IN MEMORIAM George Alexandru, în această seară, pe TVR 2
https://www.ziarulmetropolis.ro/in-memoriam-george-alexandru-in-aceasta-seara-pe-tvr-2/

La un an de la moartea lui George Alexandru (1957-2016), Televiziunea Română şi Teatrul Nottara îi aduc un omagiu celui care, între copertele primelor şi ultimelor sale spectacole, a interpretat zeci de roluri în teatru şi film. Astfel, iubitorii teatrului pot vedea în această seară, de la ora 21.20, pe TVR 2, spectacolul IN MEMORIAM George Alexandru.

Un articol de Petre Ivan|30 ianuarie 2017

A trecut un an de când actorul George Alexandru nu mai este cu noi.

George Alexandru (1957-2016) a fost absolvent al Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale, specializarea actorie. În primul an, i-a avut profesori pe Amza Pellea şi Dan Micu. În următorii ani de studenţie a lucrat sub îndrumarea lui Gelu Colceag şi Ion Cojar.

Debutul pe o scenă profesionistă bucureșteană s-a petrecut în 1982, la Teatrul Foarte Mic, în montarea lui Cristian Hadji-Culea, Nu pot să dorm, de Ion Brad.

Timp de doi ani a fost în trupa Teatrului de Stat V.I. Popa din Bârlad, unde a lucrat la două spectacole semnate de Cristian Nacu (1987). A urmat Teatrul Nottara, unde a jucat începând din anul 1987, până la final vieții sale.

george alexandruPortretul  George Alexandru  a fost realizat  cu mărturiile prietenilor actori şi regizori, şi cu fragmente din arhiva de filme și spectacole în care a fost protagonist.

Maia Morgenstern, Mircea Rusu, Alexandru Repan, Diana Lupescu, Constantin Dicu, au rememorat perioade de timp în care au fost parteneri de scenă sau au colaborat în proiecte teatrale alături de Jorjac.

IN MEMORIAM George Alexandru – INFO

montajul – Constantin Marciuc

operatori – Mihai Buzura și Cristian Glodeală

producător – Cătălin Mireuţă

realizator – Daniela Ciolan

Teatrul Național de Televiziune este un proiect Casa de Producție TVR, difuzat pe canalele TVR și online pe TVR+.

Foto:  George Alexandru – tvr.ro

27
/06
/23

De la ora 14:00 și cap de listă pentru Recomandările zilei este spectacolul-lectură The end has no end, de Neil LaBute, la Centrul Cultural Habitus. La discuția de după spectacol, moderată de Bobi Pricop, participă însuși autorul, alături de traducătoarea Camelia Oană, regizorul Bogdan Sărătean și scriitorul Marius Chivu.

26
/06
/23

În perioada 3-12 iulie 2023, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București vă invită la Gala Absolvenților UNATC, cel mai important și amplu eveniment al educației artistice din România, dedicat Teatrului, Filmului și Cercetării în domeniu.

26
/06
/23

„Matca“, în regia Marianei Cămărăşan, un poem teatral pentru lumea noastră dezvrăjită.

26
/06
/23

După o primă zi marcată de deschideri oficiale și momente festive, Festivalul și-a intrat în drepturi depline în cea de-a doua zi, prin zecile de propuneri pe care le-a făcut publicului: de la spectacole de stradă la concerte în biserici, de la statui vivante la salturi spectaculoase, de la respirații tăiate la aplauze furtunoase.

26
/06
/23

De la ora 10:00, în Piața Mare, sărbătorim Ziua Drapelului Național alături de structurile militare din Garnizoana Sibiu, iar evenimentul se va încheia cu defilarea gărzii de onoare. Iată ce evenimente mai sunt în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (23 iunie - 2 iulie).

25
/06
/23

Luna iulie aduce în cinematografele din România trei filme de festival care merită atenţie: "În bătaia focului", al germanului Christian Petzold, "Mi-e silă de mine", al norvegianului Kristoffer Borgli, şi "Falcon Lake", al canadienei Charlotte Le Bon.

23
/06
/23

Fundația Calea Victoriei vă invită joi, 29 iunie, de la ora 19:00, la Palatul Bragadiru, în compania istoricului Anita Sterea, la un eveniment de excepție care va avea loc în sala de bal: Palatul Bragadiru – Istorie, poveşti şi loisir.