În căutarea tinereții fără bătrânețe și a vieții fără de moarte, la Teatrul Ion Creangă
https://www.ziarulmetropolis.ro/in-cautarea-tineretii-fara-batranete-si-a-vietii-fara-de-moarte-la-teatrul-ion-creanga/

În vremea veche, când Pământul părea mai aproape de cer, au apărut, din cuvinte, sâmburi de poveşti nemuritoare. Apoi au crescut şi s-au răspândit, s-au schimbat şi s-au răsucit, păstrând în ele sensuri nenumărate. Teatrul Ion Creangă prezintă „Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte“, o poveste care invită foarte tinerii spectatori, copiii cu vârsta peste 6 ani, să descopere o aventură care a fermecat generaţii.

Un articol de Petre Ivan|26 noiembrie 2016

Spectacolul este pus în scenă de Victor Ioan Frunză, după un scenariu propriu, care a pornit de la basmul omonim al lui Petre Ispirescu şi de la Făt Frumos din Lacrimă de Mihai Eminescu. Chiar  Dumnezeu (Alexandru Pavel) şi Sfântul Petre (Adrian Nicolae) spun povestea lui Făt-Frumos din Lacrimă (Carol Ionescu), care se naşte, creşte ocrotit de dragostea părinţilor (Cornelia Pavlovici şi Ion Ionuţ Ciocia) şi pleacă în căutarea nemuririi promise. Ajunge să descopere o lume în care Moartea (Dan Clucinschi) păşeşte atent printre cei vii, reuşeşte să-şi învingă fricile, să îi înfrunte pe Mama-Pădurilor (Sorin Miron), pe Gheonoaia (Marcela Andrei) şi Genarul (Alexandru Huţuleac), avându-l alături pe calul său năzdrăvan (George Costin). Îşi întâlneşte dragostea (Ileana Cosânzeana, interpretată de Nicoleta Hâncu), dar o roagă să-l aştepte, pentru ca, într-un loc care are regulile lui, să găsească în sfârşit, viaţa fără de moarte. Aceasta vine însoţită de uitare iar eroul riscă să se piardă pe sine însăşi.

Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte vorbeşte despre ce este uman, despre identitate, despre lumea în care trăim. Prezenţa Alexandrinei Halic şi a lui Păstorel Ionescu, alături de copiii Anton Miron-Presan şi Ştefana Vasilescu, creează un efect filosofic şi poetic – sunt imaginea vârstelor, aşa cum sunt ele, în schimbare, în aşteptare. Universul magic al poveştii este conturat cu ajutorul decorului şi costumelor create de Adriana Grand, iar muzica lui Tibor Cari, interpretată live de o mică orchestră, completează atmosfera de-nceput şi de sfârşit de lume.

Spectacolul are loc sâmbătă, 26 noiembrie, ora 11.00 la Teatrul Excelsior – Str. Academiei, nr. 28. Biletele sunt disponibile prin rețeaua Eventim, online pe www.eventim.ro și la Casa de Bilete a Teatrului Ion Creangă (Str. Piața Amzei, nr. 13 – nr. tel. 0767.934.374).

Mai multe detalii sunt disponibile pe www.teatrulioncreanga.ro.

tfbsvfdm-_-teatrul-ion-creanga-_-foto-adriana-grand-_-3

TINEREȚE FĂRĂ BĂTRÂNEȚE ȘI VIAȚĂ FĂRĂ DE MOARTE

scenariu de Victor Ioan Frunză după basmul omonim al lui Petre Ispirescu

și basmul „Făt Frumos din Lacrimă” de Mihai Eminescu

Distribuția:

(în ordinea apariției)

