Începe Pelicam, cel mai verde festival de film din România
https://www.ziarulmetropolis.ro/incepe-pelicam-cel-mai-verde-festival-de-film-din-romania/

Documentare despre mediu şi oameni în premieră naţională, întâlniri cu regizori străini, proiecţii de film în aer liber, mult peşte şi aer blând de vară, ateliere creative, concerte, expoziţii şi o comunitate de oameni iubitori de film şi de natură – un şir de experienţe care vor avea loc timp de 4 zile la Tulcea, pentru că de joi, 20 iunie, începe Pelicam, singurul festival de film din România dedicat mediului înconjurător.

Un articol de Petre Ivan|20 iunie 2019

Programul de filme include cele mai recente documentare de mediu, atent curatoriate, prezentate în premieră națională la Tulcea.

Proiecțiile de film și evenimentele vor avea loc în 4 locații din Tulcea, între 20 și 23 iunie: Centrul Cultural “Jean Bart”, Muzeul Avramide, Piața Civică și malul lacului Ciuperca (Pelicamp – campingul festivalului). Intrarea este liberă la toate evenimentele.

Gala de Deschidere

Documentarul The Human Element / “Elementul uman”, va deschide oficial festivalul Pelicam vineri, 21 iunie, proiectat în premieră națională de la ora 20:00 la Centrul Cultural “Jean Bart”, în cadrul Galei de Deschidere Pelicam 2019. Ceremonia de deschidere va începe la ora 19:30. Produs de unul dintre cei mai renumiți fotografi de mediu din lume: James Balog, documentarul “The Human Element” este o invitație vizuală de a conștientiza efectele schimbărilor climatice la nivel global.

Pelicam Talks: dezbateri cu regizori și cercetători străini

Pelicam Talks, discuțiile pe teme de mediu cu publicul Pelicam au devenit o parte esențială a festivalului în ultimii ani. 3 mari tematici vor fi dezbătute la ediția de anul acesta, la finalul unor proiecții de film relevante, la care vor participa invitați de renume: specialiști în ingineria mediului, regizori de film preocupați de natură, precum și fondatori ai unor asociații din România implicate în protejarea mediului și educarea pe această temă (Reper 21, Greenpeace România) și jurnaliști de investigație (Rise Project). Toate dezbaterile vor avea loc la Centrul Cultural “Jean Bart”, locație centrală a festivalului, astfel: Schimbări Climatice / Climate Change: sâmbătă, 22 iunie, de la ora 13:30; Agricultura Intensivă / Intensive farming, tot sâmbătă, 22 iunie, de la ora 15:30; respectiv Pădurile și resursele lor / Forests and their resources, discuție programată duminică, 23 iunie, de la ora 13:45.

Instalație artistică pe malul Lacului Ciuperca, pentru a încuraja reciclarea

O instalație artistică în formă de pește, la umplerea căreia poate contribui oricine: atenție, peștele se hrănește doar cu plastic! se va găsi pe plaja Lacului Ciuperca, aproape de campingul Pelicam, unde au loc proiecții de film în fiecare seară de la ora 21:30, organizate cu sprijinul Cinemobilului – Caravana Cinematografică.

Atelier de ECO-Fashion cu Glamour România

Ioana Ilie & Mihai Ghiduc (Glamour Romania) invită iubitorii de fashion la un workshop special despre provocările actuale ale industriei textile, sâmbătă, 22 iunie, de la ora 15:00 la Casa Avramide – locație centrală a festivalului. Participanții vor afla cum pot influența pozitiv starea naturii prin stilul personal și ce informații sunt utile atunci când își aleg hainele, pentru a contribui la o modă sustenabilă. Glamour România este primul titlu de presă de calitate tipărit 100% pe hârtie din surse sustenabile.

Descoperim orașul Tulcea prin povești, pe bicicletă: TOORA de Tulcea

Cei care ajung la festival au posibilitatea de a descoperi pe bicicletă orașul Tulcea și secretele lui într-un mod cu totul special: descarcă aplicația Questo și aleg traseul “Căpitanului Bidon”. Următorul pas e să rezolve indiciile cu ajutorul telefonului și deblocheze astfel povești despre locurile prin care merg, multe dintre ele neștiute de locuitorii orașului, într-un joc de explorare urbană a orașului Tulcea. Traseul este oferit gratuit și durează aproximativ două ore. Pentru o plimbare mai plăcută, alegerea unei biciclete la preț special se face din punctul de închiriere aflat în spatele gării Tulcea.

