În curând, „#acedesiguranță” pe TikTok și în patru teatre
https://www.ziarulmetropolis.ro/in-curand-acedesiguranta-pe-tiktok-si-in-patru-teatre/

Duminică, 23 ianuarie 2022, se lansează „#acedesiguranţă”, un spectacol-instalaţie în regia lui Bobi Pricop, care se va juca simultan în patru teatre din ţară: Teatrul Naţional „Marin Sorescu” Craiova, Teatrul „Andrei Mureşanu” Sfântu Gheorghe, Teatrul de Stat Constanţa şi Teatrul de Nord Satu Mare. De o noutate absolută, spectacolul este conceput să funcţioneze pe două […]

Un articol de Liliana Matei|19 ianuarie 2022

Duminică, 23 ianuarie 2022, se lansează „#acedesiguranță”, un spectacol-instalație în regia lui Bobi Pricop, care se va juca simultan în patru teatre din țară: Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova, Teatrul „Andrei Mureșanu” Sfântu Gheorghe, Teatrul de Stat Constanța și Teatrul de Nord Satu Mare.

De o noutate absolută, spectacolul este conceput să funcționeze pe două planuri: unul într-o sală de teatru, sub forma unei instalații performative, celălalt online, în cadrul rețelei TikTok.

„#acedesiguranță” este o producție teatrală care are la bază o serie de narațiuni, într-o structură dramaturgică cu mai multe ramificații, create prin mijloace video. Povestea are în centru un grup de șapte liceeni cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani care lansează #acedesiguranță, o mișcare care vine să dea voce pe TikTok adolescenților și experiențelor lor.

Reuniți pe platforma TikTok, cei șapte adolescenți abordează teme relevante pentru lumea tinerilor din România de azi, precum anxietate, identitate, autocunoaștere, educație, relații, vulnerabilitate sau izolare.

Sub umbrela acestui hashtag se vor reuni atât clipurile deja produse împreună cu ei în ultimele luni, cât și cele ale altor utilizatori de TikTok, care sperăm să se identifice cu mișcarea lansată de adolescenții din proiectul nostru. Pe lângă relevanța socială, un astfel de demers permite și explorarea unor mijloace teatrale inedite, care îmbină storytelling-ul cu dimensiunea performativă a TikTok-ului. Miza e cu atât mai importantă în condițiile în care TikTok modifică gradual (o parte din) lumea în care trăim, lucru care a devenit tot mai vizibil odată cu izbucnirea pandemiei. Adaptându-se la noile tehnologii, teatrul poate să oglindească și să filtreze aceste transformări”, spune regizorul Bobi Pricop.

Pe lângă implicarea directă a adolescenților, proiectul vizează mai multe tipuri de receptare, precum și mijloace de a deschide un dialog mai amplu, atât în cadrul TikTok, acolo unde „publicul” tânăr este unul foarte numeros, cât și în afara rețelei, prin expunerea proiectului în sala de teatru.

Spectacolul-instalație presupune ca spectatorii să fie împărțiți în grupuri mai mici, fiecare mergând în câte un spațiu în care un actor va ghida publicul într-o călătorie intensă spre această poveste care se desfășoară în universul TikTok.

Dramaturgia spectacolului #acedesiguranță este semnată de Ionuț Sociu, scenografia îi aparține Oanei Micu, muzica și coregrafia sunt realizate de Eduard Gabia, iar de imagine și montaj este responsabil Iustin Șurpănelu.

Cei șapte adolescenți care vor putea fi urmăriți sunt Alexandra Francu, Jacqueline-Alessia Crăciun, Raluca Tender, Adrian Săpăceanu, Andrei Sava, Cristian Corbu și Matei Stăncuța.

