Începe caravana „Verde-n față” cu proiecții de film în aer liber
https://www.ziarulmetropolis.ro/incepe-caravana-verde-n-fata-cu-proiectii-de-film-in-aer-liber/

Proiectul „Verde-n faţă”, implementat de asociaţiile Bloc Zero şi Mai Mult Verde şi susţinut de HeidelbergCement România, continuă în luna iunie cu o caravană de film şi acţiuni de protejare a mediului. Proiecţiile de film vor avea loc în aer liber şi vor fi dublate de evenimente de ecologizare şi de amenajare a unor spaţii de colectare separată.

Un articol de Petre Ivan|3 iunie 2021

Accesul la proiecțiile #Verdenfață este gratuit și se face în limita locurilor disponibile. Purtarea măștii în spațiul de proiecție este obligatorie pe toată durata evenimentului. Evenimentele vor avea loc respectând toate măsurile de siguranță pentru prevenirea răspândirii virusului COVID-19, pe baza reglementărilor aflate în vigoare.

Programul proiecțiilor este următorul:
• 5 iunie, ora 20:30 – în fața Bibliotecii „Mihai Eminescu” Bicaz (jud. Neamț)
Pierdem Alaska (r. Tom Burke, Irlanda, 2018, 82 min)
• 12 iunie, ora 20:30 – Băița (jud. Hunedoara)
Seria Copiii pot salva planeta (r. Dylan D’Haeze, SUA, 2018, 35 min, 19 min, 26 min)
• 18 iunie, ora 20:30 – Parcul Central Fieni (jud. Dâmbovița)
Redescoperirea (r. Phie Ambo, Danemarca, 2019, 77 min)

Mai multe informații despre Caravana #Verdenfață

Pe 5 iunie, de Ziua Mediului, în Bicaz (jud. Neamț) se va proiecta în aer liber lungmetrajul Pierdem Alaska în regia lui Tom Burke. Proiecția va urma unei acțiuni voluntare de ecologizare în diferite zone ale orașului, organizată de Asociația Mai Mult Verde alături de Primăria orașului Bicaz și Asociația Bicazul Nostru. Mai multe detalii găsiți în evenimentul de pe Facebook.

Pe 12 iunie, în comuna Băița (jud. Hunedoara), va avea loc proiecția seriei de filme Copiii pot salva planeta care include trei scurtmetraje regizate de un adolescent de 14 ani: Totul este conectat, Plasticul e veșnic și Punctul critic. Cu această ocazie, în cadrul Școlii Gimnaziale Băița, se va organiza „Colțul verde”, un spațiu de informare și colectare separată.

Pe 18 iunie, Caravana Verde-n față se încheie cu evenimentul din orașul Fieni (jud. Dâmbovița) în cadrul căruia va putea fi urmărit lungmetrajul Redescoperirea și vor fi amenajate câteva puncte de informare și colectare separată în spațiile Liceului „Aurel Rainu” Fieni.

Verde în față – ce a fost și ce va urma

În luna aprilie au avut loc atelierele de formare pentru profesori în utilizarea filmului de mediu ca instrument educațional folosind platforma gratuită http://kinoteca.bloczero.ro/.

După caravana din luna iunie, proiectul continuă și în iulie cu o tabără creativă interdisciplinară în cadrul căreia 24 de adolescenți vor învăța să documenteze, prin mijloace artistice, diverse aspecte ale problemelor de mediu întâlnite în comunitățile lor.

În toamnă, proiectul se va încheia cu realizarea unei reviste de bandă desenată, ilustrate de desenatori profesioniști, pornind de la poveștile adunate de adolescenți pe parcursul programului.

Sinopsisuri filme:

“Pierdem Alaska” (Irlanda, 2018, 82’34”), regizat de Tom Burke

Așezat deasupra unei părți a permafrostului aflate în proces accelerat de topire și amenințat de eroziunea coastei ca urmare a impactului apelor rezultate în urma acestei topirii, Newtok, Alaska se preconizează a fi primul oraș american pierdut în procesul de schimbare climatică. Filmul spune povestea unei comunități care se confruntă cu un dezastru care se derulează cu încetinitorul: alunecări de teren, râul care devine din ce în ce mai puternic cu fiecare an care trece și, în cele din urmă, pierderea treptată a clădirilor.

“Copiii pot salva planeta: Totul este conectat” (35’45”) regizat de Dylan D’Haeze

Toate acțiunile noastre au un impact direct asupra planetei și a calității vieților noastre. Dylan D’Haze, un tânăr cineast în vârstă de 14 ani, explorează diverse maniere în care comunitățile pot contribui la dezvoltarea unor strategii de tip zero risipă (zero waste) și la crearea unui mod de viață sustenabil pentru locuitorii de azi ai planetei, dar mai ales pentru generațiile de mâine.