Concert COMA

Coma, una dintre cele mai cunoscute trupe de pe scena alternativă românească, va susține un concert în cadrul festivalului sâmbătă, 22 iunie, de la ora 21:30, în Piața Civică. Trupa sustine platforma Uncut.ro – o inițiativă a Greenpeace Romania care pune la dispoziția publicului un mix ambiental de sunete reale înregistrate în pădurile virgine din România  (reunite în albumul intitulat Uncut), cu scopul de a promova un viitor în care să avem păduri mai multe și mai bune decât cele de astăzi. Folosind sunetele uncut.ro, Coma a realizat acum 2 ani piesa „Cel mai frumos loc de pe pământ”.

ECO Pelicam

Anul acesta, în zona de food asigurată de festival se vor folosi doar ambalaje biodegradabile si compostabile (ex: tacâmuri, veselă). Vor fi amenajate spații de colectare selectivă pentru ca resturile organice (alimentare) și materialele biodegradabile să fie diferențiate de restul tipurilor de deșeuri. Acestea vor fi ridicate de la festival și compostate utlerior cu sprijinul Biodeck România, unul din obiectivele Pelicam pentru ediția 2019 fiind compostarea integrală a deșeurilor organice.

Atelier de reciclare pentru copii

Duminică, 23 iunie, de la ora 10:00, la Casa Avramide, va avea loc o activitate pentru copii, sub îndrumarea ilustratoarei Zelmira Szabo, prin care reciclatul devine distractiv. Copiii sunt așteptați să vină cu hârtii nefolositoare din casă (bilețele, chitanțe, ambalaje etc.), iar împreună le vor transforma în colaje. După atelier, va urma o expoziție cu lucrările copiilor.

Foto: Pelicam – www.pelicam.ro

 

 

 

18
/01
/24

CRONICĂ DE FILM Bizară, dar şi simptomatică decizia realizatorilor filmului "Klaus & Barroso" de a semna cu "regie colectivă", nenumită. Asta ar putea sugera că toţi cei trei scenarişti - Adrian Nicolae, Cosmin "Micutzu" Nedelcu şi Bogdan Theodor Olteanu -, dintre care primii doi sunt şi actori în roluri centrale, s-au ocupat de regie.

17
/01
/24

Din 16 ianuarie, filmul Klaus & Barroso, cu Cosmin „Micutzu” Nedelcu și Adrian Nicolae rulează în cinematografele din toată țara, distribuită de Forum Film. În Republica Moldova filmul va rula din 18 ianuarie, pe ecranele Cineplex.

16
/01
/24

16 ianuarie, 2024 - Cea de-a 18-a ediție a Premiilor Gopo, evenimentul anual care sărbătorește și recompensează realizările cinematografiei românești, va avea loc în 29 aprilie la Teatrul Național ,,I.L. Caragiale” din București.

16
/01
/24

Asteroid City, cel mai recent film al lui Wes Anderson, în care joacă Jason Schwartzman (The French Dispatch, The Grand Budapest Hotel), Scarlett Johansson (Black Widow, Jojo Rabbit) și Tom Hanks (Elvis, News of the World), va fi disponibil pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime începând din 20 ianuarie.

16
/01
/24

Seria ISTORII se va desfășura în perioada 15 - 30 ianuarie la Cinema ARTA, pe strada Universității nr. 3. Publicul are șansa să descopere în această perioadă, în fiecare zi de marți, o selecție de filme (scurtmetraje sau lungmetraje) curatoriate pentru a deschide conversații despre modul în care istoria este construită și transmisă cu ajutorul limbajului, imaginilor, semnelor și conceptelor.

09
/01
/24

CARTEA DE CINEMA Neaşteptată apariţie acest “Desene mişcătoare. Dialoguri despre critică şi cinema”, pe care criticul de film Andrei Gorzo şi criticul literar Mihai Iovănel - prieteni şi colegi de generaţie şi de idei - l-au scos la finalul lui 2023 la Editura Polirom.

05
/01
/24

Rebel Moon este un adevărat eveniment în universul producțiilor SF și de fantezie și rodul unor eforturi de decenii. În plus, lungmetrajul poartă semnătura lui Zack Snyder, cineastul din spatele filmelor 300 - Eroii de la Termopile, Man of Steel: Eroul și Armata celor morți.

04
/01
/24

Anul 2024 se anunţă unul bogat în filme româneşti de autor, fie ele de ficţiune, documentare sau hibride. V-am pregătit, în exclusivitate, o listă cu cele mai aşteptate titluri, care cuprinde noi filme de regizori consacraţi precum Andrei Ujică, Radu Jude, Cristi Puiu, Stere Gulea, Eugen Jebeleanu, Adrian Sitaru, Tudor Giurgiu sau Emanuel Pârvu, precum şi câteva debuturi foarte promiţătoare.

29
/12
/23

Se anunţă o lună ianuarie bogată în filme pentru care merită să te deplasezi la cinema, inclusiv la multiplexuri. Distribuitorii - mari sau mici - scot o parte din artileria grea chiar de la începutul anului. Ţi-am făcut o listă cu opt titluri de neratat.