Începe !MPRO, Festivalul Național de Improvizație
https://www.ziarulmetropolis.ro/incepe-mpro-festivalul-national-de-improvizatie/

Între 23 octombrie şi 1 noiembrie, trei teatre din capitală (Teatrul de pe Lipscani, Godot Cafe şi Teatrul Elisabeta) vor găzdui ediţia a doua a Festivalului Naţional de Improvizaţie.

Un articol de Liliana Matei|21 octombrie 2014

Momente creative şi umoristice vor fi în toate cele șapte spectacole. Acestea sunt prezentate în premieră naţională și acoperă formate noi de improvizație: „Improvizaţie Muzicală”, „Improvizaţie cu obiect imaginar”, „Sketch Comedy”, „Maestro”, „Scene din viaţa lui ?”.

Festivalul se va deschide cu marea finală a Campionatului de Teatru Sport, singura competiţie în care meciurile stârnesc hohote de râs, iar aplauzele spectactorilor se transformă în note. Confruntarea decisivă pentru titlul suprem se va da între trupele Backstage Boys şi Freeze (ambele din Bucureşti) joi 23 octombrie, ora 20.00 la Teatrul de pe Lipscani. Juriul va fi format din regizorul Vlad Massaci, cel care a adus Teatrul Sport în România, actriţa şi profesoara de improvizaţie, Mihaela Sîrbu, şi publicul – expertul în divertisment.

Vineri 24 octombrie, la ora 22.00 în Godot Cafe, Mircea Tiberian și invitații lui vor rescrie istoria muzicală prin momente de spontaneitate în care se vor juca cu melodii celebre propuse de public în cadrul spectacolului O lecţie de improvizaţie muzicală cu Mircea Tiberian.

Sâmbătă 25 octombrie, în Godot Cafe, începând cu ora 19.00, spectactorii sunt invitaţi în 2014: O Odisee Pământeană, o comedie bazată pe improvizaţie, dar cu decoruri, costume şi regizor.

Seara de duminică este dedicată improvizatorilor amatori care, coordonați de doi profesioniști, se vor întrece în scene improvizate cu talent și farmec pentru a cuceri titlul de Maestro – 26 octombrie, de la 19.00, în Godot Cafe.

Un eveniment inedit, dar important pentru comunitatea improvizatorilor este lansarea primelor traduceri în limba română ale unor cărţi fundamentale din domeniu: „Impro” de Keith Johnstone şi „Improvizat” de Mick Napier. Va fi chiar și un dialog via Skype cu Mick Napier, unul dintre autori, și o proiecție a unor cursuri ținute de Keith Johnstone, inventatorul formatului Teatru Sport. Evenimentul va avea loc în Godot Cafe, duminică 26 octombrie, ora 16.00, iar intrarea este liberă.

În a doua săptămână a festivalului, !MPRO se mută la Teatrul Elisabeta. Aici vor fi ateliere de improvizaţie pentru amatori (intrare gratuită), spectacole de improvizaţie muzicală şi cu obiect imaginar (create în cadrul festivalului) şi “Scene din viaţa lui ?” (interviu cu un invitat surpriză şi cu interpretări improvizate).

În cele 10 zile de festival, !MPRO invită publicul să exploreze tainele teatrului de improvizaţie, să intre în jocul creativităţii şi să se lase cucerit de arta spontaneității.

INFO

Abonamentele şi biletele se găsesc pe www.bilete.ro, precum şi înaintea fiecărui spectacol, la intrarea în teatru.

Fanii din ţară sau cei care nu pot ajunge la marea finală a Campionatului de Teatru Sport, vor urmări confruntarea in direct prin streaming, cu sprijinul Vodafone, pe facebook.com/improfest.ro.

Programul Festivalului poate fi accesat online.

16
/11
/23

Lanțul de cinematografe HAPPY CINEMA, prezent în București, Focșani, Alexandria, Buzău, Vaslui, Botoșani, Bacău și Bistrița, se extinde cu 4 cinematografe noi în țară (București și Slobozia) și unul în Republica Moldova, Chișinău. HAPPY CINEMA, brand cu capital 100% românesc, își consolidează poziția de top ca acoperire în țară.

14
/11
/23

"În lunile octombrie şi noiembrie am stat o lună la Timișoara ca bursier: am primit o bursă de creație Taifas în colaborare cu librăria La Două Bufnițe" - scriitorul Vasile Ernu îşi împărtăşeşte impresiile despre prima ediţie a unui nou festival timişorean.

14
/11
/23

Începând de vineri spectatorii sunt așteptați undeva în (v)estul sălbatic, în România anului 1944 când cel De-al Doilea Război Mondial se apropie de final. WARBOY spune povestea plină de emoție a unui adolescent care, încercând să salveze cei doi cai ai familiei, pornește într-o călătorie inițiatică, traversând peisajul sălbatic al Munților Apuseni.

14
/11
/23

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă miercuri, 15 noiembrie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Eu cânt și muntele dansează de Irene Solà, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea Janei Balacciu Matei, carte distinsă cu Premiul pentru Literatură al Uniunii Europene 2020.

14
/11
/23

Documentarul-portret „𝑫𝒆 𝒄𝒆 𝒎𝒂̆ 𝒄𝒉𝒆𝒂𝒎𝒂̆ 𝑵𝒐𝒓𝒂, 𝒄𝒂̂𝒏𝒅 𝒄𝒆𝒓𝒖𝒍 𝒎𝒆𝒖 𝒆 𝒔𝒆𝒏𝒊𝒏” (regie: Carla-Maria Teaha), care o aduce în prim-plan pe una dintre cele mai iubite scriitoare din România, se vede, începând de astăzi, în cinematografele din România, distribuit de Bad Unicorn.

13
/11
/23

CRONICĂ DE FILM Aflată la debutul în regie, Carla Teaha propune “De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin” (2023), un documentar portret, plin de deferenţă, despre o scriitoare îndrăgită şi nonconformistă, Nora Iuga. Din 17 noiembrie, în cinematografe.

13
/11
/23

Gabriel Croitoru și Simina Croitoru, tată şi fiică, merg înainte cu ediția din acest an a Turneului Național Vioara lui Enescu la sate, în comuna Petriș, județul Arad (17 noiembrie, ora 12.30), la Deva, pe scena Sălii Pro Arte (17 noiembrie, ora 19), la Braşov, la Sala Patria (18 noiembrie, ora 19), cu finalul turneului la Bucureşti, la Sala Radio (21 noiembrie, ora 19).

13
/11
/23

Bucharest Best Comedy Film Festival și-a ales filmul câștigător dintre cele 10 participante în competiție. Marele câștigător este o comedie venită direct din Peru pe marile ecrane din România. Surori vitrege a fost ales în unanimitate de către juriul festivalului, cucerind imediat și publicul participant la Gala de închidere, când a fost anunțat drept marele câștigător.