Ilinca Tomoroveanu va primi titlul de Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor
https://www.ziarulmetropolis.ro/ilinca-tomoroveanu-va-primi-titlul-de-cavaler-al-ordinului-artelor-si-literelor/

Actriţa Ilinca Tomoroveanu, directorul artistic al Teatrului Naţional „I. L. Caragiale” din Bucureşti, va primi una din cele mai înalte distincţii acordate de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa – titlul de Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor. Frédéric Mitterand, fostul ministrul francez al Culturii şi Comunicării, menţiona într-o scrisoare emisă pe data de 13 […]

Un articol de |22 octombrie 2012

Actriţa Ilinca Tomoroveanu, directorul artistic al Teatrului Naţional „I. L. Caragiale” din Bucureşti, va primi una din cele mai înalte distincţii acordate de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa – titlul de Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor.

Frédéric Mitterand, fostul ministrul francez al Culturii şi Comunicării, menţiona într-o scrisoare emisă pe data de 13 aprilie: „Vă adresez cele mai sincere felicitări pentru această distincţie, care recompensează eforturile unor ani lungi de muncă în favoarea limbii franceze şi cooperării franco-române”.

Recepţia şi decernarea oficială a titlului de Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor vor avea loc pe 26 octombrie, la Institutul Francez din Bucureşti, începând cu ora 18.00.

„Sunt foarte emoţionată de promovarea mea în grad de Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor. Această distincţie mă onorează şi mă obligă. Am avut întotdeauna o mare admiraţie pentru cultura franceză, pentru istoria Franţei şi pentru poporul francez, care sunt profund legate de cultura şi istoria României. Sper ca şi în viitor, împreună cu oamenii de cultură şi artiştii români ataşaţi culturii franceze să pot fi de folos bunelor relaţii dintre cele două ţări”, a declarat actriţa.

Cu o carieră impresionantă în teatrul şi filmul românesc, Ilinca Tomoroveanu face parte din acea categorie rară de artişti de care teatrul are nevoie ca de aer, dăruiţi cu pasiune şi devotament unui crez. Venind de acasă cu o solidă educaţie ardelenească, nepoată a poetului Octavian Goga, hărăzită parcă de muze pentru teatru, a avut parte de o şcoală de înaltă clasă, sub îndrumarea maestrului Costache Antoniu, asistent fiindu-i regizorul Ion Cojar.

A jucat sub semnături regizorale prestigioase roluri din marea dramaturgie românească (Barbu Delavrancea, Camil Petrescu, Alexandru Davila, Mihail Sorbul, Horia Lovinescu) şi universală (Victor Hugo, Alfred de Musset, Tolstoi, Dostoievski, Anouilh). Creaţiile sale, degajând delicateţe şi sensibilitate şi-n acelaşi timp o misterioasă forţă şi un dramatism reţinut, au fost remarcate încă de la debut.

A avut şansa de a se întâlni cu partituri generoase în spectacole memorabile, sub bagheta unor mari regizori din generaţii diferite, de la Sică Alexandrescu, Moni Ghelerter şi Alexandru Finţi – clasici ai scenei Naţionalului, la Horea Popescu, Ion Cojar, Sanda Manu, Cornel Todea, Mihai Berechet, Andrei Şerban, Victor Ioan Frunză şi până la tânărul Radu Afrim.

Neobosita sa activitate în slujba teatrului şi filmului românesc a fost recompensată cu numeroase distincţii şi recunoaşterea breslei. Din 1999, ea este membră în senatul Uniunii Teatrale din România (UNITER). A fost distinsă, în anul 2004, cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor. Director adjunct artistic al Teatrului Naţional Bucureşti, din 2005 şi în prezent, continuă să joace pe scenele teatrului căruia i s-a dedicat încă de la debut.

 

Sursa: MEDIAFAX

15
/01
/24

Scriem cuvinte în grabă, le rostim în grabă. Folosim adesea structuri gramaticale greşite, preluate multe dintre ele din mass-media şi propagate cu o viteză uimitoare. Pe Facebook, pe whatsApp, aruncăm cuvinte, propoziții, toate scrise rapid și cel mai adesea fără grijă. Corectitudinea exprimării nu prea mai interesează pe nimeni.

15
/01
/24

Teatrul Maghiar de Stat Cluj își ia cu tristețe rămas bun de la actorul András Csíky, laureat al premiilor Kossuth și Jászai Mari, distins cu Premiul UNITER pentru întreaga activitate, care s-a stins din viață în data de 13 ianuarie 2024, la vârsta de 94 de ani

12
/01
/24

Proiectul „Narațiuni ale națiunii”, produs de PostModernism Museum cu ocazia Zilei Culturii Naționale 2024, abordează valorile naționale într-o perspectivă multidisciplinară, prin teme dedicate unor genuri și mijloace de exprimare atractive: bandă desenată, muzică rock și folk, literatură, arte vizuale, istoria artei, în care reprezentările naționale sunt înțelese ca valori democratice, dimensiune europeană, influențe creative specifice unui spațiu de spiritualitate și limbaj comun.

12
/01
/24

Luna ianuarie aduce în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă două noi vernisaje: acumulare.colecție 3, expoziția-colecție de lucrări dăruite de prieteni artiști a co-fondatorului Celulei de Artă, Daniel Loagăr, la spațiul-vitrină din B-dul Carol nr. 53 și experimental I, expoziția de fotografie experimentală a artistului vizual Marius Adrian, la Pop Up Window de la Galeria Kulterra (str. Știrbey Vodă nr. 104 – 106).

12
/01
/24

Scrisoarea trimisă de către scriitorul Mircea Damian din închisoare, jurnalul intim al unei doamne de la curtea regală, un jurnal de front din cel de-al Doilea Război Mondial, catrenul dedicat de Lucian Blaga uneia dintre muzele sale și ultima scrisoare trimisă de Ion Antonescu către soție s-au numărat printre cele mai discutate obiecte de colecție licitate la finalul anului trecut.