de neînțeles pe care le descriu pare a fi cel mai just mijloc de a releva amploarea unei astfel de crime în masă comise cu sânge rece, cu atât mai mult cu cât morții incluși în film sunt doar o foarte mică parte dintre cei uciși atunci.

Când victimele primesc un nume și un chip și când cineva apropiat le evocă memoria, mai exact momentul ultim al vieții, drama nu mai este ceva abstract, un construct lingvistic și un fapt istoric („Pogromul de la Iași”), și devine mai copleșitoare prin concretul ei.

Iar atunci când ultima parte a filmului (intitulată „Imagini”) aduce în prim-plan fotografii, unele inedite, cu evrei escortați în grup de poliție sau pur și simplu cu cadavre care sunt întinse pe străzile din Iaşi, pe lângă picioarele trecătorilor, sau care cad din sinistrele trenuri şi sunt târâte prin noroi sau transportate goale, unul peste altul, în căruţe, tragedia capătă proporţii care o fac greu de privit.

În acest final tulburător, fotografiile nu mai sunt însoţite de nimic pe coloana sonoră, pentru că orice altă intervenţie ar fi fost de prisos, dar şi pentru a lăsa spectatorul să îşi concentreze întreaga atenţie asupra imaginilor, fără a fi perturbat.

Saltul brutal de montaj între cele două părţi ale filmului, al cărui impact emoţional a fost pregătit cu răbdare, sugerează de fapt teribila catastrofă pe care a reprezentat-o Holocaustul, la care a luat parte şi România: oameni simpli, nevinovaţi, cu vieţi obişnuite şi speranţă în priviri, ajung dintr-o dată mormane de cadavre anonime, aruncate în gropi comune, şi asta din cauza unei absurde ideologii criminale.

04
/10
/21

Până la 14 octombrie, în cadrul Cineclubului One World Romania, pot fi vizionate gratuit pe site-ul Sahia Vintage câteva din filmele documentare, aflate la granița dintre funcția utilitară și vena experimentală, ale lui Mircea Săucan, dar și ale lui Radu Gabrea, Tudor Eliad sau Sergiu Nicolaescu.

01
/10
/21

BFFF 2021 a inclus o secţiune competiţională internaţională, la care s-au înscris peste 100 de scurtmetraje de modă, oferind patru premii. Câștigătorii au fost selectați de un juriu format din profesioniști din film, advertising și modă de pe scena locală și cea internaţională: Grigor Devejiev - Creative Director Jam Project, Marley Hansen - curator Nowness, Marcin Kempski - fotograf de modă londonez, Sandra Bold - Global Creative Director Publicis și Ina Borcea - fashion editor Harpers Bazaar.

30
/09
/21

Spectacolul continuă, acțiunea escaladează și toată sala vibrează pentru cel mai așteptat film din ultima perioadă, super producția 'Nu e vreme de murit' ajunge în avanpremieră pe marile ecrane din 30 septembrie la Cineplexx Băneasa, Titan, Sibiu, Satu-Mare și Târgu-Mureș.

29
/09
/21

CRONICĂ DE FILM Pentru un film de debut al unui regizor de teatru care nu a mai făcut până acum cinema, „Câmp de maci” (2020), de Eugen Jebeleanu, are o rigoare estetică neaşteptată, dar şi o lipsă de încrâncenare demnă de salutat.

28
/09
/21

CRONICĂ DE FILM „Crai nou” (2021), debutul Alinei Grigore, recent câştigător la Festivalul de la San Sebastian, aduce un aer proaspăt în cinematografia română.

28
/09
/21

THE FRENCH DISPATCH, LAND, QUO VADIS, AIDA?, scurtmetraje românești și internaționale, cele mai apreciate filme românești ale momentului si filmele premiate la Festival se văd în cadrul Retrospectivei ANONIMUL 2021 la ARCUB, Cinema Elvire Popesco și Terasa Institutului Francez între 28 septembrie și 3 octombrie.

27
/09
/21

În ultima săptămână din septembrie, „Cinema sub clar de lună“ aduce pe ecranul din Grădina Muzeului Național al Literaturii Române două dintre cele mai noi filme românești, Câmp de maci și documentarul Spioni de ocazie, alături de producții străine care au avut un parcurs spectaculos: Night of the Kings, aflat pe lista scurtă la premiile Oscar, și Apples, co-produs de Cate Blanchett și propus anul trecut de Grecia la Oscarul pentru Cel mai bun film internațional.

27
/09
/21

Frumoasa și bestia întâlnește viitorul tehnologiei în Belle, producția-fenomen semnată de regizorul japonez Mamoru Hosoda, care va deschide cea de-a 16-a ediție Animest. Prezentat în premieră internațională la Cannes, anime-ul Sci-Fi în care o adolescentă devine cea mai bună versiune a sa într-un univers paralel, creat în mediul virtual, se va vedea pentru prima dată pe marele ecran din România vineri, pe 8 octombrie, de la orele 18:30 și 21:30, la Cinema Elvire Popesco. Filmul va putea fi urmărit în curând în cinematografele din întreaga țară, distribuit de Bad Unicorn.