Gabo a murit acum şase ani, pe 17 aprilie 2014, în Mexic, la 87 de ani. Volumul „Incredibila şi trista poveste a candidei Erendira şi a bunicii sale fără suflet“ (traducere din limba spaniolă de Tudora Șandru Mehedinţi) a fost publicat la Rao, în 2014. Nuvelele au fost publicate în original în 1972, dar au fost scrise în 1968, după „Un veac de singurătate“.
Un articol de Andrei Crăciun|27 aprilie 2020
Scumpe domnule Marquez,vă scriu dintr-o lume care și-a închis porțile, ferestrele, lăsând, din loc în loc, inimile deschise.
Stăm, stăm, stăm în casele noastre, așteptând cu groază și cu speranță deznodământul, ca și cum acela care ar fi scris povestea a uitat ce urmează cu noi, ne-ar fi abandonat și nu are nici măcar regrete.
Viața, chiar și așa, fără noi, totuși continuă, a venit primăvara, a trecut primăvara, și eu m-am întors la nuvelele dumneavoastră de acum o jumătate de secol, ca la un miracol, ca la un nesfârșit număr de magie, pentru a-mi lua, din nou, puterea de a îndura.
Nu cred că am greșit, acum douăzeci de ani, când v-am socotit cel mai original și mai puternic poet cunoscut din secolul XX, și nu cred că greșesc nici acum, când reiterez această idee deja veche.
Literatura dumneavoastră este o magnifică defilare de imagini, născute din strălucirea care doar în Caraibe există pe pământ și în cer.
Felul în care oamenii vorbesc, mor, învie, mor din nou, călătoresc în adâncul mărilor și în deșert – toate acestea nu se puteau naște altundeva.
V-ați moștenit, desigur, bunica în această superputere de a povesti și a repovesti legende, mituri, întâmplări nemaiauzite, fantastice și atât de adevărate. Iar bunica dumneavoastră este, bineînțeles, cel mai original și mai puternic poet necunoscut al secolului XX.
În ceea ce vă privește, nu știu niciun alt scriitor în stare să arunce în mijlocul unui text, ca un foc de artificii, această dorință legitimă a unui personaj: Vreau să fiu îngropată de vie!
Și numai nuvelele acestea de le-ați fi scris și tot ați fi fost cel mai însemnat scriitor în trecerea timpului, de la Cervantes încoace și de la dumneavoastră încolo.
Domnule Marquez, nu aș vrea să închei înainte de a vă mai face o scandaloasă confidență: viața pe pământ fără cărțile dumneavoastră, fără toate cărțile dumneavoastră, ar continua desigur să existe, dar ea ar fi zadarnică și dureroasă și goală, ca un bâlci părăsit. Acela care nu v-a cunoscut a pierdut frumusețea.
