In Memoriam Tatiana Iekel – „Micii burghezi”, de Maxim Gorki, la TVR 2
https://www.ziarulmetropolis.ro/in-memoriam-tatiana-iekel-micii-burghezi-de-maxim-gorki-la-tvr-2/

În această seară (16 octombrie), de la ora 21.10, iubitorii teatrului pot vedea,  la TVR 2,  „Micii burghezi”, de Maxim Gorki, un spectacol In Memoriam Tatiana Iekel.

Un articol de Petre Ivan|16 octombrie 2017

Tatiana Iekel s-a născut la 10 octombrie 1932 la Iaşi, oraș în care mama sa a fost actriţă la Teatrul Naţional.

 A absolvit în 1952 Institutul de Artă Cinematografică, București. După absolvirea facultăţii, a urcat pe scena de spectacole a Teatrului ‘Constantin Nottara’ (actualul Teatru Mic), unde a jucat până când a ieșit la pensie.

De la debutul său în 1952, îndrăgita actriță a creat peste 70 de roluri. În anul 1986, Tatiana a jucat la Teatrul Foarte Mic în piesa lui Leonid Zorin, ‘Bărbatul și …femeile’. În acest spectacol, pus în scenă de Nae Caranfil și care dura o oră și jumătate, Tatiana Iekel interpreta nouă roluri.

A revenit la Teatrul Mic după o pauză de câțiva ani, la solicitarea regizoarei Cătălina Buzoianu. Astfel, în 2005, a jucat într-o compoziție remarcabilă, în piesa ‘Cum gândește Amy’, de David Hare (r. Cătălina Buzoianu). În acelaşi an a jucat în filmul ‘Fix alert’, în regia fiului său, Florin Piersic Jr.

Tatiana Iekel a jucat și pe scena Teatrului Odeon, unde a evoluat în spectacolul ‘joi Mega.Joy’, în regia lui Radu Afrim.

În 2010, în cadrul Galei Premiilor UNITER, actriţa a primit Premiul pentru întreaga activitate.

Anul trecut, Tatiana Iekel a interpretat-o pe Evelina in filmul ”Sieranevada”, regizat de Cristi Puiu, rol pentru care a primit o nominalizare  la Premiile Gopo la categoria ”cea mai buna actriță in rol secundar”.

Tatiana Iekel a fost căsătorita cu Florin Piersic între anii 1962 – 1974 și este mama actorului si regizorului Florin Piersic Jr. S-a stins din viață anul acesta, la vârsta de 84 de ani

***

„Micii burghezi”, de Maxim Gorki, o producţie 1973

Traducerea Ema Beniuc

În distribuție: Petre Gheorghiu, Dina Cocea, Ștefan Iordache, Tatiana Iekel, Costel Constantin, Dionisie Vitcu, Doina Tămaș, Florina Cercel, Boris Ciornei, Nicolae Pomoje, Olga Tudorache, Tamara Buciuceanu, Natalia Arsenie, Constantin Dinescu, Elena Petrov, Mihai Dinvale, Eftimie Popovici, Petre Nicolau

Scenografia Doina Levința

Adaptarea și regia Sorana Coroamă Stanca

„Micii burghezi” – Program de difuzare:

TVR 2:  luni, 16 octombrie, ora 21.10

TVR MOLDOVA: duminică, 15 octombrie, ora 16.00

TVR Internațional: vineri, 13 octombrie, ora 23.00; sâmbătă, 14 octombrie, ora 18.00 (ora României)

TVR 3: duminică, 22 octombrie, ora 20.00

Foto: „Micii burghezi”, Tatiana Iekel – tvr.ro

 

30
/12
/15

Ziua Culturii Naționale va fi celebrată vineri, 15 ianuarie, de la ora 19.00, la Ateneul Român, prin spectacolul de muzică tradițională și poezie „La porțile ceriului“. Evenimentul îi are ca protagoniști pe Grigore Leșe și invitații săi.

30
/12
/15

Mihaela Drăgan (29 de ani), romă, actriță, feministă. A cunoscut, în anii din urmă, succesul în teatrul independent românesc, cu spectacole precum “Del Duma”, “La Harneală” sau “Gadjo Dildo”. Dar cine este, de fapt, Mihaela Drăgan? De unde vine? Și, mai ales, încotro se îndreaptă?

28
/12
/15

Topul celor mai bune filme ale anului este împărţit în două. Un clasament include 10 lungmetraje relevante lansate în cinematografe şi prezentate în premieră în România în 2015. Iar celălalt conţine alte 10 titluri îndrăzneţe proiectate exclusiv în festivaluri din ţară.

28
/12
/15

Casa de producție TVR propune să încheie anul cu un film special – „Aerisirea”, regizat de Silviu Jicman, după un text de Iosif Naghiu, cu Mircea Diaconu, Dan Condurache, Șerban Ionescu, Petrică Nicolae, a cărui acțiune este plasată în 13 iunie 1990. Va fi difuzat azi, 28 decembrie, ora 20 :10, la TVR 2.

23
/12
/15

Revista Forbes a publicat obișnuitul său top 10 al celor mai rentabile vedete de la Hollywood, care în 2015 conține pe primele cinci poziții numele a patru actrițe. Mai slab plătite decât colegii lor bărbați, actrițele se dovedesc mai rentabile pentru producătorii de film.

23
/12
/15

Cu câteva zile înainte de marea sărbătoare creștină, am văzut cel mai frumos sincer şi curat spectacol de Crăciun adresat copiilor şi părinţilor, la ARCUB, sala Gabroveni, pus în scenă sub umbrela Companiei Passe-Partout Dan Puric, „Minunea unui copil – spectacol de Crăciun”, în regia Alexandrei Neacșu, într-o sală plină cu pitici, mămici, bunici, tătici.