„Indispensabilii“. Verdict: comedie!
https://www.ziarulmetropolis.ro/indispensabilii-verdict-comedie/

Aflându-mă într-una dintre sălile Naţionalului bucureştean, am putut constata următoarele aspecte cu privire la spectacolul de teatru “Indipensabilii”. Declar pe propria răspundere şi semnez pentru conformitate.

Un articol de Andrei Crăciun|13 februarie 2015

Speţa: premiera spectacolului „Indispensabilii“. E dreptul inalienabil al cronicarului să se întrebe care e treaba cu „Indispensabilii“ aceştia şi de ce spectacolul nu se numeşte – de-a dreptul – „Izmenele“.

Nu suntem în sala mare a Naţionalului, dar nici nu trebuia să fim. Îmi e dat să aflu repede – din excelentul caiet-program (atât de bun încât m-am întrebat dacă nu mai bine plec eu acasă, temându-mă că nu voi avea nimic de adăugat peste ce s-a scris deja; dar, iată, n-am plecat) – că „Indispensabilii“este o piesă care a fost scrisă de Carl Sternheim, la începutul secolului XX. Un neamţ, aşadar. Lucrul bine făcut?

Subiectul este acesta: ne aflăm într-o societate rigidă, foarte conservatoare şi în bună măsură – aşa cum sunt, de altfel, toate societăţile oamenilor – stupidă. Se întâmplă ca unei soţii, tânără desigur, de funcţionar desigur, dintr-o familie respectabilă desigur, să îi cadă indispensabilii în văzul tuturor, căci chiar atunci se întâmpla în localitate o paradă a Regelui.

De aici, un carusel de situaţii amuzante, dar, în definitiv, cumplit de triste, căci Carl Sternheim are acea calitate rară de a putea merge în inima naturii umane exact ca un glonţ.

Cine sunt actorii? Distribuţia acestui spectacol este – şi acesta nu e un adjectiv oarecare – specială. Sunt şapte actori, şapte tineri actori care joacă împreună de peste şapte ani de zile în cadrul unei trupe de comedie, de improvizaţie, numită, cum altfel?, „Improvisneyland”.

Cât durează? O oră şi patruzeci de minute, fără pauză. Nu veţi simţi curgerea timpului fiind – îndeobşte – destul de ocupaţi cu a râde în hohote.

Verdictele.

Rozana Radu în rolul Louise Maske: tânăra soţie, fremătând de dorinţe conjugale, disputată de doi bărbaţi, dacă nu chiar de trei, mai puţin de soţul aferent (un tip econom, cumpătat, cretin, care se fereşte, din raţiuni contabile, de a aduce pe lume un copil nedorit). Ştie când să fie senzuală, ştie când să pară naivă, ştie când să ofteze şi când să-şi dea ochii peste cap. Ştie când să tacă din tot trupul – până şi din gene.

Radu Ciobănaşu în rolul „Theo Maske”: tânărul soţ, cu probleme serioase la tranzitul intestinal. Nu o dată rămâne fără pantaloni, în continuarea unei parabole care nu e a lui Iisus, dar asta nu o face mai puţin însemnată. Puternic, dar ignorant, cu voce gravă, cum au de obicei cei orbiţi de drumul lor prefabricat, Theo Maske e un antierou totuşi agreabil. Iar Radu Ciobănaşu e un actor care ştie să joace un asemenea rol.

Pavel Bârsan în rolul “Franklin Versati”: poetul cuceritor, risipitor, îndrăgostit, nestatornic. Pavel Bârsan e unul dintre actori condamnaţi – de însăşi fiinţa lor, de chipul lor, cred, însă, că mai ales de sufletul lor – să fie mari comici.

Nu poţi să nu râzi când îl vezi pe Pavel Bârsan jucând. Da, trebuie că nu e exteriorul său – cu desăvârşire comic; toată povestea aceasta trebuie că vine din interior. E ceva ce nu poate fi indicat, nu poate fi numit, ceva ce poate fi doar simţit. Pavel Bârsan are ceva în el – acel ceva care îl ridică, îi oferă accesul spre o sferă aparte a umorului şi, cel mai probabil, nu doar a umorului.

Axel Moustache în rolul „Benjamin Cohen”: evreul obligat să-şi ascundă permanent originea, marcat de toate stereotipurile, dar – cel puţin în acest text – fără răutate, fără acele aluzii care prevestesc declanşarea unei nebunii antisemite.

Axel Moustache reuşeşte să fie fragil, să fie naiv, să fie visător, reuşeşte să fie Benjamin Cohen, frizer. Îţi vine să îl strângi în braţe şi să îi zici să lase timpul să treacă, fiindcă până la urmă va fi totul bine.