“Copiii pot salva planeta: Plasticul e veșnic” (19’26”) regizat de Dylan D’Haeze

Ce se întâmplă când arunci plasticul la gunoi? Cineastul Dylan D’Haeze decide să urmărească traseul deșeurilor de plastic până la punctul terminal: oceanul, devenit o groapă de gunoi accidentală, dar și un sistem de transport pentru nenumăratele fragmente de plastic care eșuează apoi pe țărmuri din toate colțurile lumii. Dar și în farfuriile noastre, sub forma particulelor de plastic ingerate de pești și alte vietăți marine.

“Copiii pot salva planeta: Punctul critic” (26’31”) regizat de Dylan D’Haeze

Indiferent în ce parte a planetei locuim, există un subiect care ne privește pe toți: schimbările climatice. Dar ce presupune acest fenomen și ce putem face în legătură cu el? Tânărul cineast Dylan D’Haeze explorează impactul acțiunilor umane asupra planetei, începând cu efectul de seară care duce la acidificarea oceanelor la felul în care agricultura industrializată contribuie la creșterea nivelului de metan din atmosferă.

“Redescoperirea” (Danemarca, 2019, 77’04”) regizat de Phie Ambo

Un fost teren imobiliar aflat în apropiere de centrul orașului Copenhaga este pus la dispoziția unui grup de 47 de copii. În acest spațiu reluat în stăpânire de vegetație sălbatică, copiii au parte timp de 10 săptămâni de un program de școală alternativ, unde au șansa să descopere cât de multe lucruri ne poate învăța natura.

Pentru informații proaspete urmăriți site-ul și platformele de social media:

Site www.bloczero.ro
Facebook https://www.facebook.com/bloczero
Instagram https://www.instagram.com/bloc.zero/

 

16
/11
/20

Turismul montan din România pe cât este de frumos și apreciat, pe atât este de periculos pentru cei care se încumetă să-l cunoască din inconștiență sau pentru a-și testa limitele. Dragostea de munte face din ei victime inclusiv astăzi când salvamontiști extrem de bine pregățiți și echipați își pun în pericol propria viața pentru a o salva pe a lor.

13
/11
/20

Abordări artistice neconvenționale, care deschid noi și surprinzătoare perspective asupra condiţiei umane, scurtmetrajele incluse anul acesta în Competiția Internațională a BIEFF propun noi maniere de raportare asupra feminității și a corporalității, invitând totodată spectatorii să privească dincolo de aparențe, la limita dintre real și ireal.

12
/11
/20

La Muzeul Național al Țăranului Român,  sâmbătă, 14 noiembrie 2020, publicul este așteptat la evenimentul intitulat Noaptea Europeană a Muzeelor. Cu această ocazie se pot vizita trei expoziții temporare. Organizatorii au pregătit, de asemenea, o proiecție în aer liber. Anul acesta, expoziția permanentă va fi închisă, deoarece clădirea monument istoric din Șoseaua Kiseleff nu a […]

12
/11
/20

Programele Documentary Mondays și Fiction Tuesdays de la Centrul Ceh continuă săptămâna următoare în format online, pe platforma DAFilms.com.

05
/11
/20

Cea de-a 7-a ediție a festivalului online de film documentar luna.doc se prelungește până pe 15 noiembrie pentru a da cât mai multor liceeni și profesori interesați șansa de a participa la proiecții de film și discuții pe marginea fenomenului știrilor false.

04
/11
/20

UrbanEye Film Festival 2020 începe astăzi și propune cinci zile de filme documentare, discuții și dezbateri despre orașe, comunități și locuitorii acestora.

04
/11
/20

Avea aproape 5 ani, iar Aurel Vlaicu a luat-o să o „daine” cu planorul construit în şura casei părinteşti. În cea de-a opta ediţie a emisiunii „Adevăruri despre trecut”, difuzată de TVR 1 miercuri, 4 noiembrie, ora 22.00, are în centrul său Aviaţia Militară Română.

02
/11
/20

Cea de-a 11-a ediție a Les Films de Cannes à Bucarest s-a încheiat aseară. Timp de 10 zile spectatorii s-au putut bucura de proiecțiile outdoor și drive-in dar și de programul online din Orange TV Go unde, pe lângă selecția ‘Best-of’ de filme premiate în anii trecuți la Cannes, spectatorii au avut ocazia să vizioneze filmele românești din Avanpremierele Toamnei.