Începe Divan Film Festival: filme, teatru, concerte și demonstrații culinare
https://www.ziarulmetropolis.ro/incepe-divan-film-festival-filme-teatru-concerte-si-demonstratii-culinare/

Vineri, 18 august, în Craiova, începe cea de-a opta ediţie a Divan Film Festival, singurul festival dedicat filmelor, muzicii şi artei culinare balcanice. În programul festivalului se regăsesc 18 filme de lungmetraj, 20 de scurtmetraje, o piesă de teatru, concerte şi demonstraţii culinare.

Un articol de Liliana Matei|17 august 2017

Filmul care va deschide ediția dedicată amorului balcanic este Burek/ Bourek (r. Vladan Nikolic, Grecia/Cipru/SUA, 2016), o comedie dulce-amăruie în care protagoniștii călătoresc, mănâncă și se iubesc în insula ficțională Chronos. Proiecția filmului va fi precedată de concertul celebrei trupe de muzicanți romi din satele Clejani și Zece Prăjini, Mahala Rai Banda.

Alte două evenimente muzicale completează programul festivalului: Trio Solaar, un ansamblu format din trei tineri muzicieni cu o bogată experiență solistică, camerală și orchestrală, va concerta luni, 21 august, iar deja tradiționalul concert IMPEX, trupă cunoscută drept importatoare și exportatoare de sunete muzicale din diferite universuri (rock, house, muzică etnică, muzică clasică contemporană, manele), va avea loc miercuri, 23 august, în Port Cultural Cetate.

Parteneriatul cu festivalul de teatru Ideo Ideis continuă și anul acesta cu un spectacol al trupei Playhood, format din adolescenți de la „Clubul de educație alternativă” din Ferentari. Astfel, sâmbătă, 19 august, de la ora 20.00, la Teatrul Național “Marin Sorescu” din Craiova (Sala Studio), se va juca “Home”, povestea unor adolescenţi dintr-un centru de reeducare pentru minori. Închişi, izolaţi de societate şi forţaţi să urmeze o mulțime de reguli, aceștia sunt convinși de „băiatul nou” să evadeze. “Home” este despre vârsta adolescenţei şi despre tot ceea ce vine la pachet cu asta: alegeri greşite, rebeliune, dispreţ faţă de orice fel de autoritate, lipsa de modele, asumarea sau neasumarea unui destin.

Nici demonstrațiile culinare nu lipsesc din programul acestei ediții. Unul dintre invitații tradiționali ai festivalului este Mircea Groza, care face adevărate demonstraţii de virtuozitate gastronomică, arătându-ne cum se poate reconstitui bucătăria romană din preparate actuale, dar şi cea dacică, graţie descoperirilor arheologice. Mircea Groza revine la Port Cetate luni, 21 august, pentru un show culinar de zile mari.

Marți, 22 august, schimbăm meniul balcanic cu unul spaniol grație lui Alejandro Barrachina Domenech: burtă de vită a la Madrid, tortilla española, paella valenciana, caracatiță “A Feira” din Galicia, roșii varietate roz din Barbastro cu ulei din măsline extra virgin și sare de mare grosieră.

Nicu Dumitru reprezintă la Divan Film Festival anul acesta bucătăria tradițională țigănească și ne aduce ștevie împletită ursărească și sax aj mas (varză cu carne). Le degustăm miercuri, 23 august. Tot miercuri, 23 august, de la ora 21.30, va avea loc și proiecția aniversară a filmului care a lansat-o pe Rona Hartner, şi care a câştigat un premiu César pentru cea mai bună muzică (patru dintre piesele de pe soundtrack fiind semnate de Adrian Minune), Gadjo Dilo. Proiecția are loc la 20 de ani de la premieră și se va întâmpla în prezența actriței principale, Rona Hartner.

Pentru mai multe detalii accesați programul Divan Film Festival.

Divan Film Festival va avea loc în perioada 18 – 20 august în Craiova (Centrul Vechi și Inspire Cinema), iar în perioada 21 – 26 august în Port Cultural Cetate din județul Dolj. Intrarea este liberă la toate proiecțiile și concertele Divan Film Festival.

În timpul desfășurării festivalului, camparea este gratuită în Portul Cultural Cetate, iar înscrierile se pot face printr-un mesaj transmis pe pagina de Facebook a Divan Film Festival.

Divan Film Festival este un proiect cultural organizat de Fundația pentru Poezie “Mircea Dinescu” și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, cu sprijinul Primăriei Municipiului Craiova, Centrului Național al Cinematografiei, Consiliului Județean Dolj, Uniunii Cineaștilor din România și Institutului Cultural Român.

Parteneri instituționali: Biblioteca Județeană Alexandru și Aristia Aman.

Foto sus: Burek/ Bourek (r. Vladan Nikolic, Grecia/Cipru/SUA, 2016)

Citiţi şi:
26
/11
/21

INTERVIU „Cu fiecare film am impresia că învăţ ceva nou despre meseria de actor”, afirmă într-un interviu cunoscutul actor franco-algerian Kad Merad, progatonist în comedia „Succes de public” („Un triomphe”, 2020), regizată de Emmanuel Courcol şi disponibilă în prezent în cinematografele din România.

22
/11
/21

„Titane”, cel mai șocant film al anului, ajunge în cinematografele din România din 3 decembrie, distribuit de Independența Film. Catalogat drept thriller psycho-sexy, „Titane” a stârnit valuri de șoc la Cannes, mai mulți spectatori pierzându-și cunoștința în timpul proiecției.

22
/11
/21

Primele trei filme din seria „Matrix” vor fi difuzate de Warner TV în luna decembrie, în așteptarea celui de-al patrulea lungmetraj, „Renașterea/ Resurrections”, care va fi lansat în preajma Crăciunului.

22
/11
/21

Viaţa grea din Gaza, violenţele asupra palestinienilor din teritoriile ocupate, agresiunile asupra femeilor în lumea arabă sau problema refugiaţilor se numără printre subiectele tratate de o serie de documentare care completează programul ediţiei din acest a Festivalului Filmului Palestinian.

17
/11
/21

Regizat de britanicul Edgar Wright, „Last Night in Soho” (2021) stă pe o idee grozavă. Ia un reflex des întâlnit al multora dintre noi, idealizarea unei anumite perioade, şi îl aruncă în aer cu stil.

10
/11
/21

CRONICĂ DE FILM Mi-e neaşteptat de greu să scriu despre „La civil” (2021), deşi e un film pe care am fost nerăbădător să îl văd. „Waiting for August” (2014), documentarul cu care a debutat Teodora Mihai, regizoare din Belgia, dar de origine română, m-a impresionat când l-am văzut şi încă îi port o amintire puternică.