Benjamin Cohen e un personaj pe care îl iei cu tine acasă, după ce pleci de la teatru, îl vezi la garderobă şi mai târziu în tramvai, îl vezi poate chiar aşezându-se cu tine la cină, în bucătăria personală. Te urmăreşte, fără să fie agresiv. Te urmăreşte pentru că e adevărat. Nu e puţin ce reuşeşte, aşadar, acest domn Axel Moustache – n-am avut încă ocazia să aflu dacă acesta este cu adevărat numele său, căci dacă aşa este, ţin să îi felicit public pe părinţii săi, pe naşii săi şi pe oricine mai e nevoie. Axel Moustache! Superb!

Monica Anastase în rolul „Gertrude Deuter” (rolul acesta îl joacă şi Andreea Samson): acea vecină fără de care niciun mariaj tânăr nu poate funcţiona cum se cuvine. Indiscretă, aliată a soţiei, dar nu întru totul indiferentă la avansurile soţului, gata să croiască lenjeria intimă necesară pentru orice aventură erotică i-ar mai pigmenta viaţa de fată bătrână. E bine, e foarte bine cum e jucat acest rol! Mi-am dat jos pălăria.

Mădălin Mandin în rolul “Klinglehoff von Hoff”: el este cel care încheie comedia, venind de nicăieri şi trăgând spectacolul înspre ultima direcţie. Mădălin Mandin are acel tremur în glas pe care autorul însuşi trebuie că şi l-a imaginat pentru Klinglehoff von Hoff. Ireproşabil.

Regia: Alex Mihail (premiu Uniter în 2005, om din tânărul val, care pune spectacole inclusiv la New York).

Scenografia: Vladimir Turturică şi Iza Târţan. Nimic de obiectat.

Dar ce e cel mai frumos la echipa aceasta e că într-adevăr e o echipă. Se vede. Declar, pe cale de consecinţă, concluzia irevocabilă: talente mari, monşer, talente mari!

Spectacolul acesta este unul independent, produs de Fundaţia Ileana Mustatza şi Asociaţia Tam-Tam în parteneriat cu Casa de Cultură „Friedrich Schiller” şi găzduit de Teatrul Naţional Bucureşti. Proiectul a fost finanţat şi susţinut de peste 130 de fani ai trupei „Improvisneyland”.

Foto din „Indispensabilii“ – Radu Iacob

11
/01
/24

Asociația SIGNIS România anunță prima ediție a Festivalului Internațional FILMIKON, care propune o selecție de filme premiate de-a lungul anilor de juriile ecumenice și interreligioase, în peste 30 de festivaluri de film din lume, dar și un dialog despre valorile creștine și umane pornind de la aceste producții. Începând cu anul 1974, Premiul Juriului Ecumenic este un premiu independent acordat filmelor de lungmetraj din competițiile unor festivaluri internaționale de film din lume, precum Cannes sau Berlin.

11
/01
/24

„Corespondențe” de la Teatrul Metropolis este o producție româno-franceză, cu dublă cetățenie, și o demonstrație mamut a teatrului ca etapă de lucru, ca limbaj universal și ca conglomerat de întâlniri.

10
/01
/24

Dacă vreți să aflați care a fost parola primului e-mail al actriței Andreea Hristu, o veți afla aici. Veți mai afla și care a fost spectacolul care a marcat-o cel mai mult, dar și care este cea mai prețioasă resursă pe care o avem. Toate acestea, într-un interviu sub formă de alfabet.

09
/01
/24

CARTEA DE CINEMA Neaşteptată apariţie acest “Desene mişcătoare. Dialoguri despre critică şi cinema”, pe care criticul de film Andrei Gorzo şi criticul literar Mihai Iovănel - prieteni şi colegi de generaţie şi de idei - l-au scos la finalul lui 2023 la Editura Polirom.

09
/01
/24

Opera Națională București, instituție publică de importanță națională aflată sub egida Ministerului Culturii, celebrează Ziua Culturii Naționale, în data de 15 ianuarie, ora 18:00, cu premiera spectacolului Oedipe de George Enescu, în regia lui Stefano Poda și sub bagheta dirijorală a lui Tiberiu Soare. Totodată, evenimentul va fi dedicat și împlinirii a 70 de ani de la inaugurarea celei mai importante scene lirice din România.

09
/01
/24

ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București celebrează Ziua Culturii Naționale printr-un concert extraordinar inspirat din folclorul românesc, susținut de Corina Sîrghi, ce va avea loc luni, 15 ianuarie 2024, începând cu ora 19.00, la Sala Mare, ARCUB.