„Împăratul muștelor”, DramaClub Botoșani, cel mai bun spectacol de teatru tânăr la a doua ediție RELIEF
https://www.ziarulmetropolis.ro/imparatul-mustelor-dramaclub-botosani-cel-mai-bun-spectacol-de-teatru-tanar-la-a-doua-editie-relief/

A doua ediţie RELIEF s-a încheiat duminică, după patru zile de laborator de teatru intensiv. Șase dintre cele mai bune trupe de liceu din România, în total peste 120 de adolescenţi, au urcat pe scena Teatrului EXCELSIOR şi au reinterpretat scene din opera lui Carlo Goldoni.

Un articol de Petre Ivan|23 mai 2017

Texte din piesele „Slugă la doi stăpâni”, „Cafeneaua”, „Piațeta” sau „Bădăranii” au constituit punctul de pornire pentru sesiunile de lucru cu regizori și muzicieni profesioniști, iar mai apoi, au fost trecute prin filtrul contemporan al adolescenților și sintetizate în momente dinamice de comedie care au făcut deliciul întregii săli, în ultima seară de festival.

Prilej de revizitare a teatrului clasic, seara de duminică a fost și una de premiere. Timp de trei zile, actorii Dorina Chiriac, Florin Piersic Jr. și Marius Florea Vizante, membrii ai juriului RELIEF, au urmărit reprezentațiile celor șase trupe și au ales cel mai bun spectacol de teatru tânăr al ediției.

Dorina Chiriac Sonia Piersic Maria Rotar

Dorina Chiriac Sonia Piersic Maria Rotar

Premiul secțiunii competiționale a RELIEF, în valoare de 8.000 de lei, oferit de Teatrul EXCELSIOR, a revenit trupei DramaClub Botoșani, pentru spectacolul „Împăratul muștelor”, adaptare după romanul lui William Golding.

Amfitrion al Galei a fost actorul Alex Bogdan, ale cărui momente și intervenții s-au aliniat cu spiritul tânăr al evenimentului.

* * *

Dedicat liceenilor, RELIEF este primul proiect din România gândit să prezinte publicului bucureștean atât produsele unui portofoliu cât și rezultatele creative ale unui laborator intensiv de patru zile.

RELIEF creează un context prielnic experimentului sub presiune, un context care își propune să dezinhibe și să elibereze spiritul creator, toate acestea însă sub îndrumarea unor profesioniști.

Foto: Împăratul muștelor  – Vlad Catana

01
/03
/24

Scena Digitală, platforma online de teatru, film, muzică și dans a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS) vine cu o surpriză pentru public în luna martie. Iubitorii de teatru vor putea urmări online trei spectacole de excepție din cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu: „Arta de a povesti” de Alexis Michalik, „O catedrală plină cu orgi” – spectacolul de deschidere al FITS și „FAUST: tribut”.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.

29
/02
/24

Noua producție a Fundației Culturale „Camil Petrescu”, podcastul TEATRUL (DE) AZI, continuă seria dialogurilor cu directorul de imagine și producătorul Zomir Dimovici despre felul în care vedem, citim și percepem teatrul astăzi.

29
/02
/24

Teatrul Masca și grupul de creație sonoră „Immersonic” vă invită la sediul din Bd. Uverturii Nr. 14, la primul eveniment din seria de „sinestesis live / incursiuni în sinele total”, o întâlnire de creație spontană între scriitori (poeți și prozatori) activi pe scena literară românească și artiști sau performeri din domeniul sunetului.

29
/02
/24

Teatrul de Balet Sibiu a programat la începutul lunii martie, la Sala Mare a Centrului Cultural „Ion Besoiu” Sibiu, spectacolul de teatru-dans „Despre noi-About us”, scenariul și regia Beatrice Rancea, coregrafia Dragoș Roșu și Beatrice Rancea. Inspirat de destinul companiei sibiene de balet, spectacolul „Despre noi- About us” se dansează la Teatrul de Balet Sibiu, în data de 02 martie 2024, ora 19:00, și îi are ca invitați speciali pe actorii Naționalului bucureștean, Iuliana Moise și Claudiu Bleonț.