Începe FEST-FDR2016!
https://www.ziarulmetropolis.ro/incepe-fest-fdr2016/

Astăzi are loc deschiderea oficială a Festivalului European al Spectacolului – Festival al Dramaturgiei Româneşti, FEST-FDR2016! Evenimentul este organizat de Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” Timişoara în perioada 25 – 30 septembrie 2016, cu susţinerea Ministerului Culturii şi al Primăriei Municipiului Timişoara.

Un articol de Liliana Matei|25 septembrie 2016

Asumându-și direcțiile stabilite prin programul propus pentru Capitala Europeană a Culturii 2021, FEST-FDR2016 propune un eveniment plasat sub semnul urgenței și, în egală măsură, al diversităţii. De la teme legate de individ şi de societate până la situaţii de viaţă tratate cu implicare, cu umor şi, totodată, cu asumată responsabilitate, de la teatru la dans şi film, de la spectacole pe texte româneşti la reprezentaţii în aer liber ale trupelor din străinătate, dezbateri și lansări de carte, FEST-FDR2016 se racordează profund la prezentul imediat.

Festivalul debutează duminică, 25 septembrie, ora 19.00, în Sala Mare a Teatrului Naţional, cu evenimentul de deschidere, acesta fiind urmat de MESH / OverDose, spectacol al companiei de dans Eva Duda din Ungaria, în aceeaşi seară, de la ora 22 fiind programat și SUMMIT_2.0, primul spectacol outdoor al festivalului, prezentat în Piaţa Victoriei, în fața Teatrului Național, de către deja foarte cunoscuta companie Osmego Dnia din Polonia. Serile următoare, programul festivalului cuprinde spectacole pe texte româneşti, cum ar fi: MaRó de Csaba Székely, regia Andi Gherghe, Studio Yorick, Târgu Mureş; Secretul fericirii de Alexandru Popa, regia Vlad Zamfirescu, Godot Café Teatru & Asociaţia Catharsis; Anul dispărut.1989 de Peca Ştefan, regia Ana Mărgineanu, Teatrul  Mic; Ai mei erau super!, text colectiv, regia Cristian Ban, Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad; Casa cu pisici, un spectacol de Radu Iacoban, Teatrul  Mic; Tihna de Attila Bartis, regia Radu Afrim, Teatrul Naţional Târgu Mureş – Compania Tompa Miklós; Pisica verde de Elise Wilk, regia Bobi Pricop, Teatrul  „Luceafărul” Iaşi şi Antisocial, un spectacol de Bogdan Georgescu, Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu.

Teatrul „Mihai Eminescu”  din Timişoara este prezent în festival cu spectacolele Say it now! de Mihaela Michailov și Marcelino Martin Valiente; Vorbeşte cu mine, un spectacol de Ion-Ardeal Ieremia şi Avioane de hârtie de Elise Wilk, regia Ion-Ardeal Ieremia.

Prezent pentru prima oară la FEST-FDR, Teatrul Masca oferă publicului două spectacole în aer liber: Vânt de primăvară şi Zidul. De asemenea, în cadul festivalului va avea loc şi conferinţa Convenţia. Între teatrul de mască şi teatrul firescului susţinută de Mihai Mălaimare.

Și pentru că FEST-FDR este un festival al artelor,  marţi, 27 septembrie, de la ora 19.00, la Cinema City, Teatrul Național prezintă în parteneriat cu Iulius Mall Timișoara și Cinema City, avanpremiera națională a filmului artistic Inimi cicatrizate, în regia lui Radu Jude, peliculă câștigătoare a Premiului Special al Juriului și a Don Quijote Prize oferit de International Federation of Film Societies în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Locarno (premiera în cinematografele din România este programată pentru 18 noiembrie, pelicula fiind distribuită de microFILM).

Finalul acestei ediții a FEST-FDR va fi marcat vineri, 30 septembrie, de două evenimente ale secțiunii FEST: Salonul nr. 6 / Underground, coregrafia Radu Poklitaru, spectacol al Kiev Modern Ballet (Ucraina),  urmat de spectacolul în aer liber cu Pescăruşul după A.P. Cehov, prezentat de Voskresinnia Theatre, de asemenea din Ucraina.

Biletele la spectacolele indoor se găsesc la Agențiile Teatrului Național (Agenția „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2 și Agenția „Sala 2”, Parcul Civic), zilnic între orele 11.00-19.00 sau online pe www.tntimisoara.com. Accesul la spectacolele OUTDOOR este liber.

Click aici pentru a vedea programul festivalului!

02
/02
/24

„Apropo de poveste” este despre poveste, poveștile în care credem cu toții și pe care ne place să le ascultăm. Dar povești reale, din socialul imediat. Proiectul propune un laborator de teatru dedicat tinerilor absolvenți, care combină ateliere pe estetici teatrale neconvenționale (măști, teatru-dans, teatru de animație) cu tematici sociale pentru a produce două producții noi de teatru, inovatoare.

31
/01
/24

RECOMANDĂRI Ziarul Metropolis vă recomandă, în prima lună din an, o întoarcere în fabuloasa lume a cărților. Biblioteci, obsesii, mistere, personaje și o pasiune salvatoare, în 3 cărți despre cărți, care fac deliciul oricărui iubitor de literatură.

31
/01
/24

Povestea din Ivona, Principesa Burgundiei de Witold Gombrowicz, cel mai mare dramaturg polonez, este adusă în contemporaneitate de Andrei și Andreea Grosu, la Teatrul Nottara, într-o montare inedită, tulburătoare, care îi va oferi spectatorului ocazia să se privească într-o oglindă a adevărului frust, neîndulcit. Premiera oficială are loc pe 9 februarie, la Sala „George Constantin”, de la ora 19:30.

31
/01
/24

În februarie, pe HBO Max ai conținut nou de urmărit în fiecare zi a lunii! Cu 29 de titluri noi, este la alegerea ta dacă vrei să urmărești cele mai noi filme, seriale, documentare, animații de pe HBO Max sau, de ce nu, să te pui la curent cu altele dintre sutele de titluri care sunt deja pe platformă.

30
/01
/24

În luna februarie, „Noaptea Albă a Filmului Românesc” este dedicată unui apreciat cineast, reprezentant al Noului Val în cinematografie: Cătălin Mitulescu regizor, scenarist şi producător. TVR Cultural, TVR Internațional și TVR Moldova invită telespectatorii în noaptea de sâmbătă, 3 spre 4 februarie, la un maraton cinematografic alături cele mai reprezentative şi premiate creaţii semnate de Cătălin Mitulescu.

30
/01
/24

Într-un spectacol-colaj mod portret, „Caracatița“, care marchează și prima întâlnire artistică a Catincăi Drăgănescu cu Teatrul Masca, regizoarea stratifică familia disfuncțională contemporană, în care părintele se cunoaște prin „Copilul meu, niciodată!”, iar copilul pare mai degrabă nevoit să se crească singur și, deloc întâmplător, să-și găsească refugiul în abuzul de substanțe.

30
/01
/24

Pentru pasionații de muzică cultă, apare o noutate pe segmentul evenimentelor live: o nouă serie de concerte va avea loc periodic, la Sala Dalles din Capitală, sub titulatura Musical Extravaganza: evenimentele aduc intensitatea şi culoarea operei și operetei într-un cadru mai personal, prin concerte cu repertoriu specific dar şi alte tipuri de sonorităţi, în adaptare clasică şi interpretarea unor nume consacrate ale scenei lirice.