Încă o săptămână de expoziție, sub sigla Contemporanii
https://www.ziarulmetropolis.ro/inca-o-saptamana-de-expozitie-sub-sigla-contemporanii/

Miercuri, 30 iulie, la ora 19:00, se va desfăşura evenimentul de închidere al expoziţiei de pictură “Insula Eternei Primăveri”,  în spaţiul expoziţional Symposium (Biblioteca Naţională a României, Bulevardul Unirii nr. 22).

Un articol de Liliana Matei|24 iulie 2014

Expoziția, rod al taberei de creație din Madeira, Portugalia (din cadrul proiectului Contemporanii), s-a bucurat de un real succes, fiind primită cu bucurie de marele public, de colecționari, de Institutul Cultural Român, de Institutul Cultural Român din Lisabona și de Uniunea Artiștilor Plastici din România.

Radu Boroianu consemna la deschidere, în data de 17 iulie:
“… Aduc multă ințelegere sistemelor de rezidență și taberelor și cred în această capacitate de a te lăsa stârnit, fie că ești în grup, fie că ești în alt spațiu decât cel obișnuit. Numai că, în ultima vreme, n-aș putea spune că vreuna din aceste întâmplări au avut efecte atât de benefice, atât de profunde ca aceasta de față (…)”
Artiștii expozanți: Dorin Coltofeanu, Teodora Coltofean, Ion Grigorescu, Ruxandra Grigorescu, Christian Paraschiv, Mihai Sârbulescu și Cristian Macovei (fotografie).

Pe lângă posibilitatea de a vedea sau revedea cele 72 de lucrări reunite în expoziție, doi dintre partenerii Contemporanii, Gemini Solutions și Asociația Identitate Culturală Contemporană (AICC), vor marca acest eveniment printr-o conferință dedicată promovării și dezvoltării aplicațiilor software de tip cultural, a cărei invitat special este istoricul Leonard Velcescu.

________________________________
Contemporanii este un proiect inițiat și derulat de Asociația Făuritori care își propune valorizarea Culturii românesti actuale prin favorizarea actului de creație, abordat într-o perspectivă unitară cu creatorul. Proiectul Contemporanii are ca obiectiv organizarea şi susţinerea de activităţi artistice şi socioculturale: schimburi culturale internaţionale, diverse manifestări artistice, tabere de pictură, expoziţii, educarea sensibilităţii estetice a publicului.

20
/07
/23

Adorați peisajele splendide și comorile arheologice și artistice, nu departe unele de altele, plus peisaje mirobolante și gastronomie de vis? Iată câteva locuri fascinante în împrejurimile Napoli: Casertavecchia, Pompeii și Ercolano, Pozzuoli și Rione Terra, Baia parțial scufundată și Cuma.

05
/07
/23

Therme Forum pentru Teatru și Arhitectură, eveniment înscris pe agenda FITS și la această ediție aniversară, i-a avut invitați pe unii dintre cei mai importanți arhitecți și critici de arhitectură din lume, printre care Tateo Nakajima, Heidi Ramsvik, Robert Hanea, Adam Flatto, Robbie Hammond, Ricky Burdett, Richard Florida, Arthur Mamou-Mani și Paul Goldberger.

04
/07
/23

Cămașa cu altiță iese din spațiul convențional de expunere și ajunge, pentru prima dată la sediul UNESCO din Paris, într-o expoziție intitulată „Umăr la umăr – Sărbătorirea comunității și a artei țesutului bluzelor tradiționale din România și Republica Moldova”.