În cele patru teatre implicate în coproducția spectacolului-instalație #acedesiguranță, ghidarea se va face de către actorii:

  • Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova: George Albert Costea / Ramona Drăgulescu/ Cătălin-Mihai Miculeasa/ Claudiu Mihail/ Romaniţa Ionescu / Vlad Udrescu
  • Teatrul „Andrei Mureșanu” Sfântu Gheorghe: Costi Apostol/ Anca Pitaru/ Anna Maria Popa
  • Teatrul de Stat Constanța: Ecaterina Lupu/ Florin Aioane/ Andrei Bibire/ Cătălin Bucur/ Cătălina Mihai/ Ștefan Mihai/ Theodor Șoptelea/ Cristiana Luca
  • Teatrul de Nord Satu Mare: Ioana Cheregi/ Bianco Erdei/ Roxana Fânață/ Andrei Gîjulete/ Raluca Mara/ Alexandra Odoroagă / Andrei Stan

Accesul în sălile de spectacol ale celor patru teatre implicate în proiect se va face în condițiile stabilite de fiecare teatru în parte iar biletele sunt disponibile pe paginile web ale acestora.

31
/01
/24

RECOMANDĂRI Ziarul Metropolis vă recomandă, în prima lună din an, o întoarcere în fabuloasa lume a cărților. Biblioteci, obsesii, mistere, personaje și o pasiune salvatoare, în 3 cărți despre cărți, care fac deliciul oricărui iubitor de literatură.

31
/01
/24

Povestea din Ivona, Principesa Burgundiei de Witold Gombrowicz, cel mai mare dramaturg polonez, este adusă în contemporaneitate de Andrei și Andreea Grosu, la Teatrul Nottara, într-o montare inedită, tulburătoare, care îi va oferi spectatorului ocazia să se privească într-o oglindă a adevărului frust, neîndulcit. Premiera oficială are loc pe 9 februarie, la Sala „George Constantin”, de la ora 19:30.

31
/01
/24

În februarie, pe HBO Max ai conținut nou de urmărit în fiecare zi a lunii! Cu 29 de titluri noi, este la alegerea ta dacă vrei să urmărești cele mai noi filme, seriale, documentare, animații de pe HBO Max sau, de ce nu, să te pui la curent cu altele dintre sutele de titluri care sunt deja pe platformă.

30
/01
/24

În luna februarie, „Noaptea Albă a Filmului Românesc” este dedicată unui apreciat cineast, reprezentant al Noului Val în cinematografie: Cătălin Mitulescu regizor, scenarist şi producător. TVR Cultural, TVR Internațional și TVR Moldova invită telespectatorii în noaptea de sâmbătă, 3 spre 4 februarie, la un maraton cinematografic alături cele mai reprezentative şi premiate creaţii semnate de Cătălin Mitulescu.

30
/01
/24

Într-un spectacol-colaj mod portret, „Caracatița“, care marchează și prima întâlnire artistică a Catincăi Drăgănescu cu Teatrul Masca, regizoarea stratifică familia disfuncțională contemporană, în care părintele se cunoaște prin „Copilul meu, niciodată!”, iar copilul pare mai degrabă nevoit să se crească singur și, deloc întâmplător, să-și găsească refugiul în abuzul de substanțe.

30
/01
/24

Pentru pasionații de muzică cultă, apare o noutate pe segmentul evenimentelor live: o nouă serie de concerte va avea loc periodic, la Sala Dalles din Capitală, sub titulatura Musical Extravaganza: evenimentele aduc intensitatea şi culoarea operei și operetei într-un cadru mai personal, prin concerte cu repertoriu specific dar şi alte tipuri de sonorităţi, în adaptare clasică şi interpretarea unor nume consacrate ale scenei lirice.

30
/01
/24

Universul magic al filmelor de animație pentru copii își deschide porțile pentru publicul cu deficiențe de auz din România. Ochi și urechi, noul proiect pus la cale de Animest, cu sprijinul Fundației Orange, le va oferi spectatorilor o experiență de vizionare adaptată nevoilor lor, accesibilă atât în sala de cinema, cât și în sălile de clasă sau în fața ecranelor de acasă.