In memoriam Alexandru Darie, la TVR
https://www.ziarulmetropolis.ro/in-memoriam-alexandru-darie-la-tvr/

Televiziunea publică va difuza o serie de producţii dedicate lui Alexandru Darie, unul dintre cei mai apreciaţi regizori de teatru din România.

Un articol de Petre Ivan|19 septembrie 2019

În cadrul programului „Confesiuni”, redifuzat astăzi, 19 septembrie, pe TVR2, ora 16.55, Alexandru Darie îi mărturisea prezentatoarei Iuliana Marciuc:

„Am intrat în TVR când aveam 4 ani. M-am bucurat foarte mult când, peste ani, mi s-a spus prima dată Alexandru Darie şi punct, fără a se mai adăuga «ştiţi, e fiul lui Iurie Darie». Am vrut de la bun început să mă fac regizor de teatru. Vedeam actorii jucând acelaşi lucru, iar eu voiam să fac ceva care nu se repetă. Tata mi-a spus: Ducule, faci ce vrei, eu la Teatru nu îţi pun nici vorbă bună, nici vorbă rea…”.

Tot despre părinţi a început şi dialogul cu Eugenia Vodă, în care regizorul Alexandu Darie a povestit cum numele său a fost transformat pe parcurs, de cei dragi în Alexandrucu, pentru ca mai apoi să fie cunoscut în breaslă ca Ducu Darie. Emisiunea „Profesioniştii” in memoriam Alexandru Darie, va fi difuzată sâmbătă, 21 septembrie, ora 23.00, pe TVR 1 şi pe TVR 3, luni, 23 septembrie, de la ora 21.00.

Sâmbătă, 21 septembrie, de la ora 22.00, pe TVR 3, vă invităm să urmărţi o ediţie „Nocturne” – in Memoriam Alexandru Darie, despre cultură, succes, lovituri, destin, regrete. În 2007, realizatoarea Marina Constantinescu îl invita pe Ducu Darie în studioul TVR pentru o „călătorie” în jurul Pământului, în locurile în care regizorul a pus în scenă adevărate opere de artă: la Londra, Milano, New York, Tokyo.

Sub genericul „Maeştrii Teatrului Românesc”, TVR 3 a programat, duminică, 22 septembrie, de la ora 17.00, documentarul artistic „O anumită stare de spirit”, semnat Alexandu Darie. Producţia, care marchează prima întâlnire a regizorului cu opera, în 1995, este un making of al montării pe scena Operei Naţionale Române a capodoperei „Don Giovanni”.

Vineri, 20 septembrie, de la ora 24.00, TVR Moldova transmite o ediţie a emisiunii „Garantat 100%” difuzată în premieră la începutul acestui an, un dialog ca între prieteni între moderatorul Cătălin Ştefănescu şi regizorul Ducu Darie.

Foto: Alexandru Darie – tvr.ro

29
/02
/24

Noua producție a Fundației Culturale „Camil Petrescu”, podcastul TEATRUL (DE) AZI, continuă seria dialogurilor cu directorul de imagine și producătorul Zomir Dimovici despre felul în care vedem, citim și percepem teatrul astăzi.

29
/02
/24

Teatrul Masca și grupul de creație sonoră „Immersonic” vă invită la sediul din Bd. Uverturii Nr. 14, la primul eveniment din seria de „sinestesis live / incursiuni în sinele total”, o întâlnire de creație spontană între scriitori (poeți și prozatori) activi pe scena literară românească și artiști sau performeri din domeniul sunetului.

29
/02
/24

Teatrul de Balet Sibiu a programat la începutul lunii martie, la Sala Mare a Centrului Cultural „Ion Besoiu” Sibiu, spectacolul de teatru-dans „Despre noi-About us”, scenariul și regia Beatrice Rancea, coregrafia Dragoș Roșu și Beatrice Rancea. Inspirat de destinul companiei sibiene de balet, spectacolul „Despre noi- About us” se dansează la Teatrul de Balet Sibiu, în data de 02 martie 2024, ora 19:00, și îi are ca invitați speciali pe actorii Naționalului bucureștean, Iuliana Moise și Claudiu Bleonț.

28
/02
/24

Filmul documentar AMAR, regizat de Diana Gavra, va avea putea fi văzut în premieră în cinematografe din 8 martie, iar până atunci spectatorii se vor putea întâlni cu regizoarea și parte din echipa filmului în două evenimente speciale:

28
/02
/24

Romanian Design Week, festivalul multidisciplinar dedicat industriilor creative, organizat de The Institute și prezentat de UniCredit Bank, lansează apelul de înscrieri în circuitul RDW Design GO!.