Începe maratonul teatral, la Sibiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/incepe-maratonul-teatral-la-sibiu/

A început numărătoarea inversă pentru maratonul teatral. La sfârşitul acestei săptămâni, Sibiul găzduieşte festivalul “25 de ore de teatru non-stop”.

Un articol de Ziarul Metropolis|4 aprilie 2014

 

Spectacole de teatru inedite și conferințe de excepție invită sibienii să respire teatru timp de 25 de ore neîntrerupt.

Sâmbătă, la ora 19.00, Asociația Culturală BIS fluieră startul maratonului de teatru independent la sala Thalia cu spectacolul de gală „Mă scoți din sărite”. Entuziasmul și dinamismul se păstrează în 12 locații diferite până duminică, târziu în noapte.

Această inițiativă curajoasă, originală și încărcată de pasiune pentru teatru se află anul acesta la a patra ediție. Spectatorii sunt provocați să respire teatru, să absoarbă trăiri și reflecții ale actorilor, să râdă cu lacrimi și să se plimbe prin lumi mai mult sau mai puțin cotidiene împreună cu personajele timp de o noapte, o zi și-o noapte.

Maratonul teatral este condus spre linia de sosire duminică la ora 20.30 la Oldies Pub Centru, cu spectacolul „LSD Theatre Show” (foto sus). Uneori spectacolul este puternic și schimbă cutume. Alteori spectatorii se prăbușesc fără suflare și nu rămâne nimic în urma lor. Doar fum și o căldură stranie, ca în urma unui foc de armă. Chiar și actorii afirmă că „LSD Theatre Show nu este teatru. Este spectacol.”

Încheierea festivalului va fi sărbătorită începând cu ora 22.00, tot la Oldies Pub, pe acorduri de acordeon, chitară și versuri de voie bună alături de formația Lipicioșii. Lor li se vor alătura mai bine de 20 de artiști pe scenă. În continuare, MC Matli va fi responsabil de sunetele tari care ne vor ține treji la afterparty-ul de la capăt de linie. Intrarea la jam session-ul Lipicioșilor și la afterparty sunt libere și invitația este deschisă tuturor.

04
/12
/23

Turneul Național ”Duelul Viorilor” a început cu un concert sold out la Ateneul Român din București. În fața unei săli arhipline, violoniștii Liviu Prunaru, din echipa Stradivari și Gabriel Croitoru, din echipa Guarneri, arbitrați de pianistul Horia Mihail, au susținut sâmbătă, 3 decembrie, prima rundă din Duelul Viorilor.

04
/12
/23

Începutul ultimei luni a anului aduce pe scena operei din București un spectacol al Studioului Experimental în Artele Spectacolului Muzical ,,Ludovic Spiess” (DescOperă La Traviata), conferințele operei (Scena Gândirii îl va avea ca invitat pe președintele Academiei Române, istoricul Ioan-Aurel Pop), două titluri de operă (La Traviata de Giuseppe Verdi și Lohengrin de Richard Wagner) și un balet (Spărgătorul de nuci de Piotr Ilici Ceaikovski).

01
/12
/23

La sfârșit de an, Teatrul Metropolis vă propune spectacole-cadouri memorabile, multe deja consacrate, câteva noi și proaspete – toate, povești care sperăm că vă vor oferi experiența unor seri de poveste în cele două săli din strada Mihai Eminescu 89.

01
/12
/23

Cu ocazia apariţiei "Fallen Leaves" (2023), ales deja de critici cel mai bun film al anului şi lansat şi la noi cu titlul "Frunze căzătoare", platforma MUBI a pregătit o amplă retrospectivă dedicată marelului regizor finlandez Aki Kaurismäki.

29
/11
/23

Luni, pe 4 decembrie, unteatru dă startul celei de-a doua ediții a programului Teatru în Sectorul 5. Mini-stagiunea cu spectacole oferite în dar comunității din Sectorul 5 va readuce pe scena din Sfinții Apostoli nr. 44 câteva dintre cele mai iubite producții din repertoriul unteatru.