Sfântul Petre: ADRIAN NICOLAE

Dumnezeu: ALEXANDRU PAVEL

Mama lui Făt-Frumos, împărăteasă: CORNELIA PAVLOVICI

Tatăl lui Făt-Frumos, împărat: ION IONUȚ CIOCEA

Un alchimist: ANDREI HUȚULEAC

Ucenicul Alchimistului: GEORGE COSTIN

Moartea: DAN CLUCINSCHI

Făt-Frumos din Lacrimă (copil): ANTON MIRON-PRESAN

Făt-Frumos din Lacrimă (din trecut): CAROL IONESCU

Trei cai frumoși: ANDREI HUȚULEAC, NICOLETA HÂNCU, SORIN MIRON

Calul lui Făt-Frumos: GEORGE COSTIN

Ileana Cosânzeana (din trecut): NICOLETA HÂNCU

Mama-Pădurilor: SORIN MIRON

Ileana Cosânzeana (copil): ȘTEFANA VASILESCU

Gheonoaia: MARCELA ANDREI

Genarul: ANDREI HUȚULEAC

Calul Genarului: SORIN MIRON

Ileana Cosânzeana (din prezent): ALEXANDRINA HALIC

Făt-Frumos din Lacrimă (din prezent): PĂSTOREL IONESCU

Orchestra: Andreea Csibi (conducerea muzicală & pian),

Marta Claudia Tudor / Tibor Cari (pian), Raul Stănulescu / Aura Burtea (vioară),

Cezara Comșa / Cristina Răducan (flaut), Bogdan Gugu / Bogdan Mavroean (clarinet),

Anca Vartolomei / Alexandra Curcă (violoncel), Iulian Găitan (acordeon).

Dramaturgia: ADRIAN NICOLAE

Muzica: TIBOR CARI

Decorul, costumele și recuzita: ADRIANA GRAND

Direcția de scenă: VICTOR IOAN FRUNZĂ

Foto: Adriana Grand

02
/02
/24

În perioada 5 – 23 februarie 2024, Elite Art Gallery vă invită la expoziția artistului Leo Dolghier Oleg, „Symbiosis”, curatoriată de istoricul de artă, Felicia Acsinte. În cadrul vernisajului, care va avea loc pe data de 8 februarie, începând cu ora 18:00, expoziția va fi îmbogățită cu un element interactiv și dinamic, prezentat de artistul performer, Alexandru Medinschi, completând astfel călătoria vizuală printr-o experiență captivantă.

02
/02
/24

„Apropo de poveste” este despre poveste, poveștile în care credem cu toții și pe care ne place să le ascultăm. Dar povești reale, din socialul imediat. Proiectul propune un laborator de teatru dedicat tinerilor absolvenți, care combină ateliere pe estetici teatrale neconvenționale (măști, teatru-dans, teatru de animație) cu tematici sociale pentru a produce două producții noi de teatru, inovatoare.

31
/01
/24

RECOMANDĂRI Ziarul Metropolis vă recomandă, în prima lună din an, o întoarcere în fabuloasa lume a cărților. Biblioteci, obsesii, mistere, personaje și o pasiune salvatoare, în 3 cărți despre cărți, care fac deliciul oricărui iubitor de literatură.

31
/01
/24

Povestea din Ivona, Principesa Burgundiei de Witold Gombrowicz, cel mai mare dramaturg polonez, este adusă în contemporaneitate de Andrei și Andreea Grosu, la Teatrul Nottara, într-o montare inedită, tulburătoare, care îi va oferi spectatorului ocazia să se privească într-o oglindă a adevărului frust, neîndulcit. Premiera oficială are loc pe 9 februarie, la Sala „George Constantin”, de la ora 19:30.

31
/01
/24

În februarie, pe HBO Max ai conținut nou de urmărit în fiecare zi a lunii! Cu 29 de titluri noi, este la alegerea ta dacă vrei să urmărești cele mai noi filme, seriale, documentare, animații de pe HBO Max sau, de ce nu, să te pui la curent cu altele dintre sutele de titluri care sunt deja pe platformă.

30
/01
/24

În luna februarie, „Noaptea Albă a Filmului Românesc” este dedicată unui apreciat cineast, reprezentant al Noului Val în cinematografie: Cătălin Mitulescu regizor, scenarist şi producător. TVR Cultural, TVR Internațional și TVR Moldova invită telespectatorii în noaptea de sâmbătă, 3 spre 4 februarie, la un maraton cinematografic alături cele mai reprezentative şi premiate creaţii semnate de Cătălin Mitulescu.

30
/01
/24

Într-un spectacol-colaj mod portret, „Caracatița“, care marchează și prima întâlnire artistică a Catincăi Drăgănescu cu Teatrul Masca, regizoarea stratifică familia disfuncțională contemporană, în care părintele se cunoaște prin „Copilul meu, niciodată!”, iar copilul pare mai degrabă nevoit să se crească singur și, deloc întâmplător, să-și găsească refugiul în abuzul de substanțe.