Începe al treilea weekend al Festivalului Internaţional de Teatru de Stradă – B-Fit in the Street!
https://www.ziarulmetropolis.ro/incepe-al-treilea-weekend-al-festivalului-international-de-teatru-de-strada-b-fit-in-the-street/

După ce spectacolele de teatru de stradă din primele două weekenduri de festival au adunat mii de bucureşteni şi turişti pe străzile Capitalei, B-FIT in the Street! revine, de astăzi (între 14 şi 16 iulie), cu o nouă rundă de reprezentaţii în premieră.

Un articol de Petre Ivan|14 iulie 2017

Organizat de Primăria Capitalei prin ARCUB, cel mai mare eveniment de profil din ţară, Festivalul Internaţional de Teatru de Stradă Bucureşti aduce, pe parcursul celor cinci weekenduri din luna iulie, 40 de spectacole internaţionale şi peste 300 de artişti din nouă ţări.

Bizarerii Baroce

Programul celui de-al treilea weekend se remarcă prin reprezentaţii de excepţie, care se vor desfăşura în cinci zone cheie: Piaţa Universităţii, Centrul Istoric, Piaţa George Enescu, Calea Victoriei şi Piaţeta Odeon.

De vineri până duminică, între orele 19 şi 23 bucureştenii se pot întâlni cu percuţioniştii Batucada from Lanzarote din Spania, cu artiştii pe catalige de la Enchanted Garden sau cu toboşarii din Marea Britanie de la Spark.

Sâmbătă, 16 iulie, Parada B-Fit in the Street! începe la ora 22:20 şi aduce pe Calea Victoriei ritmurile braziliene de samba cu influenţe africane ale toboşarilor spanioli Batucada from Lanzarote, show-ul vizual şi acustic greu de uitat al artiştilor britanici de la Spark.

În completarea dansului energic al muzicienilor percuţionişti, artiştii pe catalige de la Enchanted Garden transformă Calea Victoriei într-o grădină magică şi plină de culoare, ajutaţi de pleiada de libelule, furnici, albine şi alte creaturi vesele din spectacolul Invazia (Teatrul Masca).

Păstrând nota dinamică, programul B-FIT in the Street! din perioada 14 – 16 iulie cuprinde şi spectacole fixe în Piaţa Universităţii, Piaţeta Odeon, Piaţa George Enescu şi Centrul Istoric.

Vineri, 15 iulie, în Piaţa Universităţii, producţia românească a tinerilor artişti de la Flamestorm va avea două reprezentaţii: 21:40 – 22:00 şi 22:15 – 22:35.

Enchanted garden

Şi, pentru că nici un weekend la B-FIT in the Street! nu poate exista fără teatru de stradă produs în România, spectacolul Bizarerii baroce (Teatrul Masca), în regia lui Mihai Mălaimare aduce în Centrul istoric, vineri, 14 iulie, de la ora 19:00 grandoarea secolului 18 în Europa.

Pasiunea, creativitatea şi prietenia sunt forţele motrice din spatele trupei OK World Wide, prezentă în festival cu spectacolul Street life, un mix de acrobaţii, freerunning şi parkour pe muzică hip hop.

Artiştii autodidacţi de la OK World Wide au ajuns în semifinalele Britain’s Got Talent şi au câştigat titlul echivalent în România. Spectacolul va avea două reprezentaţii în fiecare seară din acest weekend, în Piaţeta Odeon (20:30 – 20:45 şi 21:30 – 21:45).

O poveste muzicală pe o scenografie mereu în schimbare, poate fi văzută în cadrul spectacolului Bal des Anges, care va avea loc în Piaţa George Enescu, sâmbătă, de la ora 21:30. Spectacolul are programată o singură reprezentaţie în cadrul festivalului.

Festivalul Internaţional de Teatru de Stradă B-FIT in the Street! 2017 continuă până la finalul lunii cu spectacole programate şi în weekendurile 21 – 23 iulie şi 28 – 30 iulie.

Programul complet al Festivalului, aici.

Foto: B-Fit in the Street – facebook

02
/02
/24

În perioada 5 – 23 februarie 2024, Elite Art Gallery vă invită la expoziția artistului Leo Dolghier Oleg, „Symbiosis”, curatoriată de istoricul de artă, Felicia Acsinte. În cadrul vernisajului, care va avea loc pe data de 8 februarie, începând cu ora 18:00, expoziția va fi îmbogățită cu un element interactiv și dinamic, prezentat de artistul performer, Alexandru Medinschi, completând astfel călătoria vizuală printr-o experiență captivantă.

02
/02
/24

„Apropo de poveste” este despre poveste, poveștile în care credem cu toții și pe care ne place să le ascultăm. Dar povești reale, din socialul imediat. Proiectul propune un laborator de teatru dedicat tinerilor absolvenți, care combină ateliere pe estetici teatrale neconvenționale (măști, teatru-dans, teatru de animație) cu tematici sociale pentru a produce două producții noi de teatru, inovatoare.

31
/01
/24

RECOMANDĂRI Ziarul Metropolis vă recomandă, în prima lună din an, o întoarcere în fabuloasa lume a cărților. Biblioteci, obsesii, mistere, personaje și o pasiune salvatoare, în 3 cărți despre cărți, care fac deliciul oricărui iubitor de literatură.

31
/01
/24

Povestea din Ivona, Principesa Burgundiei de Witold Gombrowicz, cel mai mare dramaturg polonez, este adusă în contemporaneitate de Andrei și Andreea Grosu, la Teatrul Nottara, într-o montare inedită, tulburătoare, care îi va oferi spectatorului ocazia să se privească într-o oglindă a adevărului frust, neîndulcit. Premiera oficială are loc pe 9 februarie, la Sala „George Constantin”, de la ora 19:30.

31
/01
/24

În februarie, pe HBO Max ai conținut nou de urmărit în fiecare zi a lunii! Cu 29 de titluri noi, este la alegerea ta dacă vrei să urmărești cele mai noi filme, seriale, documentare, animații de pe HBO Max sau, de ce nu, să te pui la curent cu altele dintre sutele de titluri care sunt deja pe platformă.